Peste 230 de milioane de fragmente de deșeuri spațiale orbitează Pământul. Cercetătorii caută soluții pentru a evita o criză majoră

Photo of author

By Alexandru

univers

Pământul este înconjurat de milioane de fragmente de deșeuri spațiale, iar problema devine tot mai dificil de gestionat pe măsură ce numărul sateliților aflați pe orbită crește. O parte dintre aceste obiecte sunt atât de mici încât nu pot fi detectate sau urmărite individual, însă viteza foarte mare cu care se deplasează le transformă într-un pericol pentru sateliții funcționali.

Potrivit estimărilor Agenției Spațiale Europene (ESA), actualizate la 2 noiembrie 2026, în jurul Pământului se află aproximativ 230 de milioane de fragmente cu dimensiuni cuprinse între un milimetru și un centimetru. Lor li se adaugă alte 1,5 milioane de obiecte cu dimensiuni între un centimetru și 10 centimetri.

Situația este cu atât mai complicată cu cât aceste fragmente se deplasează cu viteze orbitale care pot depăși 27.000 de kilometri pe oră. Chiar și un obiect de dimensiuni reduse poate provoca avarii serioase unui satelit aflat în funcțiune.

În timp ce companiile pregătesc extinderea rețelelor de sateliți și analizează posibilitatea construirii unor centre de date pentru inteligența artificială în spațiu, cercetătorii avertizează că riscul coliziunilor ar putea crește. O astfel de ciocnire poate genera mii de fragmente suplimentare, care devin la rândul lor amenințări pentru alte echipamente aflate pe orbită.

În paralel, sunt analizate mai multe soluții pentru limitarea fenomenului. Printre acestea se numără misiunile robotizate care ar urma să captureze și să îndepărteze sateliții scoși din uz, dar și introducerea unor stimulente financiare pentru companiile care își recuperează echipamentele la finalul duratei de funcționare.

Câte obiecte se află în jurul Pământului

Imaginile publicate de NASA arată mii de obiecte care înconjoară planeta, printre care componente abandonate ale rachetelor, sateliți care nu mai funcționează și fragmente rezultate în urma unor coliziuni.

Într-o reprezentare NASA care prezintă obiectele urmărite la 1 ianuarie 2019, aproximativ 95% dintre acestea erau deșeuri orbitale, nu sateliți funcționali. Punctele din imagine sunt mărite pentru a putea fi observate și nu reflectă dimensiunile reale ale obiectelor. În plus, reprezentarea nu include majoritatea fragmentelor mici, care nu pot fi urmărite individual.

Cele mai recente estimări ale Agenției Spațiale Europene oferă o imagine mai amplă a fenomenului. Pe lângă cele aproximativ 230 de milioane de fragmente cu dimensiuni între un milimetru și un centimetru și cele 1,5 milioane de obiecte cu dimensiuni între unu și 10 centimetri, ESA estimează existența a aproximativ 68.450 de obiecte mai mari de 10 centimetri. Această categorie include și nave spațiale active.

În total, aproximativ 19.610 sateliți se află încă pe orbită, dintre care circa 15.800 sunt funcționali. Diferența arată că mii de sateliți nu mai sunt operaționali, în timp ce fragmentele provenite de la rachete, nave spațiale și coliziuni continuă să se deplaseze în jurul Pământului.

Mark Moretto, profesor asistent de inginerie mecanică și aerospațială la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, studiază sustenabilitatea pe termen lung a orbitelor terestre și efectele pe care le pot avea coliziunile și operațiunile de îndepărtare a deșeurilor.

Acesta atrage atenția că fragmentele foarte mici sunt deosebit de periculoase tocmai pentru că pot fi suficient de mari pentru a distruge sau avaria un satelit, dar prea mici pentru a putea fi urmărite.

Sindromul Kessler, riscul care ar putea face anumite orbite inutilizabile

Una dintre cele mai mari temeri ale cercetătorilor este apariția unui proces în lanț, cunoscut sub numele de sindromul Kessler. Acesta presupune că o coliziune între două obiecte mari generează fragmente suplimentare, care pot lovi alte echipamente și pot produce, la rândul lor, noi deșeuri.

Astfel, numărul obiectelor periculoase ar putea crește progresiv, chiar și fără lansarea unor sateliți suplimentari.

Într-o analiză publicată în septembrie 2026, Agenția Spațială Europeană a avertizat că populația de deșeuri orbitale ar putea continua să se mărească din cauza coliziunilor, inclusiv într-un scenariu în care nu ar mai fi lansate alte nave spațiale. În timp, anumite regiuni ale orbitelor terestre ar putea deveni tot mai periculoase sau chiar inutilizabile.

Problema nu se limitează însă la activitatea spațială. Sateliții sunt utilizați pentru navigația GPS, prognozele meteo, comunicații și numeroase alte servicii folosite zilnic. Avarierea sau pierderea unor astfel de echipamente ar putea afecta infrastructuri de care depind activități obișnuite de pe Pământ.

Deșeurile spațiale afectează și activitatea astronomilor

Creșterea numărului de sateliți de pe orbită are consecințe și asupra observațiilor astronomice. Arun Kannawadi, profesor asistent de cercetare în fizică la Universitatea Duke, studiază stelele și galaxiile folosind imaginile obținute cu ajutorul telescoapelor.

Trecerea sateliților prin câmpul vizual al telescoapelor poate reflecta lumina Soarelui și poate lăsa dâre luminoase în imaginile realizate de cercetători.

Aceste urme pot fi eliminate ulterior prin prelucrare digitală, însă operațiunea are un dezavantaj: odată cu dârele respective, se pierde și o parte din informațiile înregistrate în zonele afectate ale imaginii.

Kannawadi avertizează că astronomii ar putea rata descoperiri rare dacă observațiile lor sunt afectate tot mai des de trecerea sateliților. Problema ar putea deveni mai importantă în condițiile în care unele companii propun dezvoltarea unor infrastructuri spațiale de dimensiuni mult mai mari, inclusiv centre de calcul destinate procesării sarcinilor de lucru pentru inteligența artificială.

Astfel de proiecte ar putea crește numărul și dimensiunea echipamentelor aflate pe orbită. În același timp, apar întrebări suplimentare legate de evitarea coliziunilor, poluarea luminoasă și modul în care aceste structuri vor fi îndepărtate după încheierea perioadei de utilizare.

SpaceX recunoaște riscurile generate de aglomerarea orbitelor

Creșterea traficului orbital reprezintă o provocare și pentru companiile care operează rețele extinse de sateliți. SpaceX, compania care gestionează cea mai mare constelație de sateliți din lume prin intermediul sistemului Starlink, a recunoscut public necesitatea unor măsuri mai stricte de siguranță și a unei coordonări mai bune între operatori.

Într-o actualizare din 6 octombrie, compania a anunțat că operează peste 11.000 de sateliți Starlink pe orbita joasă a Pământului. Totodată, a prezentat planuri care ar putea include, în viitor, până la 100.000 de sateliți Starlink și chiar un milion de sateliți destinați calculului pentru inteligența artificială în spațiu. Aceste cifre reprezintă obiective și planuri ale companiei, nu numărul de sateliți aflați deja pe orbită.

SpaceX susține că operatorii ar trebui să își împărtășească informațiile privind poziția și traiectoria sateliților cu mai multă precizie, pentru a reduce riscul coliziunilor.

Compania a dezvoltat sisteme automate de evitare a impacturilor și o rețea de monitorizare a obiectelor spațiale numită Stargaze. De asemenea, afirmă că sateliții săi sunt proiectați să funcționeze la altitudini relativ reduse, unde rezistența atmosferei poate contribui, în timp, la reintrarea în atmosferă a echipamentelor care nu mai funcționează.

SpaceX a mai declarat că retrage preventiv sateliții care riscă să nu mai poată fi manevrați, chiar dacă aceștia ar putea fi încă funcționali.

Cu toate acestea, extinderea constelațiilor arată cât de dificilă devine gestionarea traficului orbital pe măsură ce tot mai mulți operatori trimit echipamente în spațiu. Iar evitarea coliziunilor nu rezolvă problema fragmentelor care se află deja pe orbită.

Marea Britanie pregătește o misiune robotizată pentru îndepărtarea sateliților

Una dintre soluțiile concrete analizate în prezent vine din Marea Britanie. În octombrie, Agenția Spațială Britanică a anunțat atribuirea unui contract în valoare de 61 de milioane de lire sterline companiei ClearSpace, pentru dezvoltarea unei nave spațiale capabile să captureze doi sateliți scoși din uz și să îi îndepărteze de pe orbită.

Misiunea ar urma să fie lansată în 2029, iar obiectivul este ca ambii sateliți să fie eliminați până în 2032.

Nava robotizată va utiliza brațe de capturare pentru a se apropia de sateliți, care nu au fost proiectați inițial pentru a putea fi recuperați. După prinderea acestora, echipamentul îi va ghida către reintrarea în atmosfera Pământului, unde vor arde.

Tehnologia ar putea fi folosită ulterior și pentru îndepărtarea altor sateliți abandonați sau a unor componente mari de rachete, considerate deosebit de periculoase din cauza cantității de fragmente pe care le-ar putea genera în cazul unei coliziuni sau al unei dezmembrări.

Mark Moretto consideră că obiectele de dimensiuni mari reprezintă o prioritate, deoarece pot produce cantități importante de deșeuri dacă se lovesc de alte echipamente.

Totuși, îndepărtarea celor doi sateliți nu va reduce semnificativ numărul total al fragmentelor aflate în jurul Pământului. Scopul principal al misiunii este demonstrarea tehnologiei care ar putea permite desfășurarea unor operațiuni de curățare mult mai ample în viitor.

Guvernul britanic ia în calcul și dezvoltarea unor nave spațiale care să poată fi realimentate și reutilizate pentru alte misiuni de întreținere și îndepărtare a deșeurilor.

Ce se întâmplă cu deșeurile spațiale după reintrarea în atmosferă

Îndepărtarea obiectelor de pe orbită nu înseamnă însă că impactul lor asupra mediului dispare complet.

Pentru mulți sateliți care funcționează pe orbita joasă a Pământului, metoda obișnuită de eliminare presupune coborârea treptată în atmosferă. În timpul reintrării, încălzirea provocată de frecarea cu atmosfera face ca o mare parte din structura navei spațiale să ardă.

Procedura reduce cantitatea de deșeuri care rămâne pe orbită, dar introduce în atmosfera superioară și materiale provenite din echipamentele respective.

Sateliții conțin metale, inclusiv aluminiu, care pot forma particule precum oxidul de aluminiu în timpul arderii. Cercetătorii investighează dacă acumularea unor cantități tot mai mari din aceste materiale ar putea influența chimia atmosferei, inclusiv procesele legate de stratul de ozon.

Moretto subliniază că Pământul întâlnește în mod natural, în fiecare zi, materiale provenite din meteoroizi, însă compoziția navelor spațiale construite de oameni este diferită. Din acest motiv, posibilele consecințe asupra mediului reprezintă încă o întrebare la care cercetătorii încearcă să răspundă.

Inginerii analizează inclusiv posibilitatea proiectării unor sateliți ale căror materiale să se dezintegreze și să ardă într-un mod mai puțin perturbator pentru mediu.

Această problemă evidențiază dificultatea găsirii unor soluții complete: îndepărtarea deșeurilor reduce riscul coliziunilor, dar efectele reintrării lor în atmosferă trebuie, la rândul lor, înțelese.

O soluție inspirată de sistemul garanție-returnare

Pe lângă misiunile robotizate, cercetătorii de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord analizează și o variantă bazată pe stimulente financiare. Ideea, studiată de Mark Moretto, presupune introducerea unui sistem asemănător celui folosit pentru returnarea ambalajelor.

Concret, companiile care lansează sateliți ar plăti o garanție la momentul lansării. Banii ar urma să fie recuperați după ce operatorii reușesc să își îndepărteze echipamentele de pe orbită, la finalul duratei de funcționare.

Potrivit unui studiu recent la care a participat Moretto, chiar și o participare relativ limitată la un astfel de program ar putea aduce îmbunătățiri importante pentru sustenabilitatea pe termen lung a orbitelor terestre.

Cercetătorii au analizat inclusiv un scenariu în care doar 20% dintre sateliți ar participa la sistemul de garanție-returnare. Rezultatele sugerează că stimulentele financiare ar putea completa reglementările și misiunile robotizate, încurajând companiile să planifice eliminarea echipamentelor încă dinainte de lansare.

Moretto studiază și aspectele economice ale îndepărtării active a deșeurilor spațiale, prin cercetări finanțate de NASA. Analizele urmăresc modul în care operațiunile de curățare ar putea influența populația de sateliți din viitor.

Beneficiile financiare imediate ale eliminării unui singur obiect nu sunt întotdeauna evidente. Totuși, prevenirea coliziunilor ar putea contribui la protejarea accesului pe termen lung la regiunile orbitale valoroase.

Rămân însă întrebări importante: cine ar trebui să suporte costurile, cum ar putea participa operatorii din diferite țări și cum ar putea fi impusă responsabilitatea într-un spațiu utilizat atât de state, cât și de companii private.

O problemă care ar putea deveni tot mai greu de controlat

Pe măsură ce numărul sateliților crește, iar noi industrii încearcă să își extindă activitatea în spațiu, gestionarea deșeurilor orbitale devine o provocare tot mai urgentă.

Misiunea britanică de capturare a sateliților, sistemele automate de evitare a coliziunilor și propunerea unui mecanism financiar pentru recuperarea echipamentelor reprezintă direcții diferite de abordare a aceleiași probleme.

Niciuna dintre aceste soluții nu elimină, de una singură, milioanele de fragmente deja existente. În plus, cercetătorii trebuie să țină cont și de efectele pe care reintrarea obiectelor în atmosferă le-ar putea avea asupra mediului.

Tehnologia pentru lansarea sateliților a avansat rapid, însă provocarea următoare este găsirea unor metode prin care aceștia să nu devină, după încheierea misiunilor, pericole permanente pentru activitatea din jurul Pământului.

VEZI ȘI – Bulgaria a depășit România la salariul mediu. Explicația unui economist: deprecierea leului a schimbat clasamentul