În viața fiecărei familii creștine, venirea pe lume a unui copil este o mare binecuvântare de la Dumnezeu.
Părinții se îngrijesc cu dragoste de hrana lui, de sănătatea lui și de creșterea lui trupească. Îl spală, îl îmbracă în haine curate și îl duc la doctor atunci când este bolnav. Însă grija adevăratei mame creștine nu se oprește doar la trup, ci se îndreaptă și spre sufletul copilului. De aceea, ea dorește ca pruncul să primească cât mai repede Sfânta Taină a Botezului, prin care se curățește de păcatul strămoșesc și devine fiu al lui Dumnezeu după har.
Biserica Ortodoxă învață că Sfântul Botez nu este doar un simbol exterior, ci o adevărată renaștere duhovnicească
Prin această Sfântă Taină, omul intră în comuniune cu Hristos, primește iertarea păcatului strămoșesc și devine mădular viu al Bisericii.
Sfântul Apostol Pavel spune limpede:
„De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el.” (Romani 5, 12).
Acest adevăr ne arată că întreaga omenire poartă urmările căderii lui Adam, iar izbăvirea vine numai prin Hristos.
Păcatul strămoșesc și urmările lui
După învățătura Sfintei Scripturi, primii oameni au fost creați curați și fără de păcat. Dumnezeu i-a așezat în Rai și le-a dăruit libertate, însă neascultarea lui Adam și a Evei a adus păcatul și moartea în lume. Din acel moment, firea omenească s-a slăbit, iar omul s-a despărțit de harul dumnezeiesc. Această stare de cădere se transmite tuturor oamenilor care se nasc în lume. Nimeni nu este scutit de această moștenire spirituală.
Prorocul David mărturisește cu smerenie:
„Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea.” (Psalmul 50, 6).
Aceste cuvinte nu înseamnă că nașterea de copii este ceva păcătos, ci arată că orice om vine pe lume purtând urmările păcatului strămoșesc. Omul se naște cu o fire înclinată spre păcat și lipsită de harul sfințitor pe care Adam l-a pierdut prin neascultare.
Și prorocul Ieremia spune cu durere:
„Părinţii noştri au greşit şi nu mai sunt, dar noi purtăm fărădelegile lor.” (Plângerile lui Ieremia 5, 7).
Prin aceste cuvinte înțelegem că urmările păcatului se răsfrâng asupra întregii omeniri.
Dreptul Iov întărește același adevăr atunci când spune:
„Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!” (Iov 14, 4).
Firea omenească, rănită de păcat, nu se poate curăți singură. Omul are nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a fi restaurat și sfințit.
De ce este necesar Sfântul Botez?
Dacă păcatul strămoșesc a intrat în lume prin Adam, atunci izbăvirea vine prin Hristos. Mântuitorul a venit în lume tocmai pentru a ridica păcatul oamenilor și pentru a deschide iarăși porțile Împărăției cerurilor.
Sfântul Botez este poarta prin care omul intră în această viață nouă.
Domnul Iisus Hristos spune clar:
„Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” (Ioan 3, 5).
Prin Botez, omul moare păcatului și învie împreună cu Hristos pentru o viață nouă. De aceea, în slujba Botezului, pruncul este afundat de trei ori în apă, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Această întreită afundare simbolizează îngroparea și învierea împreună cu Hristos.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.” (Galateni 3, 27).
Prin această Taină, omul primește haina luminoasă a harului și devine fiu al lui Dumnezeu după har.
De aceea Biserica botează și copiii mici. Ei nu au păcate personale, însă poartă păcatul strămoșesc și au nevoie de curățirea pe care numai harul lui Dumnezeu o poate oferi.
Unii se întreabă de ce trebuie botezați copiii atât de devreme. Răspunsul îl găsim chiar în realitatea vieții: și copiii mor. Moartea este urmarea păcatului strămoșesc, iar Sfântul Botez este începutul vieții celei noi în Hristos.
Dragostea mamei creștine pentru sufletul copilului
O mamă adevărată nu se îngrijește doar de sănătatea trupească a copilului ei, ci și de mântuirea sufletului lui. Precum îl spală de murdăria trupului, tot astfel dorește să îl curețe și de păcatul strămoșesc prin Sfântul Botez.
Aceasta este una dintre cele mai mari dovezi de iubire maternă. Mama creștină știe că frumusețea sufletului este mai importantă decât orice bogăție lumească. Ea înțelege că omul nu trăiește numai pentru această viață pământească, ci pentru viața veșnică.
De aceea, părinții credincioși aduc copilul la biserică încă din primele zile ale vieții sale. Ei îl încredințează lui Dumnezeu și cer ca harul Sfântului Duh să se sălășluiască în el.
După Botez, responsabilitatea părinților nu se încheie. Ei trebuie să îl crească pe copil în credință, rugăciune și dragoste de Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel îndeamnă:
„Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului.” (Efeseni 6, 4).
Copilul botezat trebuie învățat să se roage, să meargă la biserică, să postească și să trăiască în curăție. Familia creștină devine astfel o mică biserică în care Dumnezeu este prezent prin rugăciune și iubire.
Harul primit prin Sfântul Botez
Sfântul Botez nu este o simplă tradiție sau un obicei moștenit din străbuni. Prin această Taină se lucrează în mod real harul lui Dumnezeu.
Omul botezat primește iertarea păcatului strămoșesc, devine membru al Bisericii și primește dreptul de a participa la celelalte Sfinte Taine. În același timp, sufletul lui este luminat și sfințit.
Mântuitorul le-a poruncit Apostolilor:
„Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,” (Matei 28, 19).
Această poruncă arată cât de important este Botezul pentru mântuirea oamenilor.
În primele veacuri creștine, credincioșii primeau Botezul cu multă pregătire și evlavie. Ei înțelegeau că prin această Taină se leapădă de omul cel vechi și devin oameni noi în Hristos.
Și astăzi, fiecare creștin trebuie să păstreze curăția Botezului prin pocăință, rugăciune și viață sfântă. Dacă omul păcătuiește după Botez, el se poate curăți prin Taina Spovedaniei, care este numită adesea „al doilea botez al lacrimilor”.
Nașii și responsabilitatea lor duhovnicească
În cadrul Tainei Botezului, un rol important îl au nașii. Ei nu sunt doar martori ai slujbei, ci părinți duhovnicești ai copilului. Nașii mărturisesc credința în numele pruncului și se obligă să îl ajute pe drumul vieții creștine.
De aceea, nașii trebuie să fie oameni credincioși, cu viață curată și cu dragoste pentru Biserică. Ei trebuie să se roage pentru finii lor și să îi îndrume spre Dumnezeu.
Legătura dintre nași și fini este una sfântă și binecuvântată. Ea durează întreaga viață și are un profund caracter duhovnicesc.
Sfântul Botez este una dintre cele mai mari binecuvântări pe care omul le primește de la Dumnezeu
Prin această Taină, păcatul strămoșesc este șters, iar omul renaște la o viață nouă în Hristos.
Așa cum părinții se îngrijesc de sănătatea trupească a copiilor lor, tot astfel trebuie să se îngrijească și de sufletul lor. Mama creștină adevărată nu uită că frumusețea sufletului este mai importantă decât orice bun material. Ea își aduce copilul la Hristos prin Sfântul Botez și îl crește în credință și iubire de Dumnezeu.
Botezul este începutul drumului spre mântuire, iar viața creștină trebuie trăită cu responsabilitate și credincioșie. Prin rugăciune, pocăință și împărtășirea cu Sfintele Taine, creștinul păstrează harul primit la Botez și înaintează spre Împărăția lui Dumnezeu.
Fie ca fiecare familie creștină să înțeleagă valoarea acestei Sfinte Taine și să își crească copiii în lumina lui Hristos, pentru ca toți să dobândim viața cea veșnică și bucuria comuniunii cu Dumnezeu.