Există o ordine pe care nu trebuie să o inversăm: mai întâi iubirea, apoi milostenia.
Fapta bună își primește adevărata valoare numai atunci când izvorăște dintr-o inimă plină de dragoste față de Dumnezeu și față de aproapele. Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ne învață că iubirea adevărată nu se oprește la vorbe, ci se dovedește prin fapte. De aceea, înainte de a dărui din ceea ce avem, suntem chemați să dăruim din iubirea și bunătatea inimii noastre.
Aceasta este lecția pe care ne-o lasă Sfântul Ioan Gură de Aur, în duhul îndemnului apostolic:
„Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.” (Romani 12, 9).
Iubirea fără de fățărnicie
Sfântul Apostol Pavel nu spune doar să iubim, ci ne arată și felul în care trebuie să iubim: fără fățărnicie, fără interes ascuns, fără dorința de a fi lăudați sau răsplătiți.
Există o iubire care se oprește la nivelul cuvintelor și există iubirea care se transformă în faptă. Prima impresionează pentru o clipă, cea de-a doua schimbă vieți și apropie suflete de Dumnezeu.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că omul care iubește cu adevărat nu mai socotește costul iubirii. Nu calculează câți bani a cheltuit, cât timp a pierdut sau cât efort a depus. Dragostea autentică nu face contabilitate. Ea se bucură că poate sluji.
Acela care iubește nu întreabă:
„Ce câștig eu?”, ci „Cum pot fi de folos?”.
În iubirea creștină, dăruirea nu este o pierdere, ci o îmbogățire sufletească.
Nu este suficient să iubim în gând
Sfântul Ioan Gură de Aur face o observație care rămâne actuală până astăzi:
„Există mulți care iubesc cu gândirea lor, dar care nu întind mâna pentru ajutor.”
Cât de des ni se întâmplă și nouă să spunem:
„Îmi pare rău”, „Mă voi ruga pentru tine”, „Dumnezeu să te ajute”, fără să facem pasul concret prin care am putea deveni răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunea celui aflat în nevoie?
Desigur, rugăciunea este esențială. Însă atunci când putem și să ajutăm, iubirea cere și fapta.
Sfântul Apostol Ioan spune limpede:
„Iar cine are bogăţia lumii acesteia şi se uită la fratele său care este în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu?Fiii mei, să nu iubim cu vorba, numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul.” (1 Ioan 3, 17-18)
Aceste cuvinte nu condamnă vorbele bune, ci ne avertizează că ele nu sunt suficiente atunci când putem face mai mult.
Milostenia începe din inimă
Mulți cred că milostenia înseamnă doar bani. În realitate, banii sunt doar una dintre formele ei.
Poți dărui timp unui bătrân singur. Poți asculta un om deznădăjduit. Poți mângâia un copil. Poți vizita un bolnav. Poți ierta pe cineva care te-a rănit. Poți rosti un cuvânt bun atunci când ceilalți judecă. Poți să te rogi pentru cei care nu mai au puterea să se roage.
Toate acestea sunt daruri.
Uneori, omul aflat în suferință are nevoie mai întâi de o inimă care să-l înțeleagă și abia apoi de un ajutor material. De aceea, adevărata milostenie începe din inimă și se împlinește prin fapte.
Bucuria celui care dăruiește
Sfântul Ioan Gură de Aur spune un lucru surprinzător: atunci când îi ajutăm pe ceilalți, în realitate ne ajutăm pe noi înșine.
La prima vedere pare un paradox. Cum să te îmbogățești dăruind? Cum să câștigi oferind?
Răspunsul îl găsim în însăși Evanghelia lui Hristos.
Domnul spune:
„Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.” (Faptele Sfinților Apostoli 20, 35)
Lumea spune contrariul. Lumea caută să adune, să păstreze, să acumuleze. Hristos ne învață că adevărata bucurie nu vine din ceea ce strângem, ci din ceea ce împărțim.
Cel zgârcit se teme permanent că va pierde.
Cel milostiv trăiește libertatea celui care știe că Dumnezeu nu Se lasă niciodată întrecut în dărnicie.
De aceea, fiecare faptă bună îl schimbă mai întâi pe cel care o face.
Hristos Se ascunde în aproapele nostru
Domnul Iisus Hristos identifică în mod uimitor persoana aflată în nevoie cu propria Sa Persoană.
„Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit;Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” (Matei 25, 35-36)
Iar atunci când cei drepți se miră și întreabă când L-au văzut astfel, El răspunde:
„Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei 25, 40)
Aceasta schimbă complet perspectiva noastră asupra milosteniei.
Nu mai oferim doar unui om. Nu mai ajutăm doar un necunoscut. Îl slujim pe Hristos Însuși. Fiecare om aflat în nevoie devine o întâlnire cu Dumnezeu.
Dăruiește mai întâi din ceea ce ești
Există oameni foarte bogați care nu inspiră căldură sufletească și există oameni săraci care îi îmbogățesc pe toți cei din jur prin bunătatea lor.
Adevărata bogăție nu începe în portofel, ci în inimă.
Poți avea puține bunuri și totuși să fii un om generos.
Poți avea foarte multe și să nu dăruiești niciodată cu adevărat.
Dumnezeu privește înainte de toate dispoziția inimii.
Văduva care a aruncat doi bănuți (adica un codrant) în cutia templului a fost lăudată nu pentru valoarea darului, ci pentru iubirea cu care a oferit tot ceea ce avea. (Marcu 12, 41-44).
La fel și noi. Înainte de a dărui bani, să dăruim răbdare. Înainte de a dărui lucruri, să dăruim atenție.
Înainte de a dărui obiecte, să dăruim timp. Înainte de toate, să ne dăruim pe noi înșine. Aceasta este jertfa cea mai plăcută lui Dumnezeu.
Iubirea cere curaj
A iubi cu adevărat nu este întotdeauna ușor. Înseamnă să renunți uneori la confortul propriu. Înseamnă să ierți când ai fost rănit. Înseamnă să ajuți fără să aștepți recunoștință. Înseamnă să slujești chiar și atunci când nimeni nu observă.
Hristos nu a iubit doar cu vorbe. El Și-a întins mâinile pe Cruce pentru întreaga lume.
Crucea este cea mai mare dovadă că iubirea autentică presupune dăruire de sine.
De aceea, orice faptă de iubire făcută din inimă ne apropie de Hristos, pentru că ne face asemenea Lui.
Sfântul Ioan Gură de Aur ne amintește că iubirea nu se oprește la gânduri și cuvinte
Iubirea adevărată se arată prin ceea ce facem pentru aproapele. Să nu așteptăm să devenim bogați pentru a fi milostivi și nici să avem condiții perfecte pentru a face binele. Dumnezeu nu ne întreabă mai întâi cât am avut, ci cât am iubit.
Astăzi poate nu avem posibilitatea de a schimba lumea întreagă. Dar putem schimba ziua unui om. Putem alina o durere, putem ridica un suflet căzut, putem aduce lumină acolo unde domnește întunericul.
Să începem, așadar, cu cel mai prețios dar pe care îl avem: propria inimă. Când omul se dăruiește pe sine lui Dumnezeu și aproapelui, toate celelalte daruri își găsesc locul firesc.
Să dăruim, așadar, mai întâi din ceea ce suntem, iar apoi din ceea ce avem. Atunci iubirea noastră nu va mai fi o simplă intenție, ci o mărturie vie a prezenței lui Hristos în lume.