Klaus Iohannis, pe urmele lui Stoltenberg. Președintele României va candida pentru șefia NATO

Photo of author

By Alexandru Stancu

klaus iohannis

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că a decis să intre în competiție pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice, NATO. El a declarat: „Îmi asum această candidatură în numele României„.

El a subliniat că „este momentul ca țara noastră să își asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euroatlantice”. În discursul său, șeful statului a evidențiat importanța Europei de Est în perspectiva reconfigurării Alianței, subliniind necesitatea ca România să își consolideze rolul și contribuția în acest sens.

„Cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale”

„Ne aflăm într-un context de securitate în care cred că este momentul ca țara noastră să-și asume o și mai mare responsabilitate în cadrul structurilor de conducere euro-atlantice.

Este o aspirație legitimă a unui stat care a cunoscut în ultimele două decenii transformări radicale și care ar putea contribui cu această experiență la conturarea unei noi viziuni asupra modului în care putem răspunde rapid și eficient unei game variate și complexe de provocări și amenințări.

Avem o înțelegere profundă, inclusiv din perspectiva provocărilor istorice cu care s-a confruntat regiunea noastră, asupra actualei situații de securitate, situație dezechilibrată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Totodată, cred că NATO are nevoie, la rândul său, de o reînnoire a perspectivei asupra misiunii sale.

Europa de Est are o contribuție valoroasă în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.

Cu o reprezentare echilibrată, puternică și influentă din această regiune, Alianța va putea lua cele mai bune decizii, care să răspundă nevoilor și preocupărilor tuturor statelor membre.

Pentru toate aceste motive, am decis să intru în competiție pentru funcția de Secretar General al NATO.

Îmi asum această candidatură în numele României cu toată responsabilitatea, iar această decizie are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de Președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul meu ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale NATO”, a declarat Klaus Iohannis.

Candidatura lui Klaus Iohannis pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice a fost întâmpinată cu scepticism atât din partea reprezentanților NATO și ai Uniunii Europene, cât și din partea analiștilor și politicienilor. Cu excepția liberalilor, care l-au susținut, majoritatea au exprimat îndoieli cu privire la calificările și experiența sa pentru acest rol internațional.

Nicolae Ciucă îl susține pe Iohannis

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și liderul Partidului Național Liberal, a exprimat marți aprecierea pentru decizia șefului statului, Klaus Iohannis, de a candida pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice. El a subliniat că PNL sprijină „fără rezerve” această inițiativă.

“Salut decizia preşedintelui României de a candida pentru funcţia de secretar general al NATO. PNL susţine nemijlocit acest demers al şefului statului, care ar putea intra în istorie drept primul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice provenit din Europa de Est. Este un moment care marchează modul în care România poate fi reprezentată, la 20 de ani de la aderarea la NATO”, a scris Nicolae Ciucă, pe Facebook.

CITEȘTE ȘI – PNL A DECIS! PE CINE TRIMITE PARTIDUL ÎN LUPTĂ LA PRIMĂRIA CAPITALEI