Klaus Iohannis, dat dispărut. Ce răspuns a primit deputatul AUR după ce a sesizat organele legii

Photo of author

By Alexandru Stancu

klaus iohannis

Polițiștii de la Secția 17 au răspuns deputatului AUR Adrian Axinia cu privire la sesizarea făcută în legătură cu presupusa dispariție a președintelui Klaus Iohannis. Aceștia au comunicat că aspectele sesizate nu s-au confirmat, după o perioadă de aproape o lună de investigații.

Deputatul AUR Adrian Axinia a făcut o sesizare la Secția 17 de poliție din București în data de 18 ianuarie, anunțând dispariția președintelui Klaus Iohannis. Motivul invocat de Axinia a fost faptul că, începând cu data de 18 decembrie 2023, președintele nu a mai fost observat în spațiul public.

„Klaus Werner Iohannis nu a mai apărut public din data de 18 decembrie 2023. Acesta este absent complet din spaţiul public, neîndeplinindu-şi obligaţiile legale care îi revin conform fişei postului stabilite de Constituţia României. Spre exemplu, având în vedere masivele proteste de stradă, acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de serviciu trasate de Constituţia României conform articolului 80 alineatul 2: „(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate. Este important de ştiut ce s-a întâmplat cu cetăţeanul Klaus Werner Iohannis, pentru că sunt foarte mulţi oameni care consideră a fi indispensabilă prezenţa domniei sale şi care aşteaptă răspunsuri la întrebări şi soluţii pentru problemele ridicate”, spunea atunci deputatul AUR.

Răspunsul primit de la autorități

„Referitor la sesizarea dvs. inregistrată la nivelul compartimentului Relații cu Publicul sub nr. 4445031/18.01.2024 și la nivelul compartimentului Secretariat sub nr. 4452061/18.01.2024, vă comunicăm faptul că, în urma verificărilor efectuate, aspectele sesizate nu se confirmă. Vă asigurăm și pe această cale de întreaga noastră disponibilitate, în funcție de competențele conferite de prevederile legale”, se arată în răspunsul polițiștilor.

Președintele Klaus Iohannis a avut prima apariție publică din acest an în data de 22 ianuarie, când a primit în audiență prim-ministrul Vietnamului și opt ambasadori străini.

Klaus Iohannis, președintele României

Născut pe 13 iunie 1959 în Sibiu, Iohannis a urmat o carieră în inginerie înainte de a se implica în politică. A devenit cunoscut publicului larg prin activitatea sa ca primar al Sibiului timp de 14 ani, între 2000 și 2014. În această perioadă, a reușit să transforme orașul său într-un exemplu de dezvoltare urbană și administrativă eficientă, câștigându-și reputația de manager competent și reformator.

Intrând în arena politică națională, Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale din 2014, înfruntându-l pe candidatul social-democrat Victor Ponta. Mandatul său prezidențial a fost marcat de angajamentul ferm față de valorile europene și transatlantice, consolidând relațiile României cu partenerii săi strategici și promovând integrarea europeană și atlantică a țării.

În plan intern, Iohannis a militat pentru consolidarea statului de drept, independența justiției și combaterea corupției. Sub conducerea sa, România a cunoscut progrese semnificative în aceste domenii, cu adoptarea unor reforme legislative și instituționale menite să consolideze integritatea și eficiența sistemului judiciar.

Politica președintelui Klaus Iohannis a fost orientată către creșterea competitivității economice și crearea de locuri de muncă, având ca obiectiv final îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor români.