Președintele AUR, George Simion, a afirmat că peste 600.000 de români au semnat listele AUR pentru susținerea candidaților la alegerile europarlamentare. Partidul AUR a organizat un eveniment la Târgoviște, duminică, pentru a prezenta candidații săi pentru Parlamentul European.
„Proiectul acesta prinde contur în fiecare zi”
„Sperau ei că ne iau prin surprindere că nu suntem pregătiţi. Poporul român se ridică prin fiecare din voi. Decebal şi Mihai Viteazul trăiesc prin fiecare din voi. Şi astăzi sunt bucuros să vă anunţ că peste 600 de mii de români au semnat listele AUR pentru candidaţii la alegerile europarlamentare. Suntem mult mai mulţi decât cred ei, decât speram chiar noi. Proiectul acesta prinde contur în fiecare zi. V-am chemat în faţa acestor ziduri pentru a arăta celor necredincioşi dovezile care stau încă mărturie că am fost apărătorii Europei şi suntem şi astăzi apărători ai patriei române şi ai civilizaţiei creştine europene.
Aţi văzut, au venit socialiştii europeni, foarte frumos că au venit la acest sfârşit de săptămână la noi, în Bucureşti, suntem un popor ospitalier. Au venit, cum a venit şi Ursula von der Leyen şi Manfred Weber şi Karl Neihammer să-i înveţe pe români cum să voteze. Aţi văzut că a vorbit Ciolacu cu ei în singura limbă străină pe care o cunoaşte el: «Socares Prala. The extremist, the extremist is here, the extremist». Atâta poate Ciolacu. Ştiţi ce-i supărător? Că ei vin aici cu avioane particulare şi se arată nemulţumiţi de indicii noştri de dezvoltare, dar nu ştiu că sute de ani am fost cotropiţi şi exploataţi cu rândul şi ei luau lecţii de vals în timp ce bunicii mei şi bunicii voştri munceau cu plugul pământul
Prietenii mei, oameni suveranişti, oameni în care am încredere, îmi dau sfaturi cât pot ei de bune şi mi-au dat un sfat în ultima săptămână, dar sfatul ăsta o să ducă la schimbarea conducerii partidului şi la schimbarea preşedintelui AUR. Vor să îmi anunţ candidatura la alegerile prezidenţiale. Eu vă mulţumesc, am 37 de ani, o să vină vremea şi pentru anunţarea candidatului AUR la prezidenţiale după marea bătălie pe care o purtăm alături de domnitorii noştri şi de toţi eroii neamului românesc pe 9 iunie”, a declarat George Simion, președintele AUR.
Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) este un partid politic românesc fondat în septembrie 2019, care a câștigat rapid atenția publicului și a devenit o forță semnificativă pe scena politică a României. Cu un mesaj axat pe naționalism, conservatorism și opoziție față de establishment-ul politic existent, AUR a atras un număr considerabil de susținători și a obținut un succes notabil în alegerile parlamentare din decembrie 2020.
Ideologie și platformă politică
AUR se identifică ca un partid naționalist, conservator și suveranist, care promovează valorile tradiționale românești și susține o politică anti-globalistă. Partidul pledează pentru unitatea și suveranitatea României, respingând influența străină și promovând o abordare mai conservatoare în domenii precum familia, educația și justiția.
Pe plan economic, AUR susține o abordare populistă, pledând pentru protecția intereselor naționale și pentru susținerea economiei locale și a întreprinderilor mici și mijlocii. Partidul promovează măsuri precum reducerea birocrației, impozite mai mici pentru clasele mijlocii și stimulente pentru producția internă.
CITEȘTE ȘI – NATO: ALIANȚA CARE ASIGURĂ SECURITATEA ȘI STABILITATEA EURO-ATLANTICĂ