Mulți creștini mărturisesc că, atunci când citesc Sfânta Scriptură, întâlnesc anumite versete care îi tulbură, îi nedumeresc sau chiar îi smintesc.
Uneori, unele pasaje par greu de înțeles, alteori par aspre, iar alteori ni se pare că există contradicții între diferite locuri ale Bibliei. Din această pricină, unii oameni se îndepărtează de citirea Scripturii sau ajung să judece cuvintele dumnezeiești după măsura minții lor limitate.
Însă problema nu se află în Scriptură, ci în felul în care ne apropiem de ea. Cuvântul lui Dumnezeu este desăvârșit, viu și plin de lumină. Dacă omul citește cu mândrie, cu superficialitate sau cu dorința de a găsi greșeli, atunci nu va înțelege adevărul dumnezeiesc. Dacă însă citește cu smerenie, rugăciune și răbdare, Dumnezeu îi descoperă treptat înțelesurile cele adânci.
Sfânta Scriptură nu este o carte obișnuită. Ea este cuvânt insuflat de Duhul Sfânt și trebuie citită cu inimă curată și cu dorința sinceră de a-L cunoaște pe Dumnezeu.
Mântuitorul spune:
„Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.”(Ioan 5, 39)
Scriptura se descoperă celor smeriți
Una dintre cele mai mari piedici în înțelegerea Scripturii este mândria. Omul contemporan are impresia că poate judeca totul doar prin rațiunea sa. El vrea să-L măsoare pe Dumnezeu cu mintea sa limitată și să supună tainele dumnezeiești logicii omenești.
Ieromonahul Savatie Baștovoi spune foarte frumos că, dacă ne-am apropia de Scriptură fără îngâmfare și fără dorința de a descoperi contradicții, Dumnezeu ne-ar lumina asupra versetelor de care ne poticnim. În realitate, tocmai acele locuri greu de înțeles ascund cele mai adânci taine ale iubirii dumnezeiești.
Omul mândru citește Scriptura ca un critic. Omul smerit o citește ca pe o rugăciune.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.”(I Corinteni 2, 14)
De aceea, fără viață duhovnicească, fără rugăciune și fără curățirea inimii, multe cuvinte ale Scripturii vor părea greu de primit.
Cei care au scris Scriptura au trecut prin mari suferințe
Un alt motiv pentru care ne poticnim este faptul că nu înțelegem experiența profundă a celor care au scris Scriptura. Cuvintele Bibliei nu au fost scrise de oameni comozi, lipsiți de încercări, ci de oameni care au trecut prin suferințe cumplite și prin întâlniri reale cu Dumnezeu.
Moise a fost prigonit încă de la naștere, a trăit în exil și a condus un popor încăpățânat prin pustie. Dreptul Iov a cunoscut durerea pierderii copiilor, a averii și a sănătății. Regele David a fost urmărit și prigonit, trăind adesea în primejdia morții. Sfântul Apostol Pavel a suferit bătăi, închisori, foamete și naufragii.
Acești oameni nu vorbeau despre Dumnezeu din teorii, ci din experiență vie.
Psalmistul David spune:
„Multe sunt necazurile drepților și din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.”(Psalmul 33, 18)
Atunci când citim Scriptura fără să înțelegem adâncimea suferinței și a luptei duhovnicești prin care au trecut sfinții, riscăm să interpretăm greșit cuvintele lor.
Dumnezeu nu Se contrazice niciodată
Mulți oameni spun că există contradicții în Biblie. De cele mai multe ori însă, aceste aparente nepotriviri provin din necunoașterea contextului, din citirea superficială sau din lipsa unei interpretări duhovnicești.
Dumnezeu este adevăr absolut și nu Se poate contrazice. Scriptura formează un tot unitar, chiar dacă a fost scrisă în perioade diferite și de oameni diferiți.
Mântuitorul spune:
„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”(Matei 24, 35)
Dacă anumite versete ni se par contradictorii, problema nu este în cuvântul lui Dumnezeu, ci în înțelegerea noastră limitată. Așa cum un copil nu poate pricepe toate lucrurile unui om matur, tot astfel omul duhovnicesc crește treptat în înțelegerea Scripturii.
Mulți sfinți ai Bisericii au citit aceeași carte întreaga viață și totuși spuneau că descoperă mereu sensuri noi și mai adânci.
Versetele grele ascund taine mari
De multe ori tocmai locurile care ne tulbură sunt cele care conțin cele mai mari taine duhovnicești. Dumnezeu îngăduie uneori ca anumite cuvinte să fie greu de înțeles pentru ca omul să se smerească și să caute mai mult adevărul.
Sfântul Apostol Petru spune despre epistolele lui Pavel:
„Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare.”(II Petru 3, 16)
Așadar, chiar din vremea apostolilor existau oameni care înțelegeau greșit Scriptura. Nu orice citire a Bibliei aduce automat luminare. Scriptura trebuie citită în duhul Bisericii, cu ajutorul Sfinților Părinți și cu multă rugăciune.
Versetele dificile ne cheamă la aprofundare, la răbdare și la smerenie. Ele nu sunt puse pentru a ne împiedica, ci pentru a ne maturiza duhovnicește.
Fără iubire nu putem înțelege Scriptura
Centrul întregii Scripturi este iubirea lui Dumnezeu pentru om. Dacă citim Biblia doar intelectual, fără dragoste și fără dorința de a ne schimba viața, atunci multe pasaje vor părea reci sau aspre.
Însă atunci când omul începe să trăiască duhovnicește, descoperă că toate cuvintele Scripturii au scopul de a-l conduce la mântuire.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune:
„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.”(I Ioan 4, 8)
Chiar și versetele care vorbesc despre judecată, pedeapsă sau mustrare au în ele iubirea lui Dumnezeu, Care dorește îndreptarea omului și nu pierderea lui.
Crucea lui Hristos este răspunsul suprem pentru toate îndoielile omului. Cum am putea spune că Dumnezeu este rău sau nedrept, când El S-a lăsat scuipat, batjocorit și răstignit pentru mântuirea lumii?
„Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”(Ioan 3, 16)
Cum trebuie să citim Sfânta Scriptură?
Pentru a nu ne poticni, trebuie să ne apropiem corect de Scriptură. Mai întâi, cu rugăciune. Înainte de citire, omul trebuie să ceară luminarea lui Dumnezeu.
Apoi, trebuie să citim cu răbdare. Nu toate versetele se înțeleg imediat. Uneori este nevoie de ani de experiență duhovnicească pentru a pătrunde anumite sensuri.
De asemenea, este important să citim tâlcuirile Sfinților Părinți. Biserica Ortodoxă nu lasă omul singur în fața Scripturii, ci îi oferă interpretarea autentică transmisă prin tradiția sfântă.
Nu în ultimul rând, Scriptura trebuie trăită. Multe cuvinte nu se înțeleg prin simplă analiză intelectuală, ci prin viață curată, pocăință și iubire.
Mântuitorul spune:
„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5, 8)
Inima curată vede sensurile pe care mintea mândră nu le poate înțelege.
Atunci când ne poticnim la anumite versete din Sfânta Scriptură, nu trebuie să ne grăbim să judecăm cuvântul lui Dumnezeu
Scriptura este vie, adâncă și dumnezeiască. Ea cere smerenie, răbdare și inimă curată.
Cei care au scris aceste cuvinte au fost oameni încercați, sfinți care au cunoscut durerea, lupta și harul lui Dumnezeu. De aceea, nu putem înțelege Scriptura doar prin inteligență omenească, ci mai ales prin viață duhovnicească.
Locurile care ne tulbură ascund adesea cele mai mari taine ale iubirii lui Dumnezeu. Dacă ne apropiem de Biblie cu credință și rugăciune, Dumnezeu va lumina treptat mintea și inima noastră.
Sfânta Scriptură nu este o carte a contradicțiilor, ci o carte a mântuirii. Ea nu a fost dată pentru a hrăni mândria omului, ci pentru a-l conduce spre întâlnirea vie cu Hristos.
Iar cel care citește Scriptura cu smerenie va descoperi că fiecare cuvânt al ei este lumină, adevăr și viață