În tradiția Bisericii Ortodoxe, icoana nu este privită doar ca un obiect de artă religioasă sau ca un element decorativ, ci ca o mărturisire în culori a credinței și ca un ajutor concret în rugăciune.
Prin chipurile Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale sfinților, credinciosul este chemat să-și ridice mintea de la cele văzute către realitățile nevăzute ale Împărăției lui Dumnezeu. Între diferitele forme pe care le-a cunoscut icoana de-a lungul veacurilor se numără și icoana diptic, ușor de recunoscut datorită alcătuirii sale deosebite.
Întâlnită atât în biserici și mănăstiri, cât și în casele credincioșilor, icoana diptic reunește două reprezentări iconografice într-un singur ansamblu. Forma ei, asemănătoare unei cărți care se deschide, îi conferă nu numai frumusețe, ci și un caracter practic. Dar ce înseamnă, mai exact, cuvântul „diptic”, cum este alcătuită o asemenea icoană și ce sfinți sau evenimente din istoria mântuirii sunt reprezentate pe cele două părți ale sale?
Ce înseamnă „diptic”?
Cuvântul „diptic” desemnează, în sensul său de bază, un obiect alcătuit din două părți sau două panouri unite între ele. În cazul icoanelor, dipticul este format din două icoane prinse una de cealaltă, în așa fel încât ansamblul să poată fi deschis și închis asemenea unei cărți.
Cele două părți sunt unite, de regulă, prin intermediul uneia sau a două balamale. Atunci când dipticul este deschis, cele două icoane pot fi privite împreună și alcătuiesc un ansamblu iconografic unitar. Atunci când este închis, suprafețele pictate sunt protejate, ceea ce a făcut ca această formă de icoană să fie potrivită și pentru călătorii.
De-a lungul timpului au existat diptice de dimensiuni diferite. Unele au fost realizate pentru a fi așezate într-un loc de rugăciune, iar altele, de dimensiuni reduse, puteau fi purtate cu ușurință. Dincolo însă de forma sa practică, dipticul dobândește o semnificație aparte prin relația dintre cele două reprezentări iconografice.
Maica Domnului și Mântuitorul Hristos, între primele reprezentări
Între cele mai cunoscute și mai vechi alcătuiri ale icoanelor diptic se numără asocierea chipului Mântuitorului Iisus Hristos cu cel al Maicii Domnului.
Alăturarea celor două icoane exprimă o realitate fundamentală a credinței creștine: Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om pentru mântuirea noastră, născându-Se din Preasfânta Fecioară Maria. Maica Domnului nu este niciodată despărțită, în înțelegerea ortodoxă, de taina Întrupării lui Hristos. Cinstirea ei își are temeiul tocmai în apropierea unică pe care a avut-o față de Fiul lui Dumnezeu.
Privind un asemenea diptic, credinciosul are înaintea ochilor două chipuri centrale ale iconografiei ortodoxe. Pe de o parte, Hristos, Dumnezeul-Om și Mântuitorul lumii; pe de altă parte, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea care L-a purtat în pântece și L-a născut după trup.
De aceea, dipticul cu Mântuitorul și Maica Domnului este potrivit și pentru colțul de rugăciune al unei familii creștine.
Sfinții Apostoli și alte perechi de sfinți
Cu timpul, tematica icoanelor diptic s-a diversificat. Pe cele două panouri au început să fie reprezentați și sfinți care, prin viața, lucrarea sau legătura dintre ei, formează o pereche firească din punct de vedere duhovnicesc și iconografic.
Îi întâlnim astfel pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cinstiți împreună de Biserică și numiți adesea corifeii Apostolilor. De asemenea, pot apărea în icoane diptic și alți Apostoli, precum Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Apostol Filip.
O altă reprezentare potrivită acestei forme este cea a Sfinților și Drepților Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului. Așezarea lor împreună amintește atât de viața lor bineplăcută lui Dumnezeu, cât și de binecuvântarea pe care au primit-o prin nașterea Fecioarei Maria.
În același fel, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil pot fi reprezentați pe cele două părți ale unui diptic. Sfântul Arhanghel Mihail este mărturisit în tradiția Bisericii drept mare voievod al puterilor cerești, în vreme ce Arhanghelul Gavriil este îndeosebi cunoscut credincioșilor ca vestitor al tainei Întrupării, cel care i-a adus Fecioarei Maria vestea că Îl va naște pe Mântuitorul lumii.
Dipticul poate cuprinde și scene din viața Mântuitorului
Icoana diptic nu se limitează la reprezentarea a două persoane sfinte. Cele două panouri pot cuprinde și scene sau momente importante din istoria mântuirii, care se completează reciproc.
Un exemplu este Buna Vestire. Pe una dintre părți poate fi reprezentat Arhanghelul Gavriil, iar pe cealaltă Maica Domnului, cele două panouri alcătuind împreună scena marelui praznic al Bunei Vestiri.
O altă asociere de o puternică semnificație teologică este aceea dintre Răstignirea și Învierea Mântuitorului. Cele două momente sunt profund legate unul de celălalt. Crucea nu poate fi înțeleasă separat de Înviere, după cum bucuria Învierii poartă în ea biruința lui Hristos dobândită prin Pătimirea și Jertfa Sa.
Un asemenea diptic devine astfel o adevărată mărturisire iconografică a tainei pascale. Credinciosul contemplă Jertfa Mântuitorului, dar și biruința Sa asupra morții, fiind chemat să-și amintească faptul că suferința și moartea nu au ultimul cuvânt, ci viața în Hristos.
Icoanele diptic în zilele noastre
În prezent, icoanele diptic sunt realizate într-o mare varietate de combinații. Pe lângă reprezentările tradiționale ale Mântuitorului, Maicii Domnului, Apostolilor și Arhanghelilor, sunt zugrăviți împreună sfinți uniți printr-o legătură de familie, prin nevoință, mucenicie sau printr-o apropiere duhovnicească deosebită.
Întâlnim, spre exemplu, diptice cu Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina, a căror pomenire este săvârșită în aceeași zi și ale căror vieți sunt strâns legate. De asemenea, pot fi întâlnite icoane cu Sfinții Mucenici Adrian și Natalia, soți care au rămas în conștiința Bisericii drept mărturii ale credinței, dragostei și statorniciei.
În iconografia contemporană îi putem întâlni împreună și pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul și Sfântul Cuvios Sofronie Saharov. Legătura dintre cei doi este una duhovnicească deosebită: Sfântul Sofronie a fost ucenicul Sfântului Siluan și cel prin care viața și învățăturile marelui nevoitor athonit au devenit cunoscute unui număr foarte mare de creștini.
Astfel de exemple arată că alegerea celor două reprezentări ale dipticului nu este întâmplătoare. De cele mai multe ori există o legătură care unește cele două chipuri sau cele două evenimente reprezentate.
O icoană potrivită pentru casa creștinului
Prin forma sa, icoana diptic este potrivită pentru rugăciunea personală și pentru cea a familiei. Ea poate fi așezată în locul destinat rugăciunii din casă, alături de Sfânta Scriptură, cartea de rugăciuni și celelalte icoane.
Dimensiunile reduse ale unor diptice permit și transportarea lor cu ușurință. Un credincios poate lua o astfel de icoană atunci când pleacă într-o călătorie, având înaintea sa chipurile sfinte în momentele de rugăciune. Tocmai această posibilitate de a fi închisă asemenea unei cărți îi protejează suprafața și îi sporește caracterul practic.
Trebuie însă evitată transformarea icoanei într-un simplu obiect căruia îi atribuim, în mod superstițios, puteri independente. În înțelegerea ortodoxă, cinstirea acordată icoanei se îndreaptă către persoana reprezentată, iar icoana îl ajută pe om să intre într-o stare de rugăciune și de comuniune duhovnicească.
De aceea, valoarea unui diptic nu stă doar în materialul din care este realizat, în vechimea lui sau în frumusețea picturii, ci mai ales în ceea ce mărturisește și în locul pe care îl ocupă în viața de credință.
De ce sunt așezate două icoane împreună?
Forma dipticului ne amintește că viața Bisericii este una a comuniunii. Sfinții nu sunt existențe izolate, ci mădulare ale aceluiași Trup al lui Hristos. Apostolii au propovăduit aceeași Evanghelie, mucenicii au mărturisit aceeași credință, iar cuvioșii, deși au trăit în vremuri și locuri diferite, au urmat aceeași cale către Dumnezeu.
Când un diptic îi așază împreună pe doi sfinți, apropierea lor poate spune ea însăși o poveste. Petru și Pavel ne amintesc de propovăduirea apostolică; Ioachim și Ana, de familia binecuvântată și de răbdarea în rugăciune; Adrian și Natalia, de credința mărturisită în încercare; Siluan și Sofronie, de legătura dintre părinte și ucenic.
Iar atunci când cele două părți cuprind evenimente precum Răstignirea și Învierea, dipticul pune înaintea ochilor noștri legătura profundă dintre momentele iconomiei mântuirii.
Două icoane, un îndemn la rugăciune
Icoana diptic este alcătuită din două reprezentări iconografice care se completează și evocă persoane sfinte sau momente din istoria mântuirii. Cele două reprezentări se completează și îl îndreaptă pe credincios către Dumnezeu și către comuniunea cu sfinții Săi.
Așezată cu evlavie în casa creștinului, icoana diptic devine o chemare la rugăciune și un mijloc prin care credinciosul își îndreaptă gândul și inima către Dumnezeu.