Una dintre cele mai profunde întrebări pe care și le poate pune un creștin este aceasta: cine ocupă primul loc în inima noastră?
Într-o lume în care familia, bunurile materiale, confortul și propria persoană ocupă adesea primul loc în preocupările noastre, Evanghelia vine cu o chemare care poate părea greu de înțeles:
Domnul Iisus Hristos trebuie să fie mai presus de toate.
Nu pentru că Dumnezeu ne cere să ne disprețuim familia sau să ne neglijăm responsabilitățile, ci pentru că numai atunci când El ocupă locul întâi în inima noastră putem iubi cu adevărat și corect pe cei din jur.
Scriitorul și mărturisitorul creștin Nicolae Steinhardt exprimă acest adevăr cu o claritate remarcabilă:
„Îmi iubesc familia, rubedeniile, ființa, dar stabilesc o ierarhie: în primul rând Îl așez pe Hristos”.
Această ierarhie a iubirii reprezintă cheia vieții creștine autentice.
Domnul Iisus Hristos, ocupă primul loc în inima noastră
Domnul nostru Iisus Hristos nu a ascuns niciodată faptul că urmarea Sa presupune o alegere fermă. El spune:
„Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Matei 10, 37).
La prima vedere, aceste cuvinte pot părea aspre. Însă Mântuitorul nu ne cere să încetăm a ne iubi părinții, copiii sau soții. El ne învață că orice iubire omenească trebuie să izvorască din iubirea pentru Dumnezeu. Dacă Îl punem pe Hristos pe locul al doilea, atunci toate celelalte iubiri devin dezordonate și egoiste.
Dumnezeu este izvorul iubirii.
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune:
„Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.” (1 Ioan 4, 19).
Prin urmare, iubirea față de Hristos nu este o obligație rece, ci răspunsul nostru la iubirea infinită pe care El ne-a arătat-o prin Întrupare, prin Cruce și prin Înviere.
Familia nu este o piedică în calea credinței
Mulți oameni găsesc justificări pentru compromisurile lor spirituale.
Ei spun:
„Am familie, am copii, am părinți bătrâni, trebuie să mă descurc, nu pot să-mi asum riscuri pentru credință”.
Astfel de argumente au existat în toate vremurile.
Totuși, creștinul adevărat nu își folosește familia ca pretext pentru a se îndepărta de Dumnezeu. Dimpotrivă, tocmai dragostea pentru cei apropiați îl face să rămână credincios lui Hristos.
Nicolae Steinhardt arată că adevăratul raționament creștin este altul: chiar dacă are familie și responsabilități, omul nu se leapădă de Hristos, ci Îl mărturisește cu și mai mult curaj.
Această atitudine este confirmată de cuvintele Domnului:
„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 10, 32).
Credința autentică nu distruge familia, ci o binecuvântează. Un tată credincios devine un model pentru copiii săi. O mamă credincioasă transmite celor din casă lumina Evangheliei. Bunicii care Îl iubesc pe Dumnezeu lasă urmașilor cea mai prețioasă moștenire.
Ierarhia iubirii în viața creștinului
Ortodoxia ne învață că există o ordine firească și sfântă a iubirii. În vârful acestei ierarhii se află Dumnezeu. După aceea vin familia, aproapele și toate celelalte bunuri ale vieții.
Atunci când această ordine este respectată, omul trăiește în armonie. Când este răsturnată, apar tulburarea și suferința.
Mulți oameni își transformă familia într-un idol. Alții își transformă cariera, averea sau propria persoană în centrul existenței lor. Dar orice lucru așezat în locul lui Dumnezeu devine o piedică pentru suflet.
Mântuitorul spune:
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” (Matei 6, 33).
Acest verset exprimă perfect ierarhia creștină a valorilor. Dumnezeu este primul, iar toate celelalte își găsesc locul lor firesc în jurul Lui.
Mărturisirea credinței prin exemplul personal
Un aspect important subliniat de Steinhardt este responsabilitatea pe care o avem față de cei dragi. El spune că nu dorește să le ofere o pildă rea și să ajungă să se rușineze de el.
Copiii învață mai mult din ceea ce văd decât din ceea ce aud. Dacă părinții vorbesc despre Dumnezeu, dar trăiesc ca și cum El nu ar exista, copiii vor observa această contradicție.
Sfântul Apostol Pavel îndeamnă:
„Fiţi următori ai mei, precum şi eu sunt al lui Hristos.” (1 Corinteni 11, 1).
Aceasta este chemarea fiecărui creștin: să devină un exemplu viu de credință. Nu prin vorbe multe, ci prin viață curată, sinceritate, răbdare, bunătate și curaj.
În vremurile de încercare, cei apropiați au nevoie să vadă în noi stabilitate și încredere în Dumnezeu. Dacă noi cedăm primii, cum îi vom întări pe ceilalți?
Lepădarea de Hristos, cea mai mare pierdere
Istoria Bisericii este plină de exemple de oameni care au preferat să piardă averi, poziții sociale și chiar viața decât să se lepede de Hristos.
Sfinții Mucenici au avut și ei familii, prieteni și visuri omenești. Cu toate acestea, atunci când au fost puși în fața alegerii decisive, L-au ales pe Hristos.
Domnul Însuși avertizează:
„Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.” (Luca 9, 26).
Lepădarea de Hristos nu este doar o problemă a vremurilor de persecuție. Ea poate lua forme subtile și astăzi: tăcerea atunci când adevărul trebuie mărturisit, compromisul moral pentru avantaje materiale, abandonarea vieții duhovnicești din comoditate sau teama de opinia altora.
Creștinul este chemat să rămână credincios în toate împrejurările, amintindu-și că nimic nu este mai de preț decât comuniunea cu Dumnezeu.
Dragostea pentru Hristos dă sens tuturor celorlalte iubiri
Paradoxal, omul care Îl iubește pe Hristos mai presus de toate nu își iubește mai puțin familia, ci mai mult și mai curat.
Atunci când Dumnezeu ocupă primul loc, iubirea față de soț, soție, copii sau părinți devine mai profundă și mai jertfelnică. Nu mai este o iubire bazată pe interes sau posesivitate, ci una luminată de har.
Sfântul Apostol Pavel descrie această iubire în celebrul imn al dragostei:
„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.” (1 Corinteni 13, 4).
O asemenea iubire nu poate exista deplin fără Dumnezeu. De aceea, cei care Îl iubesc pe Hristos descoperă că devin mai răbdători, mai iertători și mai atenți față de cei din jur.
Întrebarea „Cine ocupă primul loc în inima noastră?” este, în realitate, întrebarea care definește întreaga noastră viață.
Răspunsul creștin este limpede:
Domnul Iisus Hristos trebuie să ocupe primul loc în inima noastră.
Aceasta nu înseamnă să ne neglijăm familia sau responsabilitățile, ci să le așezăm în lumina lui Dumnezeu. Familia, prietenii, bunurile și însăși viața noastră își găsesc adevăratul sens atunci când Hristos ocupă primul loc în inima noastră.
Așa cum mărturisea Nicolae Steinhardt, creștinul își iubește familia și pe cei apropiați, dar stabilește o ierarhie sfântă: întâi Hristos și apoi toate celelalte. Numai astfel poate oferi celor dragi o pildă bună și poate rămâne credincios până la sfârșit.
În ziua în care vom înțelege că nimic nu este mai de preț decât Domnul nostru Iisus Hristos, vom descoperi și adevărata măsură a iubirii.
Atunci vom putea spune împreună cu Sfântul Apostol Pavel:
„Căci pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig.” (Filipeni 1, 21).