Pentru noi, Iisus este Sensul vieții și al istoriei, reazemul nostru în ispitele și furtunile timpului.
El este chipul spre care tindem, adevărul după care însetăm și Prietenul care nu ne părăsește niciodată. Dar cine este, cu adevărat, Domnul Iisus Hristos pentru omul de astăzi? Un personaj al trecutului, un mare Învățător sau Dumnezeul viu, Care continuă să bată la ușa inimii noastre?
O întrebare la care fiecare om trebuie să răspundă
Există întrebări cărora le putem amâna răspunsul. Există însă și întrebări care ne urmăresc întreaga viață. Una dintre ele este aceasta: Cine este Iisus pentru mine?
Nu cine este Hristos în cărțile de istorie. Nu numai cine este El în tratatele de teologie. Nu doar ce au spus despre El alții. Ci cine este Hristos pentru mine, în viața mea concretă, în bucuriile și durerile mele, în căderile, frământările și speranțele mele?
În Evanghelie, Mântuitorul Însuși îi întreabă pe ucenici:
„Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? ” (Matei 16, 15).
„Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. ” (Matei 16, 16).
Întrebarea aceasta răsună până astăzi. Fiecare generație este chemată să răspundă. Și, în cele din urmă, fiecare inimă trebuie să dea propriul răspuns.
Hristos nu este numai o amintire a trecutului
Pentru creștinul ortodox, Iisus Hristos nu este doar un personaj care a trăit acum două mii de ani. El nu aparține numai trecutului, pentru că Hristos a înviat.
Aici se află centrul credinței creștine.
Dacă privim numai spre Betleem, Golgota și mormânt, fără lumina Învierii, nu putem înțelege deplin cine este Iisus. Mormântul nu este sfârșitul. Piatra a fost răsturnată, iar Cel răstignit S-a arătat viu ucenicilor Săi.
După Înviere, Hristos Se arată apostolilor, intră prin ușile încuiate, merge alături de Luca și Cleopa pe drumul spre Emaus și îl întâlnește pe Saul pe drumul Damascului, schimbând prigonitorul creștinilor în marele Apostol Pavel.
Învierea schimbă totul.
De aceea, creștinismul nu este, în primul rând, păstrarea memoriei unui Învățător dispărut. Este întâlnirea cu Hristos Cel viu.
Iisus este Sensul vieții
Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop scria în Cuvinte vii: „Pentru noi, Iisus e Sensul vieții și al Istoriei”.
Sunt cuvinte care ating una dintre marile răni ale omului contemporan: lipsa sensului.
Putem avea multe și, totuși, să nu știm pentru ce trăim. Putem alerga de dimineața până seara, putem munci, aduna, construi, călători și ne putem umple timpul cu nenumărate preocupări. Dar vine inevitabil clipa în care omul rămâne singur cu propria conștiință și se întreabă: Pentru ce toate acestea? Încotro merg? Ce rămâne din viața mea?
Hristos nu ne promite o existență fără suferință. El nu le spune ucenicilor că, urmându-L, nu vor mai întâlni încercări. Le arată însă că nici suferința, nici moartea nu mai au ultimul cuvânt.
În Hristos, viața nu mai este un drum către neant, ci un drum către Împărăție.
De aceea, El devine Sensul vieții: nu pentru că ne oferă o explicație rece a existenței, ci pentru că ne arată destinația ei.
Reazemul nostru în furtunile timpului
Viața omului cunoaște și zile senine, și furtuni.
Uneori se clatină sănătatea. Alteori se destramă relații, pierdem oameni dragi, apar lipsuri, nedreptăți sau încercări pe care nu le putem explica. Sunt momente în care ceea ce ieri părea sigur astăzi nu mai este.
Atunci descoperim cât de fragile sunt multe dintre lucrurile pe care ne-am sprijinit.
Hristos rămâne însă Același.
Când ucenicii se aflau pe mare, în mijlocul furtunii, iar corabia era acoperită de valuri, ei au strigat către El. Marea nu a încetat să fie mare, iar lumea nu a încetat să aibă furtuni. Dar în corabie era Hristos.
Aceasta este și taina vieții creștine.
Credința nu înseamnă că nu vom avea furtuni. Înseamnă că nu mai trecem singuri prin ele.
Chipul după care a fost zidit omul
Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop spune că Iisus este „asemănarea după care tânjim și însetăm de-a lungul deșertului lumii”.
Omul caută permanent modele. Admiră oameni, îi urmează, îi imită. Dar orice model omenesc are limitele lui.
Hristos ne arată însă omul așa cum a fost chemat să fie.
Privindu-L pe El în Evanghelie, înțelegem ce înseamnă iubirea fără interes, adevărul fără compromis, puterea fără cruzime, smerenia fără slăbiciune și iertarea fără negarea dreptății.
În El vedem chipul desăvârșit spre care suntem chemați să creștem.
A fi creștin nu înseamnă doar a respecta anumite reguli. Înseamnă a ne asemăna, încetul cu încetul, cu Hristos. Să învățăm să iubim precum El, să iertăm precum El, să avem milă, să slujim și să purtăm crucea fără a pierde nădejdea.
Această schimbare nu se petrece într-o singură zi. Este lucrarea unei vieți întregi.
Iisus, Prietenul care nu ne părăsește
Poate una dintre cele mai calde expresii din cuvintele Părintelui Arsenie este aceasta: Iisus este Prietenul nostru.
Prietenia omenească este un dar neprețuit. Dar chiar și oamenii care ne iubesc cel mai mult sunt limitați. Uneori nu ne pot înțelege. Alteori sunt departe. Uneori pleacă din această lume înaintea noastră.
Hristos însă poate coborî până în cea mai adâncă singurătate a omului.
El ne cunoaște nu numai cuvintele, ci și tăcerile. Cunoaște lacrimile pe care nu le-a văzut nimeni, luptele despre care nu am vorbit, fricile ascunse și rănile pe care le purtăm ani întregi.
Și, cunoscând toate acestea, nu încetează să ne cheme.
Chiar și atunci când noi ne îndepărtăm de Dumnezeu, El ne așteaptă întoarcerea. Imaginea tatălui din parabola fiului risipitor ne descoperă tocmai această iubire care nu obosește să aștepte.
Hristos ni Se dăruiește în Sfânta Împărtășanie
Dar apropierea lui Hristos de om merge mai departe decât putem cuprinde cu mintea.
El nu dorește doar să credem de la distanță în existența Lui. Ne cheamă la comuniune cu El.
De aceea, în centrul vieții Bisericii se află Sfânta Euharistie. La Sfânta Liturghie, credinciosul nu vine doar pentru a asculta despre Hristos, ci pentru a se întâlni cu El și, pregătit după rânduiala Bisericii, pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele Lui.
Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop numea această dorință „foamea noastră metafizică”.
În adâncul lui, omul are o foame pe care lucrurile lumii nu o pot sătura pe deplin. Putem hrăni trupul, putem satisface dorințele minții și putem dobândi bunuri, dar sufletul continuă să caute ceva mai presus de toate acestea.
Îl caută pe Dumnezeu.
Fericitul Augustin avea să exprime această taină prin cunoscutele cuvinte despre inima omului care rămâne neliniștită până când își află odihna în Dumnezeu.
Cine este, așadar, Domnul Iisus Hristos pentru noi?
Este Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră.
Este Cel răstignit și înviat.
Este Învățătorul care ne arată calea și Păstorul care caută oaia pierdută. Este Doctorul sufletelor noastre, Lumina care pătrunde întunericul și Adevărul care ne eliberează.
Este Cel către Care putem striga atunci când nu mai știm încotro să mergem.
Dar există un răspuns pe care niciun articol și nicio carte nu îl pot da în locul nostru.
Cine este Iisus pentru mine?
Răspunsul adevărat nu se scrie numai în cuvinte. Se scrie prin felul în care trăim.
Dacă Hristos este cu adevărat Domnul vieții noastre, atunci aceasta trebuie să se vadă în rugăciunea noastră, în felul în care îi privim pe ceilalți, în puterea de a ierta, în milostenie, în pocăință, în participarea la viața Bisericii și în lupta de fiecare zi cu propriile patimi.
Hristos rămâne
Lumea se schimbă neîncetat. Generații, ideologii și împărății trec, iar ceea ce astăzi pare de neclintit mâine poate deveni doar o pagină de istorie.
Într-o lume grăbită și tulburată, El rămâne Nădejde în deznădejde, Prieten în singurătate, Lumină în întuneric și Viață în fața morții.
De aceea, întrebarea „Cine este Iisus pentru noi?” nu este doar una teologică, ci întrebarea unei vieți întregi. Iar răspunsul nu poate fi doar rostit, ci trebuie trăit.
Pentru creștin, Hristos este Sensul vieții, sprijinul în furtună și Prietenul care nu părăsește niciodată.
„Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu.”