Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Bacău şi procurorii D.I.I.C.O.T., împreună cu polițiștii Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat 3 percheziţii, în județele Bacău și Arad, la locuințele a două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc și finanțarea în vederea cumpărării de droguri. În zilele de 17 și 18 decembrie a.c., poliţiştii Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău și Oradea și ai Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T – S.T. Bacău, au acţionat în judeţul Bacău şi într-un punct de trecere a frontierei din judeţul Arad, pentru prinderea în flagrant delict a unui bărbat, de 27 ani, din Bacău, suspectat de introducerea în ţară de droguri de risc. În urma controlului efectuat asupra autoturismului acestuia, poliţiştii au găsit, disimulate în anvelope, 2.856 de grame de cannabis şi 92 grame de haşiş. Față de acesta, polițiștii au luat măsura reţinerii pe ordonanță, pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru indroducere în ţară de droguri de risc, fără drept, şi trafic de droguri de risc. De asemenea, în urma efectuării a două percheziţii domiciliare, în judeţul Bacău, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, iar un tânăr, de 26 ani, a fost reţinut, pentru 24 de ore, pentru finanţare în vederea cumpărării de droguri. La data de 18 decembrie a.c., cei doi au fost prezentați Tribunalului Bacău, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile. La activităţi au participat poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, jandarmi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Bacău şi polițiști ai Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră – Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac.