Pământul pe care trăim, cerul pe care îl privim și întreaga lume văzută vor dispărea pentru totdeauna sau vor fi înnoite de Dumnezeu?
Sfânta Scriptură și învățăturile Sfinților Părinți ne descoperă un adevăr cutremurător, dar plin de nădejde: la sfârșitul veacurilor, întreaga creație va trece printr-o prefacere minunată, devenind un cer nou și un pământ nou, în care nu vor mai exista moartea, stricăciunea și suferința.
Pământul acesta nu va rămâne așa cum îl cunoaștem
De multe ori, privind frumusețea naturii, munții, pădurile, mările și cerul înstelat, ne întrebăm ce se va întâmpla cu toate acestea la sfârșitul lumii. Vor fi nimicite? Vor dispărea fără urmă? Sau Dumnezeu le-a pregătit o altă existență, mult mai frumoasă decât ne putem închipui?
Învățătura Bisericii Ortodoxe ne arată că sfârșitul lumii nu înseamnă biruința nimicului asupra creației, ci împlinirea planului dumnezeiesc.
Dumnezeu, Care a făcut toate lucrurile bune, nu Își abandonează zidirea. Lumea care astăzi este supusă stricăciunii, trecerii timpului și morții va fi eliberată de aceste neputințe.
Sfântul Apostol Petru spune limpede:
„Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea.” (2 Petru 3, 13).
Aceste cuvinte ne descoperă că destinul ultim al creației nu este întunericul, ci lumina lui Dumnezeu.
Ce spune Sfântul Simeon Noul Teolog despre viitorul pământului?
Una dintre cele mai impresionante descrieri ale înnoirii lumii se găsește în scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog.
Acest mare Părinte al Bisericii vorbește despre o transformare a întregii creații, care va depăși orice frumusețe cunoscută de om.
El arată că lumea va deveni nestricăcioasă, luminoasă și potrivită vieții veșnice.
„Întreaga creație, fiind reînnoită, ajunsă întreagă spirituală împreună cu însuși raiul, se preface într-o locuință imaterială și nestricăcioasă, neschimbabilă, veșnică și inteligibilă.”
Această mărturie, din Discursuri teologice și etice, ne ajută să înțelegem că lumea viitoare nu va fi doar o copie îmbunătățită a celei de acum.
Va fi o existență transfigurată de harul dumnezeiesc, în care materia nu va mai fi supusă legilor stricăciunii.
Sfântul Simeon vorbește și despre frumusețea negrăită a pământului înnoit, despre verdeața care nu se veștejește, despre flori luminoase și despre o strălucire care întrece orice închipuire omenească.
Nu trebuie însă să înțelegem aceste descrieri ca pe o prezentare științifică a lumii viitoare. Ele exprimă, prin imagini duhovnicești, măreția unei realități pe care mintea noastră nu o poate cuprinde pe deplin.
Cerul și stelele vor primi o strălucire negrăită
Sfântul Simeon Noul Teolog descrie și schimbarea minunată a cerului.
În cuvintele sale, soarele, luna și stelele sunt înfățișate într-o lumină cu mult mai mare decât aceea pe care o vedem astăzi.
„Stelele vor fi asemenea soarelui nostru”, spune sfântul, arătând că întreaga zidire va participa la o frumusețe care depășește orice măsură omenească.
Ceea ce astăzi ne uimește prin măreție va părea neînsemnat în comparație cu slava lumii viitoare.
Dar adevărata lumină a Împărăției lui Dumnezeu nu vine de la aștrii cerești.
În Apocalipsă, Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan spune despre Ierusalimul ceresc:
„Şi cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună, ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o şi făclia ei este Mielul.” (Apocalipsa 21, 23).
Așadar, lumina veșniciei este, înainte de toate, lumina prezenței dumnezeiești.
Nu soarele va constitui izvorul fericirii celor mântuiți, ci Hristos Însuși, Soarele dreptății, Care luminează sufletele și întreaga creație.
De ce trebuie să fie înnoită întreaga creație?
Sfânta Scriptură ne arată că lumea nu a fost creată pentru moarte și stricăciune.
Prin căderea omului în păcat, întreaga existență pământească a ajuns sub stăpânirea suferinței și a morții.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde,” (Romani 8, 20).
Mai departe, apostolul arată că întreaga făptură așteaptă izbăvirea din robia stricăciunii.
Acesta este un adevăr deosebit de important: mântuirea adusă de Hristos nu privește numai sufletul omului, ci are urmări asupra întregii creații.
Omul a fost așezat de Dumnezeu în mijlocul lumii văzute, având chemarea de a o îngriji și de a o aduce, prin viața sa, mai aproape de Creator.
Când omul s-a îndepărtat de Dumnezeu, această armonie s-a tulburat.
Dar prin Întruparea, Moartea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos începe restaurarea întregii zidiri.
La sfârșitul veacurilor, această lucrare va ajunge la împlinirea ei.
Va mai exista moarte pe pământul cel nou?
Una dintre cele mai mângâietoare făgăduințe ale lui Dumnezeu privește dispariția definitivă a morții.
În Apocalipsă citim:
„Şi va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21, 4).
Câtă nădejde se află în aceste cuvinte!
În lumea de acum, orice bucurie pământească este umbrită de trecerea timpului. Florile se ofilesc, trupurile îmbătrânesc, oamenii se despart, iar viața pământească ajunge inevitabil la sfârșit.
În creația înnoită, însă, moartea nu va mai avea putere.
Nu va mai exista boală, bătrânețe sau stricăciune.
Trupurile celor înviați vor fi schimbate, potrivit învățăturii Sfântului Apostol Pavel, care spune:
„Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.” (1 Corinteni 15, 44).
Aceasta nu înseamnă că omul va înceta să aibă trup, ci că trupul înviat va fi eliberat de neputințele și limitele existenței căzute.
Învierea lui Hristos este temelia acestei nădejdi.
Noul Ierusalim, locuința celor mântuiți
Sfântul Ioan Evanghelistul a văzut în descoperirea sa „cer nou și pământ nou”, dar și cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coborând de la Dumnezeu.
Această cetate nu trebuie înțeleasă doar ca o așezare pământească obișnuită.
Ea este imaginea comuniunii desăvârșite dintre Dumnezeu și oamenii mântuiți.
Acolo, Dumnezeu va locui împreună cu cei care Îl iubesc.
Nu vor mai exista despărțirea de El, întunericul păcatului și suferința provocată de răutate.
Totuși, Biserica ne învață și despre Judecata de Apoi, despre responsabilitatea fiecărui om și despre faptul că viața veșnică în comuniune cu Dumnezeu nu trebuie confundată cu o mântuire automată a tuturor.
De aceea, făgăduința pământului nou este, în același timp, o chemare la pocăință.
Nu este suficient să admirăm frumusețea viitoarei creații. Trebuie să ne pregătim sufletele pentru întâlnirea cu Hristos.
Cum ne pregătim pentru cerul nou și pământul nou?
Poate că cea mai importantă întrebare nu este cum vor arăta stelele sau pământul după înnoirea lumii, ci cum ne vom înfățișa noi înaintea lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Petru, după ce vorbește despre cerurile noi și pământul nou, îi îndeamnă pe creștini să trăiască în sfințenie și evlavie.
Pregătirea pentru veșnicie începe încă de acum.
Prin rugăciune, pocăință, spovedanie, împărtășirea cu Sfintele Taine, milostenie și iertarea aproapelui, omul își deschide inima către lucrarea harului.
Fiecare faptă bună săvârșită din dragoste pentru Dumnezeu este un pas către Împărăția Sa.
Iar grija față de lumea creată nu este lipsită de însemnătate. Dacă Dumnezeu a făcut această lume și a rânduit înnoirea ei, atunci nici noi nu trebuie să o disprețuim sau să o distrugem prin nepăsare.
Pământul este darul lui Dumnezeu, iar omul este chemat să îl folosească responsabil, cu recunoștință și smerenie.
Pământul nu se îndreaptă spre nimic, ci spre împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu
Ce se va întâmpla, așadar, cu pământul acesta?
Potrivit învățăturii ortodoxe, lumea văzută va trece printr-o prefacere profundă, iar Dumnezeu va aduce la existență cerul nou și pământul nou, eliberate de stricăciune.
Nu cunoaștem toate tainele acestei transformări și nici nu putem descrie cu precizie frumusețea veșniciei.
Dar știm că Dumnezeu a făgăduit o creație înnoită, în care va locui dreptatea.
Sfântul Simeon Noul Teolog ne îndeamnă, prin cuvintele sale, să privim dincolo de frumusețea trecătoare a lumii și să dorim frumusețea nepieritoare a Împărăției cerurilor.
Pământul de acum ne este dat pentru o vreme, dar Împărăția lui Dumnezeu este veșnică. Iar cea mai mare bucurie a vieții viitoare nu va fi strălucirea stelelor, frumusețea florilor sau măreția cerului înnoit, ci întâlnirea cu Hristos, Cel Care face toate lucrurile noi.
„Şi Cel ce şedea pe tron a grăit: Iată, noi le facem pe toate. Şi a zis: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezare şi adevărate.” (Apocalipsa 21, 5).
Aceasta este nădejdea creștinului: nu sfârșitul în întuneric, ci viața veșnică în lumina lui Dumnezeu.