În cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, fiecare cuvânt, gest și moment liturgic are un înțeles profund.
Nimic nu este întâmplător și nimic nu reprezintă doar o simplă rânduială păstrată din vechime. Între momentele importante ale Liturghiei se află și citirea „Apostolului”, pe care credincioșii o ascultă înaintea Sfintei Evanghelii.
Pentru unii dintre cei prezenți la slujbă, „Apostolul” poate părea doar o lectură biblică așezată între cântările de la strană și citirea Evangheliei. În realitate, semnificația lui este mult mai bogată. Prin cuvintele Apostolului, Biserica ne face contemporani cu propovăduirea primilor ucenici ai Mântuitorului. Glasul care a răsunat în comunitățile creștine din Ierusalim, Corint, Efes, Filipi sau Roma continuă să răsune și astăzi în bisericile noastre.
Ce este, de fapt, „Apostolul”?
În limbajul liturgic ortodox, prin „Apostol” înțelegem cartea care cuprinde fragmente din scrierile apostolice ale Noului Testament, rânduite pentru a fi citite în cadrul sfintelor slujbe.
Lecturile sunt luate din Faptele Apostolilor, Epistolele Sfântului Apostol Pavel și Epistolele sobornicești. Aceste texte alcătuiesc o parte esențială a mărturiei despre viața Bisericii primare și despre învățătura transmisă de Apostoli comunităților creștine.
Singura carte a Noului Testament din care nu există lecturi în rânduiala obișnuită a Sfintei Liturghii este Apocalipsa Sfântului Ioan, caracterul ei profetic și puternic simbolic deosebind-o de celelalte scrieri folosite în sistemul lecturilor liturgice.
De aceea, atunci când auzim în biserică îndemnul „Să luăm aminte!” înaintea Apostolului, suntem chemați la mai mult decât la simpla ascultare a unui text. Biserica ne cere atenție deoarece cuvântul care urmează să fie rostit este cuvântul Scripturii și, prin el, mărturia apostolică ajunge din nou la comunitatea credincioșilor.
Apostolul și trimiterea la propovăduire
Citirea Apostolului ne amintește în primul rând de trimiterea ucenicilor la propovăduire.
După Învierea Sa, Mântuitorul le încredințează Apostolilor misiunea de a duce vestea mântuirii tuturor oamenilor:
„Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura.” (Marcu 16, 15).
Iar la sfârșitul Evangheliei după Matei întâlnim porunca de a face ucenici din toate neamurile:
„Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, (Matei 28, 19).
Apostolii au împlinit această poruncă nu numai prin cuvântul rostit, ci și prin scris. Epistolele lor au fost adresate unor comunități concrete, care aveau întrebări, încercări, neînțelegeri și probleme asemănătoare celor cu care se confruntă creștinii din toate timpurile.
Tocmai aici descoperim unul dintre sensurile profunde ale citirii Apostolului la Sfânta Liturghie: propovăduirea apostolică nu aparține numai trecutului.
Atunci când o epistolă este citită în biserică, Sfântul Apostol Pavel, Petru, Ioan, Iacov sau Iuda nu mai vorbește numai unei comunități creștine de acum aproape două milenii. Prin Scriptură, cuvântul apostolic se adresează comunității adunate acum în jurul Sfântului Altar.
„Fraților…” – un cuvânt adresat și nouă
Multe dintre lecturile apostolice încep cu atât de cunoscutul cuvânt: „Fraților…”
Îl auzim atât de des, încât există riscul să nu-i mai observăm profunzimea.
Apostolul nu vorbește unei mulțimi anonime, ci unei familii duhovnicești. Creștinii sunt frați pentru că au același Tată ceresc și sunt uniți în Hristos prin viața Bisericii.
De aceea, când la Liturghie auzim „Fraților”, putem înțelege că această adresare ne cuprinde și pe noi. Citirea nu este o comemorare literară a unei scrisori vechi, ci actualizarea unui mesaj viu.
Dacă Sfântul Pavel vorbește despre dragoste, cuvântul ne privește. Dacă vorbește despre răbdare, credință, pocăință, iertare sau unitatea Bisericii, îndemnul ne este adresat. Dacă îi mustră pe creștini pentru dezbinări și îi cheamă la o viață vrednică de Evanghelie, nu suntem chemați să ne întrebăm doar ce greșeli făceau oamenii din vremea lui, ci și ce trebuie să schimbăm noi.
În felul acesta, distanța dintre comunitatea apostolică și comunitatea liturgică de astăzi se micșorează. Cuvântul rămâne viu pentru că Biserica în care a fost rostit atunci este aceeași Biserică în care este ascultat astăzi.
De ce se citește Apostolul înaintea Evangheliei?
Rânduiala Sfintei Liturghii așază citirea Apostolului înaintea citirii Sfintei Evanghelii. Ordinea nu este întâmplătoare.
Sfântul Nicolae Cabasila explică această succesiune în Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii. El pornește de la întrebarea firească: de ce nu se citește mai întâi Evanghelia și apoi Apostolul?
Răspunsul ține de caracterul progresiv al descoperirii din cadrul Liturghiei. Învățătura pe care o primim direct prin cuvintele și faptele Mântuitorului este mai înaltă decât mărturia transmisă prin Apostoli. De aceea, rânduiala ne conduce treptat spre momentul ascultării Evangheliei.
Mai întâi vorbește Apostolul, apoi este ascultat cuvântul Domnului.
Sfântul Nicolae Cabasila arată că lucrurile săvârșite în cadrul Liturghiei se descoperă progresiv, „de la cele mai de jos, la cele de sus”. Astfel, citirea Apostolului pregătește comunitatea pentru întâlnirea cu Sfânta Evanghelie.
Putem vedea aici și imaginea propovăduirii Bisericii: Apostolii sunt cei care Îl vestesc pe Hristos și îi conduc pe oameni către El. Ei nu se propovăduiesc pe ei înșiși. Întreaga lor misiune are drept centru persoana Mântuitorului.
De la cuvântul Apostolilor la cuvântul lui Hristos
Succesiunea Apostol-Evanghelie ne oferă astfel o adevărată pedagogie duhovnicească.
Biserica ne pregătește pentru ascultarea Evangheliei. Prin glasul Apostolilor suntem chemați să ne deschidem mintea și inima, iar apoi Îl ascultăm pe Hristos Însuși în cuvintele Evangheliei.
Este important să observăm că ambele lecturi se desfășoară în cadrul aceleiași adunări euharistice. Cuvântul lui Dumnezeu nu este separat de viața sacramentală a Bisericii. Credincioșii ascultă Scriptura și apoi înaintează, prin întreaga rânduială a Dumnezeieștii Liturghii, spre împărtășirea cu Hristos.
Există astfel o legătură profundă între ascultarea cuvântului și primirea lui Hristos. Cuvântul auzit trebuie primit în inimă, iar ceea ce este primit trebuie transformat în viață.
Altfel, putem fi prezenți fizic la citirea Apostolului, dar cu mintea foarte departe de ceea ce se petrece în biserică.
Cum ar trebui să ascultăm Apostolul?
Una dintre cele mai simple schimbări pe care le poate face un credincios în participarea sa la Sfânta Liturghie este să acorde o atenție mai mare lecturilor biblice.
Apostolul nu trebuie privit ca un moment de trecere până la Evanghelie. Fiecare fragment conține un mesaj pe care Biserica l-a rânduit pentru ziua respectivă.
Uneori textul poate părea greu de înțeles la prima ascultare. Epistolele pauline, în special, cuprind pasaje de o mare densitate teologică. De aceea, este folositor ca pericopa apostolică a zilei să fie citită și acasă, înainte sau după participarea la Liturghie.
O asemenea obișnuință poate transforma modul în care ascultăm slujba.
Cuvinte care altădată treceau aproape neobservate încep să capete sens. Descoperim legături între Apostol și Evanghelia zilei, iar îndemnurile Sfinților Apostoli devin repere concrete pentru viața noastră.
Întrebarea esențială după ascultarea Apostolului nu este numai „Ce a spus Sfântul Apostol?”, ci și „Ce îmi cere acest cuvânt mie?”
O propovăduire care nu s-a încheiat
Au trecut aproape două milenii de când Sfinții Apostoli au plecat să vestească lumii Învierea lui Hristos. Privită doar istoric, misiunea lor pare să aparțină unei epoci foarte îndepărtate.
În viața Bisericii însă, propovăduirea lor continuă.
De fiecare dată când Apostolul este deschis și citit în cadrul Sfintei Liturghii, glasul mărturiei apostolice se face din nou auzit. Creștinii sunt din nou numiți „frați”, sunt învățați, încurajați, mustrați și chemați la sfințenie.
În același timp, ascultarea Apostolului ne amintește că misiunea de a mărturisi credința nu s-a încheiat odată cu prima generație creștină. Fiecare creștin este chemat să ducă mai departe, prin cuvânt și mai ales prin propria viață, ceea ce a primit.
Citirea „Apostolului” la Sfânta Liturghie este, așadar, mult mai mult decât lectura solemnă a unui fragment din Noul Testament
Ea face prezentă în mijlocul comunității propovăduirea apostolică, ne amintește de trimiterea ucenicilor în lume și ne pregătește pentru ascultarea Sfintei Evanghelii.
Prin cuvintele Apostolului, Biserica ne arată că mesajul creștin nu este o voce rămasă în trecut. Este un cuvânt care traversează veacurile și ajunge până la fiecare dintre noi.
Când auzim în biserică „Fraților…”, să ne amintim că acest cuvânt ni se adresează și nouă. Prin glasul Apostolilor, fiecare generație este chemată la credință și la viață în Hristos.