Puține afirmații provoacă mai multă tulburare în sufletul unui creștin decât cuvintele: „Nu există Dumnezeu.”
Pentru unii, ele sunt expresia unei convingeri filosofice; pentru alții, rezultatul unei suferințe, al unei dezamăgiri sau al unei vieți în care nu au reușit să-L descopere pe Dumnezeu. Totuși, Biserica nu răspunde unei asemenea afirmații cu ură, ironie sau condamnare, ci cu dragoste și cu dorința sinceră de a-l ajuta pe om să înțeleagă adevărul.
Sfântul Nicolae Velimirovici oferă un răspuns de o profunzime remarcabilă: problema nu este că Dumnezeu nu există, ci că omul nu Îl are în viața sa. Este o diferență uriașă între a spune „Dumnezeu nu există” și a recunoaște cu smerenie: „Eu încă nu L-am găsit pe Dumnezeu.”
Această schimbare de perspectivă poate deschide calea către adevăr și către întâlnirea cu Cel Care este izvorul vieții.
Dumnezeu nu încetează să existe pentru că omul nu Îl vede
Un orb nu poate vedea lumina, însă lipsa vederii sale nu înseamnă că soarele a încetat să strălucească. Lumea este plină de lumină chiar dacă ochii lui nu o pot percepe.
La fel este și în viața duhovnicească. Dumnezeu există independent de convingerile sau necredința oamenilor. El nu devine mai puțin real pentru că cineva Îl neagă.
Sfântul Nicolae Velimirovici spune că omul care afirmă: „Nu există Dumnezeu” seamănă cu un orb care ar spune: „Nu există lumină pe lume.” O asemenea afirmație nu descrie realitatea, ci doar propria lui neputință.
Sfânta Scriptură spune:
„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.”(Psalmul 18, 1)
Întreaga creație vorbește despre Creator. Ordinea universului, frumusețea naturii, conștiința morală și setea omului după infinit sunt mărturii care îl îndreaptă spre Dumnezeu.
A spune „Nu-L am pe Dumnezeu” este începutul sincerității
Există oameni care au căutat sincer adevărul și încă nu L-au descoperit pe Dumnezeu. Biserica nu îi condamnă pentru această căutare.
Mult mai primejdios este atunci când cineva transformă propria experiență limitată într-o concluzie universală.
Dacă un om spune: „Eu nu L-am cunoscut pe Dumnezeu”, el vorbește despre sine.
Dacă spune însă: „Dumnezeu nu există”, el pretinde că vorbește în numele întregii omeniri și al întregii existențe.
Sfântul Nicolae întreabă cu delicatețe:
„Cine te-a împuternicit să vorbești în numele întregii lumi?”
Aceasta este o întrebare care merită meditată.
Niciun om nu poate transforma propria neputință într-un adevăr absolut.
Exemple care ne ajută să înțelegem
Pentru a explica această realitate, Sfântul Nicolae folosește câteva comparații extrem de simple.
Un bolnav nu poate spune:
„Nu există sănătate pe lume.”
Poate spune doar:
„Eu sunt bolnav.”
Un sărac nu poate afirma:
„Nu există aur.”
Aurul există chiar dacă el nu îl posedă.
Un om lipsit de bunătate nu poate declara că bunătatea nu există. Ea există în mii și milioane de oameni.
Tot astfel, faptul că cineva nu simte prezența lui Dumnezeu nu dovedește inexistența Lui.
Dovedește doar că relația dintre acel om și Dumnezeu nu există încă sau s-a întrerupt.
Domnul Iisus Hristos spune:
„Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.”(Matei 7, 7)
Observăm că Domnul Iisus Hristos nu îndeamnă omul să nege existența lui Dumnezeu, ci îl invită să caute adevărul.
De ce nu Îl simt unii oameni pe Dumnezeu?
Aceasta este una dintre cele mai importante întrebări.
Dumnezeu este prezent pretutindeni, însă omul poate deveni insensibil față de prezența Lui.
Așa cum un aparat defect nu poate recepționa un semnal radio, tot astfel sufletul încărcat de mândrie, de păcate și de autosuficiență poate pierde sensibilitatea față de Dumnezeu.
Nu Dumnezeu Se ascunde.
De multe ori omul este cel care se îndepărtează.
Păcatul întunecă mintea, egoismul împietrește inima, iar iubirea exagerată de lume acoperă glasul lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi L-ar găsi, deşi nu e departe de fiecare dintre noi.”(Faptele Sfinților Apostoli 17, 27)
El este aproape.
Problema este dacă noi dorim să-L căutăm.
Dacă Dumnezeu nu există, moartea devine singurul stăpân
Sfântul Nicolae Velimirovici merge mai departe și arată consecințele unei lumi fără Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu nu există, atunci moartea este atotputernică.
Viața omului nu mai are un sens veșnic.
Iubirea devine trecătoare.
Dreptatea nu mai are un judecător suprem.
Speranța încetează odată cu ultimul suspin.
Dar Sfânta Evanghelie vestește tocmai contrariul.
Hristos a biruit moartea.
Prin Învierea Sa, El a schimbat întreaga perspectivă asupra existenței.
Domnul spune:
„Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.”(Ioan 11, 25)
Acesta este răspunsul creștin la frica universală de moarte.
Nu filozofia.
Nu teoriile.
Ci întâlnirea cu Hristos Cel Înviat.
Dumnezeu nu renunță ușor la om
Un gând foarte mișcător din cuvintele Sfântului Nicolae este acela că Dumnezeu îi ține pe oameni în iubirea Sa până la ultima suflare.
Chiar și pe cei care Îl neagă.
El îi rabdă.
Îi așteaptă.
Le trimite oameni, întâmplări, încercări și bucurii prin care încearcă să le deschidă inima.
Dumnezeu nu încetează să iubească.
Însă omul poate refuza această iubire până la sfârșit.
Libertatea omului este respectată chiar și atunci când este folosită împotriva lui Dumnezeu.
De aceea, fiecare clipă a vieții este o nouă șansă de întoarcere.
Sfântul Apostol Petru spune:
„Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă.”(2 Petru 3, 9)
Aceasta este inima Sfintei Evanghelii.
Credința nu se impune, ci se descoperă
Nimeni nu poate fi obligat să creadă.
Credința adevărată nu este rezultatul unei constrângeri.
Ea se naște din întâlnirea personală cu Dumnezeu.
Mulți oameni care au fost cândva atei au devenit mai târziu mari mărturisitori ai credinței.
Nu pentru că au fost siliți.
Ci pentru că L-au întâlnit pe Dumnezeu într-un mod care le-a schimbat viața.
De aceea, în loc să ne certăm cu cei care nu cred, este mai folositor să ne rugăm pentru ei.
Să fim exemple vii.
Să arătăm prin pacea, bunătatea și iubirea noastră că Dumnezeu lucrează în oameni.
Sfântul Serafim de Sarov spunea:
„Dobândește pacea lăuntrică și mii de oameni se vor mântui în jurul tău.”
Uneori, viața unui creștin autentic convinge mai mult decât sute de argumente.
Mărturisirea sinceră poate deveni începutul pocăinței
Sfântul Nicolae îl îndeamnă pe omul necredincios să transforme mărturisirea încăpățânării într-o mărturisire a adevărului.
În loc să spună:
„Nu există Dumnezeu”, să aibă curajul să spună:
„Eu nu L-am găsit încă pe Dumnezeu.”
Aceasta nu este o înfrângere. Este începutul vindecării.
Dumnezeu lucrează cu oamenii sinceri.
Cel care își recunoaște lipsa poate primi plinătatea.
Cel care își recunoaște foamea poate primi pâinea vieții.
Cel care își recunoaște întunericul poate primi lumina lui Hristos.
Domnul spune:
„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este Împărăţia cerurilor.”(Matei 5, 3)
Sărăcia duhovnicească începe prin recunoașterea propriei neputințe.
Atunci când cineva afirmă că Dumnezeu nu există, creștinul nu trebuie să răspundă cu mânie sau dispreț, ci cu înțelepciune și iubire
Poate că în spatele acelor cuvinte se ascunde un suflet rănit, dezamăgit sau care încă nu L-a întâlnit pe Dumnezeu.
Mesajul Sfântului Nicolae Velimirovici rămâne de o actualitate impresionantă: nu faptul că omul nu Îl vede pe Dumnezeu dovedește inexistența Lui, ci doar nevoia omului de a-și deschide ochii sufletului. Așa cum lumina există chiar dacă orbul nu o vede, Dumnezeu există chiar dacă unii nu Îl cunosc.
Să ne rugăm pentru cei care încă nu cred și să nu încetăm niciodată să mărturisim, prin cuvinte și prin viața noastră, că Dumnezeu este viu, iubitor și aproape de fiecare om. Iar celor care Îl caută cu sinceritate, Biserica le spune aceeași chemare pe care Hristos o adresează tuturor: „Căutați și veți afla.” Dumnezeu nu Se ascunde de cel care Îl caută cu inimă smerită, ci Se lasă descoperit la vremea potrivită, umplând sufletul de pace, de lumină și de nădejdea vieții veșnice.