ACȚIUNI PENTRU COMBATEREA CONTRABANDEI CU ȚIGĂRI

Photo of author

By Daniel Negrescu

Peste 26.000.000 de țigarete și 8,4 tone de tutun au fost ridicate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, în urma acțiunilor desfășurate în anul 2016. De asemenea, polițiștii au cercetat aproape 3.000 de infracțiuni și au aplicat peste 7.500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de circa 6.500.000 de lei.    

Anul trecut, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au continuat activitățile de investigare a activităţilor ilegale desfăşurate în domeniul introducerii în ţară, producţiei, transportului, depozitării, distribuţiei şi comercializării de tutun şi ţigarete contrafăcute sau nefiscalizate.

Astfel, polițiștii de la economic au derulat, în acest domeniu, 6.313 acţiuni şi au verificat 20.051 de agenţi economici.

În urma acțiunilor, au fost înregistrate 2.318 dosare penale, fiind constatate 2.943 de infracţiuni. Ca urmare a administrării probatoriului, 319 persoane au fost reținute, 70 au fost arestate preventiv, iar faţă de 272 de persoane s-au luat alte măsuri preventive.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării 26.136.580 de ţigarete, 1.024 de țigarete foi și peste 8,4 tone de tutun.

Totodată, au fost indisponibilizate 107 mijloace de transport și au fost aplicate 7.550 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de circa 6.500.000 de lei.

În urma activităților desfășurate, s-a reușit recuperarea unui prejudiciu în valoare de peste 7.700.000 de lei.