Una dintre cele mai profunde făgăduințe rostite de Mântuitorul Iisus Hristos se găsește în Evanghelia după Marcu: „Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. ” (Marcu 9, 1).
Aceste cuvinte au stârnit de-a lungul veacurilor numeroase întrebări. La ce Împărăție Se referea Domnul? La sfârșitul lumii sau la o realitate duhovnicească pe care omul o poate cunoaște încă din această viață? Învățătura ortodoxă ne arată că Împărăția lui Dumnezeu nu este doar o făgăduință a veșniciei, ci poate fi simțită în suflet prin harul Duhului Sfânt.
Ce a vrut să spună Mântuitorul prin aceste cuvinte?
La prima vedere, cuvintele Domnului Iisus Hristos ar putea părea greu de înțeles. Unii le-au interpretat ca pe o vestire a sfârșitului lumii, presupunând că Mântuitorul ar fi anunțat venirea judecății finale în timpul vieții celor care Îl ascultau.
Însă tâlcuirea ortodoxă a acestui pasaj ne îndeamnă să privim mai adânc, dincolo de înțelesul strict pământesc al cuvintelor.
Mântuitorul nu spune că acei oameni nu vor mai muri niciodată, ci că unii dintre ei vor vedea Împărăția lui Dumnezeu înainte de moartea lor trupească. Prin urmare, făgăduința Sa privește o descoperire a slavei dumnezeiești care avea să se petreacă în timpul vieții unor martori ai Săi.
Sfântul Nicolae Velimirovici explică faptul că Împărăția lui Dumnezeu poate pătrunde în sufletul omului prin lucrarea Duhului Sfânt, înainte ca acesta să părăsească lumea trecătoare.
Această înțelegere nu exclude împlinirea viitoare și deplină a Împărăției Cerurilor, ci arată că omul poate primi încă de acum o pregustare a vieții veșnice.
Schimbarea la Față, descoperirea Împărăției întru putere
Unul dintre cele mai importante înțelesuri ale cuvintelor Mântuitorului este legat de Schimbarea Sa la Față pe Muntele Tabor.
Evanghelistul Marcu arată că, la șase zile după rostirea acestei făgăduințe, Domnul i-a luat cu Sine pe Petru, Iacov și Ioan și S-a schimbat la Față înaintea lor.
Hainele Sale au devenit strălucitoare, iar ucenicii au fost martorii unei descoperiri extraordinare a slavei dumnezeiești.
Nu era vorba despre o lumină obișnuită, materială, ci despre descoperirea slavei lui Hristos, pe care tradiția ortodoxă o leagă de lumina dumnezeiască necreată.
Cei trei apostoli au văzut, atât cât puteau cuprinde, slava Împărăției lui Dumnezeu.
Sfântul Teofilact al Ohridei tâlcuiește Schimbarea la Față ca pe o preînchipuire a slavei viitoare, de care se vor împărtăși drepții în Împărăția Cerurilor.
Astfel, făgăduința Mântuitorului s-a împlinit într-un chip deosebit pentru Petru, Iacov și Ioan, care au contemplat slava lui Hristos înainte de a gusta moartea.
Dar această descoperire nu rămâne doar un eveniment din trecut. Ea ne arată spre ce este chemat fiecare creștin: la luminarea și sfințirea vieții prin unirea cu Dumnezeu.
Împărăția lui Dumnezeu începe în inima omului
O întrebare esențială se ridică în sufletul credinciosului: poate omul obișnuit să simtă Împărăția lui Dumnezeu înainte de moarte?
Răspunsul Sfintei Scripturi este plin de nădejde.
Sfântul Apostol Pavel spune limpede: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” (Romani 14, 17).
Așadar, Împărăția nu trebuie înțeleasă numai ca un loc al fericirii viitoare, ci și ca o lucrare dumnezeiască ce transformă lăuntric omul.
Atunci când sufletul se curățește prin pocăință, când omul își mărturisește păcatele și încearcă să trăiască potrivit poruncilor lui Hristos, el se deschide lucrării harului.
Pacea care se naște din împăcarea cu Dumnezeu, bucuria rugăciunii, dragostea față de aproapele și puterea de a birui răul sunt roade ale acestei lucrări.
Nu înseamnă că omul ajunge lipsit de încercări sau de suferințe. Dimpotrivă, el poate trece prin necazuri, dar primește puterea de a nu-și pierde nădejdea.
Împărăția lui Dumnezeu începe să se arate acolo unde inima se lasă călăuzită de Hristos.
Pocăința deschide poarta Împărăției Cerurilor
Sfântul Nicolae Velimirovici subliniază că sufletul curățit prin pocăință poate simți în sine puterea Duhului Dumnezeiesc.
Această învățătură ne amintește de primele cuvinte ale propovăduirii Mântuitorului: „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor.” (Matei 4, 17).
Pocăința nu înseamnă numai regretarea greșelilor, ci schimbarea întregii vieți. Este întoarcerea inimii către Dumnezeu, lepădarea de mândrie, iertarea celor care ne-au rănit și lupta împotriva patimilor.
Omul care se pocăiește sincer începe să privească lumea altfel. Nu mai caută doar satisfacțiile trecătoare, ci dorește apropierea de Dumnezeu.
Prin rugăciune, spovedanie, împărtășirea cu Sfintele Taine, post și fapte de milostenie, creștinul înaintează pe calea vindecării sufletești.
Toate acestea nu sunt simple îndatoriri religioase, ci mijloace prin care omul răspunde iubirii lui Dumnezeu și primește lucrarea harului Său.
Împărăția Cerurilor nu se dobândește prin puterile omenești, ci este darul lui Dumnezeu, primit prin credință și împreună-lucrare cu harul dumnezeiesc.
Cum putem simți prezența Împărăției lui Dumnezeu?
Sfântul Apostol Pavel ne oferă un alt cuvânt esențial: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere.” (1 Corinteni 4, 20).
Credința adevărată nu se mărginește la declarații frumoase sau la cunoașterea unor învățături. Ea trebuie să devină viață.
Un om poate vorbi mult despre iubire, dar Împărăția lui Dumnezeu se face văzută în el atunci când iartă cu adevărat.
Poate cunoaște multe rugăciuni, dar roadele credinței se descoperă când se roagă cu smerenie și încredere.
Poate vorbi despre milostenie, dar lucrarea harului se arată atunci când întinde mâna celui aflat în nevoie.
Această prezență dumnezeiască nu trebuie confundată cu o simplă emoție sau cu o stare de entuziasm trecător. În viața ortodoxă, adevărata apropiere de Dumnezeu este însoțită de smerenie, pocăință, dragoste și discernământ duhovnicesc.
Uneori, omul simte o pace adâncă în timpul rugăciunii. Alteori, primește puterea de a răbda o suferință sau de a renunța la o patimă.
Și acestea pot fi semne ale lucrării harului, fără ca omul să trebuiască să caute experiențe extraordinare.
Cincizecimea și coborârea Împărăției în inimile apostolilor
Făgăduința Mântuitorului poate fi înțeleasă și în lumina evenimentului Cincizecimii.
După Învierea și Înălțarea Domnului, Duhul Sfânt S-a pogorât peste apostoli, în chipul limbilor ca de foc.
Aceiași ucenici care înainte se temeau și se ascundeau au devenit mărturisitori neînfricați ai Evangheliei.
Această transformare arată puterea Împărăției lui Dumnezeu lucrând în oameni.
Duhul Sfânt le-a luminat mințile, le-a întărit inimile și le-a dăruit curajul de a-L propovădui pe Hristos până la marginile lumii.
Prin Cincizecime, Biserica se descoperă ca loc al lucrării Duhului Sfânt, în care credincioșii sunt chemați să se împărtășească din viața cea nouă adusă de Mântuitorul.
Sfântul Apostol Pavel spune: „Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!” (Galateni 4, 6).
Aceasta este una dintre cele mai mari taine ale creștinismului: prin har, omul este chemat să devină fiu al lui Dumnezeu după înfiere.
De ce spunem în rugăciune „Vie Împărăția Ta”?
De fiecare dată când rostim rugăciunea „Tatăl nostru”, cerem: „Vie Împărăția Ta”.
Nu cerem doar venirea unei realități îndepărtate, la sfârșitul veacurilor. Cerem și ca Dumnezeu să împărățească în inimile noastre, să ne lumineze gândurile și să ne călăuzească faptele.
Sfântul Nicolae Velimirovici folosește o comparație deosebit de frumoasă: după cum aerul intră în noi, iar noi trăim în aer, după cum lumina ne înconjoară și pătrunde în viața noastră, tot astfel Împărăția lui Dumnezeu poate veni în sufletul nostru, iar noi suntem chemați să intrăm în ea.
Este o imagine care ne ajută să înțelegem legătura dintre viața duhovnicească de acum și fericirea veșnică făgăduită celor care Îl iubesc pe Dumnezeu.
Împărăția începe să fie pregustată aici, prin har, dar împlinirea ei deplină aparține vieții viitoare.
Împărăția Cerurilor poate începe pentru noi chiar astăzi
Cuvintele Mântuitorului „vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” nu reprezintă o făgăduință neîmplinită, ci descoperă adâncimea lucrării dumnezeiești.
Ele s-au luminat prin Schimbarea la Față a Domnului, prin pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime și continuă să ne vorbească despre posibilitatea împărtășirii de har încă din viața pământească.
Pentru creștin, această învățătură este o chemare la pocăință, rugăciune și sfințirea vieții.
Nu trebuie să așteptăm sfârșitul existenței pământești pentru a începe apropierea de Dumnezeu. Fiecare zi ne oferă prilejul să iertăm, să iubim, să ne rugăm și să facem loc harului în inimile noastre.
Adevărata pregustare a Împărăției Cerurilor începe atunci când Hristos devine centrul vieții noastre, iar sufletul se umple de dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt.