Fumatul este una dintre cele mai răspândite patimi ale vremurilor noastre.
Dacă medicina vorbește despre efectele sale asupra trupului, Biserica ne amintește că orice dependență rănește și sufletul, înrobind voința omului. În ciuda progreselor extraordinare ale medicinei și a numeroaselor campanii de informare, milioane de oameni continuă să fie robiți de dependența de nicotină. Statisticile sunt alarmante: fumatul provoacă anual milioane de decese și reprezintă una dintre principalele cauze de moarte care ar putea fi prevenită. Însă, dincolo de consecințele asupra sănătății, există o dimensiune despre care se vorbește mult mai puțin: cea duhovnicească.
Biserica privește omul ca pe o unitate între trup și suflet. Tot ceea ce rănește trupul și înrobește voința afectează inevitabil și viața lăuntrică. De aceea, lupta împotriva fumatului nu este doar o problemă medicală sau psihologică, ci și una spirituală. Patima, indiferent de forma ei, îl îndepărtează pe om de libertatea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o.
Poate că unii cred că sfinții au fost oameni lipsiți de slăbiciuni, că au trăit fără ispite și fără căderi. Realitatea este însă cu totul alta. Mulți dintre ei au purtat lupte cumplite cu propriile neputințe, iar tocmai această luptă îi apropie de noi și ne oferă speranță. Între aceștia se numără și Sfântul Ioan din Kronstadt, care, în tinerețe, a cunoscut dependența de tutun și, prin pocăință sinceră și rugăciune stăruitoare, a reușit să o biruiască.
Patima fumatului, o robie a voinței
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” (1 Corinteni 6, 12).
În aceste puține cuvinte este cuprinsă întreaga învățătură creștină despre libertate. Omul nu este chemat doar să aleagă ceea ce îi place, ci ceea ce îl zidește și îl apropie de Dumnezeu.
Fumatul este una dintre acele deprinderi care, la început, pare lipsită de importanță. O țigară aprinsă din curiozitate sau din dorința de integrare se transformă, treptat, într-o nevoie greu de stăpânit. Omul ajunge să creadă că țigara îl liniștește, îi alungă stresul sau îi oferă un moment de relaxare. În realitate, ea nu face decât să adâncească dependența și să slăbească voința.
Din perspectivă creștină, orice obicei care îl face pe om incapabil să spună „nu” devine o patimă. Nu obiectul în sine este problema, ci robia pe care o creează. De aceea, lupta împotriva fumatului este, înainte de toate, o luptă pentru redobândirea libertății interioare.
Un sfânt care a cunoscut această luptă
Există oameni care spun: „Eu nu mă pot lăsa de fumat. Este prea greu.” Tocmai acestora le răspunde viața Sfântului Ioan din Kronstadt.
Preot de mare sfințenie, făcător de minuni și unul dintre cei mai iubiți părinți ai Rusiei, Sfântul Ioan nu ascunde faptul că, în anii tinereții, a fost stăpânit de această patimă. Dimpotrivă, în jurnalul său duhovnicesc, publicat ulterior sub titlul Calea pocăinței lăuntrice, el vorbește cu o sinceritate impresionantă despre propriile căderi.
Nu încearcă să se justifice și nici să minimalizeze gravitatea păcatului. Își cercetează cu atenție sufletul și descrie efectele pe care fumatul le avea asupra trupului și asupra vieții sale duhovnicești.
Una dintre cele mai cunoscute mărturisiri ale sale este de o forță extraordinară:
„Fumatul tabacului nu-și are niciun rost. Este un capriciu prostesc, o pângărire a buzelor, o năucire agonisită din voia cea pervertită, o iritare mare și inutilă a nervilor, o ceață cu care ne acoperim de bunăvoie, o moleșire a întregii ființe… Gustul țigării nu-l pot compara cu nimic altceva decât cu un lucru drăcesc. Și cum, știind aceasta, pot să fumez tabac?! Cum de-mi permit să fac așa ceva uneori?”
Aceste cuvinte nu sunt rodul unei teorii morale, ci al unei experiențe personale. Tocmai de aceea ele impresionează și astăzi prin autenticitate.
O luptă dusă cu lacrimi și rugăciune
Sfântul Ioan nu s-a eliberat peste noapte. El descrie o luptă lungă, presărată cu căderi, rușine și pocăință. În unele momente simțea atât de puternic efectele acestei patimi încât mărturisea că îi tulbură rugăciunea, îi slăbește puterile și îi întunecă sufletul.
Cu sinceritate, notează:
„Am venit la Biserică, căzând cu inima frântă în fața Sfintei Mese, am plâns și m-am tânguit. Cum pot să slujesc în fiecare zi vrăjmașului și nu Domnului meu cu toată sârguința? Doamne, ajută-mă să mă izbăvesc din toate relele, căci sunt om rău, plin de atâtea păcate, netrebnic, necurat și întinat.”
În aceste rânduri descoperim adevărata cale a biruinței. Sfântul nu și-a pus încrederea exclusiv în propriile puteri, ci în harul lui Dumnezeu. El a înțeles că orice patimă poate fi învinsă atunci când omul își recunoaște neputința și cere cu smerenie ajutorul Domnului.
Aceasta este și marea lecție pe care ne-o transmite: Dumnezeu nu cere perfecțiune, ci pocăință sinceră și dorința de îndreptare.
Nicio patimă nu este mai puternică decât harul lui Dumnezeu
Unul dintre cele mai încurajatoare adevăruri ale credinței ortodoxe este că nu există păcat pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta și nicio patimă pe care harul Său să nu o poată vindeca.
Viețile sfinților confirmă acest lucru. Unii au luptat cu mânia, alții cu iubirea de arginți, cu slava deșartă sau cu desfrânarea. Sfântul Ioan din Kronstadt ne arată că și dependența de tutun poate fi biruită.
El însuși îi încurajează pe cei aflați în războiul cu patimile:
„Domnul ne cunoaște slăbiciunile. Este gata să ne ierte totul dacă ne căim și Îi cerem iertare. Esențialul este să nu ne împietrim inima, adică să nu ezităm să ne gândim la păcatul săvârșit și să ne pocăim de îndată, lăsându-ne în grija milostivirii lui Dumnezeu.”
Aceste cuvinte rămân valabile pentru fiecare om care încearcă să renunțe la fumat. Căderile nu trebuie să ducă la deznădejde. Important este ca omul să nu înceteze să se ridice și să lupte.
Sfântul Ioan din Kronstadt, ocrotitor al celor care vor să se lase de fumat
Nu întâmplător mulți credincioși îl cheamă astăzi în rugăciune pe Sfântul Ioan din Kronstadt atunci când doresc să se izbăvească de această dependență.
El cunoaște din propria experiență zbuciumul celui care dorește să renunțe și nu reușește. Știe rușinea căderii repetate, sentimentul neputinței și lupta dintre dorința de schimbare și puterea obișnuinței.
De aceea, rugăciunea către acest mare sfânt nu este o simplă tradiție, ci o chemare către un prieten al lui Dumnezeu care a trecut prin aceeași încercare. Numeroși credincioși mărturisesc că, alături de spovedanie, împărtășanie, rugăciune și hotărârea personală, mijlocirea Sfântului Ioan le-a întărit voința și le-a adus pace sufletească în această luptă.
Desigur, renunțarea la fumat presupune și responsabilitate personală. Harul lui Dumnezeu nu înlocuiește efortul omului, ci îl întărește. Tocmai de aceea, rugăciunea trebuie însoțită de perseverență, de evitarea ocaziilor care favorizează recăderea și, atunci când este nevoie, de sprijin medical și psihologic.
Libertatea adevărată
Societatea contemporană vorbește adesea despre libertate ca despre posibilitatea de a face orice dorește omul. Creștinismul propune însă o perspectivă mai profundă: este cu adevărat liber acela care nu este stăpânit de nicio patimă.
Țigara promite relaxare, însă aduce dependență. Promite plăcere, dar lasă în urmă boală, neliniște și slăbirea voinței. Omul ajunge să fie condus nu de propria alegere, ci de nevoia permanentă de nicotină.
Sfântul Ioan din Kronstadt a înțeles acest adevăr prin propria experiență. De aceea, cuvintele sale au o greutate aparte. El nu condamnă omul, ci păcatul. Nu îl descurajează pe cel căzut, ci îl ridică prin propriul exemplu.
Dacă un preot care s-a luptat cu această dependență a ajuns unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii, atunci nimeni nu trebuie să creadă că este condamnat să rămână pentru totdeauna rob al acestei patimi.
Povestea Sfântului Ioan din Kronstadt este una a speranței
Ea dovedește că sfințenia nu înseamnă lipsa ispitelor, ci biruința asupra lor prin pocăință, rugăciune și harul lui Dumnezeu. Fumatul poate părea o obișnuință greu de învins, însă nu este mai puternic decât iubirea lui Hristos și decât voința omului întărită de har.
Într-o lume în care milioane de oameni continuă să sufere din cauza dependenței de tutun, mărturia acestui mare sfânt rămâne deosebit de actuală. Ea ne amintește că orice patimă poate fi transformată într-o cale spre mântuire atunci când omul își recunoaște slăbiciunea și se întoarce cu sinceritate către Dumnezeu.
Să-i cerem, așadar, Sfântului Ioan din Kronstadt să mijlocească pentru toți cei care doresc să se elibereze de robia nicotinei.
Iar cuvintele Sfântului Apostol Pavel să rămână pentru fiecare dintre noi un îndemn permanent:
„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.” (1 Corinteni 6, 12)”
Numai astfel vom descoperi adevărata libertate, aceea de a-I sluji lui Dumnezeu cu inimă curată și cu voință neînlănțuită.