Citirea scrierilor Sfinților Părinți reprezintă una dintre cele mai folositoare îndeletniciri pentru creștinul care dorește să se apropie de Dumnezeu și să înainteze pe calea mântuirii.
Dar oare aceste cărți trebuie citite într-o anumită ordine? Există un îndrumar pe care credinciosul trebuie să îl urmeze sau fiecare poate citi după propria dorință? Sfântul Macarie de la Optina ne oferă sfaturi pline de înțelepciune, arătând că lectura duhovnicească trebuie făcută cu discernământ, smerenie și multă luare-aminte.
Cărțile Sfinților Părinți, hrană pentru sufletul creștinului
În viața duhovnicească, citirea cărților sfinte nu este o simplă activitate intelectuală, ci un mijloc prin care omul își luminează mintea, își cercetează conștiința și învață să lupte împotriva patimilor. Scrierile Sfinților Părinți cuprind experiența unor oameni care au trăit în rugăciune, pocăință și nevoință, dobândind, prin harul lui Dumnezeu, o profundă cunoaștere a sufletului omenesc.
Totuși, nu orice învățătură poate fi înțeleasă de fiecare credincios în aceeași măsură. Așa cum un copil nu poate primi hrana unui om matur, nici sufletul aflat la începutul vieții duhovnicești nu poate cuprinde toate învățăturile destinate celor înaintați în virtute.
De aceea, lectura trebuie însoțită de răbdare și de conștientizarea propriilor limite. Nu cantitatea paginilor citite este cea mai importantă, ci folosul pe care îl dobândește sufletul.
Există o ordine obligatorie pentru citirea scrierilor patristice?
Sfântul Macarie de la Optina explică faptul că scrierile Sfinților Părinți nu au fost alcătuite după un sistem rigid, asemenea manualelor de studiu. Ele răspund unor nevoi duhovnicești concrete, vorbind despre patimi, virtuți, ispite, rugăciune, smerenie și dobândirea harului dumnezeiesc.
Sfântul mărturisește:
„Cu privire la citirea cărţilor Părinteşti nu pot să-ţi dau îndrumări exacte: cărţile acestea n-au fost scrise potrivit vreunui sistem savant, ci pur şi simplu despre feluritele patimi şi virtuţi, cum să ne împotrivim celor dintâi şi cum să le agonisim pe cele din urmă.”
Această învățătură ne arată că nu există o singură ordine de lectură potrivită tuturor credincioșilor. Fiecare om are propriile neputințe, întrebări și încercări, iar folosul unei cărți depinde și de starea sa sufletească.
Un credincios care se luptă cu mânia poate găsi un mare ajutor în învățăturile despre blândețe, în timp ce altul, apăsat de deznădejde, poate avea nevoie de cuvinte despre nădejdea în mila lui Dumnezeu.
Important este ca lectura să nu devină o preocupare lipsită de legătură cu propria viață.
Nu încerca să înțelegi lucrurile care depășesc puterea ta
Una dintre cele mai importante recomandări ale Sfântului Macarie privește atitudinea față de învățăturile greu de înțeles.
„Ceea ce întrece înţelegerea ta să laşi deoparte, fără să te adânceşti în ele: cu timpul, poate că ţi se va descoperi înţelesul lor, însă pentru prunci, hrana tare nu este bună.”
Acest sfat este deosebit de folositor într-o vreme în care numeroase scrieri duhovnicești sunt accesibile oricui. Uneori, credincioșii aflați la început citesc despre treptele înalte ale rugăciunii, despre contemplație sau despre nevoințele pustnicilor și încearcă să aplice imediat ceea ce descoperă.
O asemenea grabă poate aduce tulburare, confuzie sau chiar mândrie.
Sfântul Apostol Pavel vorbește despre: ,,Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în Hristos.Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, ”(1 Corinteni 3, 1-2).
Prin urmare, atunci când întâlnim o învățătură pe care nu o putem înțelege, nu trebuie să ne descurajăm. Este mai folositor să o lăsăm pentru mai târziu și să ne întoarcem la lucrurile simple, dar esențiale: rugăciunea, pocăința, iertarea aproapelui și păzirea poruncilor.
Înțelegerea duhovnicească se dobândește treptat, pe măsură ce omul înaintează în viața creștină.
Cum trebuie citite cărțile Sfinților Părinți?
Sfântul Macarie recomandă o lectură ordonată, fără grabă și fără treceri întâmplătoare de la un fragment la altul.
„Citeşte cărţile de la început şi continuă fără să sari, dar nu tot timpul aceeaşi carte, ci dimineaţa citeşte una, iar seara alta.”
Această recomandare arată importanța statorniciei. Citirea fragmentară, făcută numai pentru a descoperi idei interesante, poate împiedica înțelegerea profundă a învățăturilor.
O carte duhovnicească trebuie parcursă cu atenție, urmărind legătura dintre sfaturile oferite și sensul lor.
Alternarea lecturilor poate fi, de asemenea, folositoare. Dimineața, credinciosul poate citi câteva pagini despre virtuți și împlinirea poruncilor, iar seara poate alege învățături despre pocăință, rugăciune sau cercetarea conștiinței.
Nu există însă obligația unui program identic pentru toți. Unii oameni au mai mult timp, alții sunt împovărați de responsabilități familiale și profesionale.
Important este să citim zilnic, chiar și numai câteva pagini, cu atenție și cu dorința sinceră de a ne îndrepta viața.
Citește pentru a te smeri, nu pentru a aduna cunoștințe
Un pericol al lecturii duhovnicești este transformarea ei într-un prilej de mândrie. Omul poate ajunge să cunoască numeroase învățături, să vorbească despre virtuți și despre rugăciune, dar să rămână nepăsător față de propriile greșeli.
Sfântul Macarie atrage atenția asupra adevăratului scop al citirii:
„Citeşte nu din curiozitate, ci ca să înveţi buna credinţă şi să cunoşti neputinţa ta, lucru prin care vei ajunge la smerenie.”
Așadar, lectura folositoare este aceea care ne ajută să ne vedem păcatele, nu să judecăm neputințele celorlalți.
Dacă citim despre răbdare, trebuie să ne întrebăm câtă răbdare avem cu oamenii din jur. Dacă întâlnim învățături despre iertare, să cercetăm dacă păstrăm supărare în inimă. Iar dacă citim despre smerenie, să observăm cât de ușor ne tulburăm atunci când suntem mustrați.
Cunoașterea care nu se transformă în faptă rămâne neroditoare.
Adevărata înțelepciune duhovnicească nu constă în a putea explica toate învățăturile Părinților, ci în a împlini, cu ajutorul lui Dumnezeu, măcar o parte dintre ele.
De ce nu trebuie să ne apucăm de nevoințe peste puterile noastre?
Scrierile patristice cuprind numeroase exemple de postire aspră, priveghere îndelungată și renunțare la confortul vieții obișnuite.
Aceste nevoințe pot stârni admirație, însă imitarea lor fără discernământ nu este întotdeauna folositoare.
Sfântul Macarie îndeamnă limpede:
„Să nu te apuci de nevoinţe mai presus de măsura ta.”
Viața unui monah retras în pustie nu poate fi copiată întocmai de un creștin care trăiește în familie, muncește și are responsabilități zilnice.
De aceea, înfrânarea trebuie practicată cu măsură, ținând seama de sănătate, de împrejurările vieții și de sfatul duhovnicului.
Sfântul amintește că mirenii nu săvârșesc un lucru vinovat atunci când mănâncă carne în perioadele în care Biserica îngăduie acest lucru. În schimb, cumpătarea în toate rămâne o virtute necesară.
Nu asprimea exterioară a nevoinței îl apropie automat pe om de Dumnezeu, ci pocăința sinceră, ascultarea și smerenia.
Lupta cu gândurile și nevoia de ajutor dumnezeiesc
Un alt aspect important al învățăturii Sfântului Macarie privește lupta cu gândurile.
Părinții duhovnicești fac deosebire între apariția unui gând rău și acceptarea lui conștientă. Simplul fapt că o ispită apare în minte nu înseamnă că omul a păcătuit.
Sfântul explică faptul că așa-numita „momeală” nu constituie păcat, ci devine prilej de încercare a libertății omului. Păcatul apare atunci când persoana consimte la gândul pătimaș și îl primește în inimă.
Această deosebire este importantă pentru cei care se tulbură din cauza gândurilor nedorite.
Creștinul nu trebuie să deznădăjduiască atunci când este ispitit, ci să se împotrivească răului prin rugăciune și prin întoarcerea minții către Dumnezeu.
Totodată, Sfântul Macarie arată că omul nu poate birui patimile numai prin propriile puteri. El trebuie să-și recunoască neputința și să ceară ajutorul Domnului, rugând-o și pe Maica Domnului să mijlocească pentru el.
În acest fel, lupta duhovnicească devine o școală a smereniei și a încrederii în mila dumnezeiască.
Nu cât citești contează, ci cât împlinești
Citirea cărților Sfinților Părinți nu trebuie privită ca o competiție intelectuală și nici ca o obligație de a parcurge cât mai multe volume într-un timp scurt. Ea este o lucrare de formare a sufletului, care cere răbdare, discernământ și rugăciune.
Sfântul Macarie de la Optina ne învață să citim cu rânduială, să nu căutăm lucruri mai presus de înțelegerea noastră, să nu ne asumăm nevoințe peste puteri și să urmărim dobândirea smereniei.
Îndrumarea duhovnicului poate fi de mare ajutor în alegerea lecturilor potrivite și în înțelegerea învățăturilor dificile.
O singură învățătură pusă în practică poate aduce sufletului mai mult folos decât sute de pagini citite fără luare-aminte. Cărțile Sfinților Părinți își împlinesc rostul atunci când ne ajută să ne rugăm mai sincer, să ne pocăim mai adânc, să ne iubim aproapele și să ne apropiem de Hristos.
În cele din urmă, adevăratul îndrumar al lecturii duhovnicești este smerenia, iar rodul ei trebuie să fie schimbarea vieții.