Biserica Ortodoxă îl prăznuiește cu aleasă cinstire pe Sfântul Ierarh Anatolie, Patriarhul Constantinopolului, în ziua de 3 iulie, aducându-și aminte de viața sa sfântă, de râvna pentru păstrarea dreptei credințe și de jertfa sa până la moarte pentru Domnul Iisus Hristos și adevărul Evangheliei. Într-o vreme tulbure pentru Biserică, când ereziile se răspândeau cu repeziciune și amenințau unitatea credinței, Dumnezeu a rânduit ca pe tronul patriarhal al Constantinopolului să urce un om ales, luminat de har și neînfricat în lupta cu rătăcirile vremii: Anatolie, cel dintre sfinți.
Originea și începuturile vieții duhovnicești
Sfântul Ierarh Anatolie s-a născut într-o familie nobilă din Alexandria Egiptului, un centru important al teologiei și culturii creștine din primele veacuri. Având o educație aleasă și fiind crescut în duhul credinței, tânărul Anatolie a fost hirotonit diacon de către Sfântul Chiril al Alexandriei, marele ierarh care a combătut erezia lui Nestorie și a fost un stâlp al Ortodoxiei la Sinodul al III-lea Ecumenic din Efes (431).
Văzând în el un om de încredere, Sfântul Chiril l-a trimis la Constantinopol în calitate de apocrisiarh, purtător de cuvânt și reprezentant al Patriarhiei Alexandriei pe lângă curtea imperială și Biserica din capitala imperiului. Sfântul Ierarh Anatolie și-a păstrat această slujire chiar și după trecerea la Domnul a Sfântului Chiril, dovedindu-se un om cumpătat, integru și înțelept în toate misiunile sale.
Ridicarea pe scaunul patriarhal al Constantinopolului
În anul 449, după moartea mucenicească a Sfântului Flavian, Patriarhul Constantinopolului, care fusese maltratat și omorât în urma sinodului tâlhăresc de la Efes, tronul patriarhal a rămas vacant. În acel context tensionat, ereticul Dioscor al Alexandriei, promotor al ereziei monofizite, a sperat să aducă în scaunul patriarhal pe cineva favorabil ideilor sale. Astfel, a susținut alegerea lui Anatolie, crezând că acesta, fiind originar din Alexandria, îi va fi aliat.
Însă planurile lui Dioscor s-au dovedit zadarnice. Sfântul Ierarh Anatolie, deși provenea din cercul alexandrin, era un apărător al dreptei credințe și nu s-a plecat deloc influenței rătăcirii. Alegerea sa a fost validată și de Sfântul Leon cel Mare, papa Romei, care, pentru a se convinge de ortodoxia credinței lui Anatolie, a trimis o delegație specială la Constantinopol. Cu această ocazie, Anatolie a convocat un sinod local prin care a mărturisit deschis și fără echivoc credința ortodoxă despre Mântuitorul Iisus Hristos, în acord cu cele afirmate de Sfântul Leon în vestitul Tomos către Flavian.
Lupta pentru Ortodoxie la Sinodul de la Calcedon
Momentul de vârf al păstoririi Sfântului Ierarh Anatolie a fost participarea sa la Sinodul al IV-lea Ecumenic, ținut la Calcedon în anul 451. Acest sinod, convocat de împăratul Marcian și de soția sa Pulheria, a fost unul de o importanță covârșitoare în istoria Bisericii. În centrul disputelor se afla învățătura despre cele două firi ale lui Hristos, dumnezeiască și omenească, care trebuia apărată în fața rătăcirii monofizite, promovată de Eutihie și Dioscor, care susțineau că în Domnul Iisus Hristos este doar o singură fire, cea dumnezeiască, după întrupare.
Sfântul Ierarh Anatolie, împreună cu trimișii papali, a prezidat lucrările acestui sinod și a jucat un rol esențial în formularea mărturisirii ortodoxe, care afirmă că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat, cunoscut în două firi, fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire și fără despărțire.
Tot la acest sinod, Sfântul Ierarh Anatolie a avut inițiativa de a caterisi pe Dioscor, cel care provocase tulburări în Biserică și care îl condamnase pe nedrept pe Sfântul Flavian. În semn de reparație, Anatolie a reintrodus în dipticele Bisericii numele Sfântului Flavian, restabilindu-i astfel cinstirea cuvenită.
Rolul în ridicarea scaunului Constantinopolului
Un alt aspect important al Sinodului de la Calcedon a fost recunoașterea scaunului patriarhal al Constantinopolului ca fiind deopotrivă în cinste cu cel al Romei, în baza argumentului că noua capitală imperială devenise centrul vieții politice și spirituale a Imperiului Roman de Răsărit. Deși decizia nu a fost pe placul papei Leon, aceasta a fost primită cu bucurie în Răsărit, iar Sfântul Anatolie a fost considerat un ierarh care a contribuit la consolidarea prestigiului Bisericii Constantinopolului.
Scrieri și contribuții liturgice
Pe lângă activitatea sa dogmatică și pastorală, Sfântul Ierarh Anatolie s-a remarcat și prin darul scrisului. El a compus numeroase imne liturgice, unele dintre ele păstrate până astăzi în slujbele Bisericii Ortodoxe. Printre acestea se numără cântări pentru duminici, pentru praznice împărătești precum Nașterea Domnului și Boboteaza, precum și pentru sfinți martiri cum ar fi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir și Sfântul Pantelimon. Imnele sale, pătrunse de duhul rugăciunii și al teologiei sănătoase, se regăsesc în cărțile de cult sub denumirea „ale lui Anatolie”.
Mucenicia și trecerea la Domnul
Sfântul Ierarh Anatolie a păstorit Biserica din Constantinopol timp de aproape nouă ani, cu neînfricată râvnă pentru Ortodoxie. Însă ura ereticilor nu a încetat. Cei care susțineau învățăturile lui Dioscor și Eutihie nu i-au iertat înfrângerea de la Calcedon. În anul 458, pe când împărat era Leon I cel Mare, Sfântul Anatolie a fost ucis de mâna ereticilor, pecetluindu-și viața cu sângele mărturisirii. Astfel, el a intrat în ceata ierarhilor mucenici, a celor care nu doar au învățat dreapta credință, ci au murit pentru ea.
Moștenirea Sfântului Anatolie
Moștenirea lăsată de Sfântul Anatolie este una de neprețuit. El a fost un om al echilibrului, un păstor devotat, un teolog profund, un imnolog iscusit și un luptător fără teamă pentru adevăr. Prin contribuția sa la stabilirea dogmei hristologice la Calcedon, el a asigurat pentru veacuri fundamentul mărturisirii ortodoxe despre Domnul Iisus Hristos. Prin imnele sale, a înfrumusețat cultul Bisericii și a inspirat generații întregi de credincioși.
Biserica îl cinstește ca pe un ierarh sfințit și mucenic, iar rugăciunile sale sunt invocate de cei care se luptă cu învățăturile străine, dar și de cei care caută luminare în teologia curată a Sfinților Părinți.
Troparul Sfântului Ierarh Anatolie, glasul al 4-lea
Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Anatolie, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.