În ziua de 25 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu evlavie pe Sfânta Mare Muceniță Fevronia, fecioara mult-pătimitoare care a strălucit în Asiria prin curăție, nevoință și credință neclintită în Domnul Iisus Hristos. Viața ei este o mărturie sfântă a biruinței sufletului credincios asupra cruzimii și nelegiuirii păgânești, dar și o pildă neclintită de dragoste jertfelnică față de Mirele ceresc, Mântuitorul Iisus Hristos.
O copilărie luminată de Iisus Hristos
Sfânta Mare Muceniță Fevronia s-a născut într-o familie aleasă, fiică de senator roman, și a fost din pruncie dăruită lui Dumnezeu, fiind crescută sub povățuirea mătușii sale, Cuvioasa Vriena, egumena unei mănăstiri din cetatea Nisibi, situată la hotarul dintre imperiul roman și pământul perșilor. Mănăstirea, renumită pentru rânduiala sa aspră și duhovnicească, număra cincizeci de călugărițe care viețuiau în post, rugăciune și citirea dumnezeieștilor Scripturi.
De mică, Sfânta Mare Muceniță Fevronia s-a arătat a fi aleasă de Dumnezeu: înțeleaptă, smerită, blândă și plină de râvnă pentru viața în Hristos. Frumusețea ei trupească era covârșitoare, dar mai presus de toate strălucea prin curăția sufletului și iubirea pentru înțelepciunea dumnezeiască. Era atât de blândă și înfrânată, încât nu gusta niciodată pâine sau apă până la săturare, ci se lupta cu foamea și setea, obosindu-și trupul prin rugăciuni de toată noaptea și odihnindu-se pe scândură sau chiar pe pământul gol.
Sfânta Mare Muceniță Fevronia avea doar 20 de ani când a fost prinsă în vârtejul prigoanei dezlănțuite de crudul împărat Dioclețian. Din porunca acestuia, a fost trimis în răsărit un dregător sângeros, pe nume Selin, însoțit de nepotul său Lisimah, fiul eparhului Antim din Roma, care fusese logodit odinioară chiar cu Fevronia.
Prigoana și mărturisirea
Ajuns în cetatea Nisibi, Selin a început să răspândească teroare și moarte printre creștini. Înfricoșate, călugărițele din mănăstire au fugit pentru a-și salva viața, însă Sfânta Mare Muceniță Fevronia, fiind bolnavă, a rămas, păzită de egumena Vriena și câteva surori. În cele din urmă, ostașii au venit cu poruncă de la Selin, au spart porțile și au arestat-o pe Sfânta Mare Muceniță Fevronia, în ciuda opoziției comitelui Prim, vărul lui Lisimah, care era în taină prieten al creștinilor.
La judecată, Sfânta Mare Muceniță Fevronia a fost ispitită prin făgăduieli lumești. Selin i-a oferit cinste, slavă și chiar pe Lisimah de soț, cerându-i doar un singur lucru: să se lepede de Hristos. Sfânta Mare Muceniță Fevronia a refuzat cu hotărâre, spunând cu tărie că este mireasă a lui Iisus Hristos și că nu va trăda niciodată credința și iubirea pentru El.
Patimile mucenicești
Mânia lui Selin s-a dezlănțuit cu o cruzime diabolică. Sfânta Mare Muceniță Fevronia a fost întinsă pe un pat de fier, iar sub trupul ei a fost aprins foc. Trupul i-a fost bătut fără milă cu toiege și bice, arsurile și rănile provocând suferințe de nedescris. Apoi i-au fost tăiați sânii, i-au scos dinții, i-au retezat limba, mâinile și picioarele, iar la sfârșit, i-au tăiat capul.
Cu toate acestea, pe parcursul tuturor acestor chinuri, Sfânta Mare Muceniță Fevronia nu a încetat să rostească rugăciuni, dând slavă Domnului Iisus Hristos. Curajul ei a umplut de spaimă și admirație pe cei de față, iar mulți dintre ostași, văzând tăria duhovnicească a sfintei, s-au întors cu inima către Iisus Hristos.
Moartea prigonitorului și întoarcerea lui Lisimah
Când Selin a văzut că nimic nu o poate clinti pe Sfânta Mare Muceniță Fevronia din credința ei, și-a încheiat cruzimea prin tăierea capului sfintei. Însă pedeapsa lui Dumnezeu nu a întârziat: în aceeași zi, asupra lui a căzut o spaimă diavolească, și în nebunia sa, s-a izbit cu capul de un stâlp de marmură și a murit în chinuri groaznice.
Lisimah, îngrozit și zdrobit sufletește de cele întâmplate, și-a lepădat pentru totdeauna legăturile cu păgânismul. Împreună cu mulți dintre ostași, a primit Sfântul Botez și s-a numărat între cei ce urmează cu credință lui Hristos. A poruncit strângerea cu cinste a mădularelor Sfintei Mare Mucenițe Fevronia și le-a dus înapoi la mănăstirea ei, unde au fost îngropate cu mare evlavie.
Moștenirea duhovnicească
Sfintele moaște ale Sfintei Fevronia au fost pricină de nenumărate vindecări și minuni. În fiecare an, de ziua pomenirii sale, călugărițele o vedeau stând la locul ei din biserică, împreună cu surorile ei, cântând și slăvind pe Dumnezeu. Odată, Vriena a vrut să o atingă, dar sfânta s-a făcut nevăzută, spre a arăta că sfinții din ceruri nu mai pot fi atinși de cele lumești.
După 53 de ani de la moartea ei mucenicească, moaștele Sfintei Mare Mucenițe Fevronia au fost mutate la Constantinopol, spre mângâierea întregii Biserici.
O pildă pentru toate fecioarele iubitoare de Hristos
Viața Sfintei Mari Mucenițe Fevronia este o mărturie dumnezeiască a tăriei sufletești, a curăției, a fecioriei și a iubirii totale față de Hristos. Într-o lume în care fecioria este disprețuită, iar valorile duhovnicești sunt umbrite de păcat și amăgire, tânăra muceniță de douăzeci de ani rămâne un far de lumină și curăție.
Ea nu s-a temut nici de moarte, nici de chinuri, ci a primit totul cu bucurie pentru dragostea lui Hristos. Înțelepciunea ei, râvna pentru cunoașterea Scripturilor și duhul ei smerit ne arată cum trebuie să fie un suflet cu adevărat credincios.
Moștenirea liturgică
Pomenirea Sfintei Mari Mucenițe Fevronia este săvârșită cu cinste în toate Bisericile Ortodoxe. Troparul și condacul ei o descriu ca pe o „mireasă a lui Hristos”, o „fecioară curată” și „pildă de răbdare”. Creștinii care se află în suferință trupească sau în ispite mari ale trupului, cei care vor să ducă viață curată sau care își caută vocația monahală, o pot chema cu încredere pe Sfânta Mare Muceniță Fevronia în rugăciune.
Sfânta Mare Muceniță Fevronia a fost și rămâne o icoană vie a biruinței asupra păcatului și a păgânătății. Prin sângele ei vărsat pentru Domnul Iisus Hristos, ne aduce aminte că sfințenia nu ține de vârstă sau poziție socială, ci de tăria sufletului unit cu Dumnezeu. Fie ca rugăciunile ei să ne fie tuturor de ajutor, în ceasul încercării și în războiul nevăzut cu păcatul.
Cântare de laudă la Sfânta Mare Muceniță Fevronia
Fecioara Fevronia pre Hristos mărturisește,
înaintea nelegiuitei curți, însângerată și pală.
Tânăra Fevronia asemenea este unei stâlpări de finic.
Stâlparea acum se apleacă de rod prea frumos,
Și către Silenus grăiește:
„Eu Mire am, iar slavă de la tine nu primesc.
Hristos este slava mea, și înălțarea mea.
Ah, frumusețea chipului Mirelui meu!
Nu ai decât să-mi tai picioarele,
Cu ele eu deja alergarea am isprăvit.
Taie-mi și mâinile, căci eu
Lucrul mâinilor mele l-am isprăvit.
Și limba taie-mi-o, căci eu
Mai departe mă voi ruga cu inima.
Zdrobește-mi și dinții și gura, zdrobește-i!
Căci eu cu inima
Și mai limpede voi grăi.
Cât despre trup, la ce îmi mai trebuie acum?
Mirele meu cu un strai mai frumos
Mă va îmbrăca,
În cerul cel de sus, printre cei sfinți,
În dulcele Rai cel locuit de îngeri.
Iar după ce eu voi pleca
să nu crezi, o sărmane Silenus,
Că furia ta de fiară,
Cea de o viață întreagă,
Se va ostoi.
Ci bagă în urechi ale mele cuvinte:
intru aceeași zi, și tu și eu
La Tronul Judecății vom merge,
Tu ca schingiuitor, iar eu ca schingiuită.
Fiecare din noi, cu ale sale proprii fapte.
Condacul Sfintei Mari Mucenițe Fevronia
Glasul 6
Ceea ce eşti folositoare…
Mirele meu Cel Preadulce, Hristoase, a strigat Muceniţa Fevronia, nu-mi este mie cu anevoie a merge pe urma Ta; căci dulceaţa dragostei Tale a întraripat sufletul meu cu nădejdea şi frumuseţea milostivirii Tale, a îndulcit inima mea, ca să beau paharul pătimirii după Tine; ca să mă numesc şi vrednică a dănţui în cămară împreună cu fecioarele cele înţelepte. Pentru aceasta, preacuvioasă răbdătoare de chinuri, cinstind nevoinţele ostenelilor tale, te rugăm pe tine, roagă-te să nu ni se închidă şi nouă uşile cămării.
Troparul Sfintei Mari Mucenițe Fevronia
Glasul 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.