În lumea de astăzi, omul este preocupat aproape exclusiv de propriile nevoi, de propriile probleme și de propria mântuire.
Ne rugăm pentru sănătatea noastră, pentru copiii noștri, pentru liniștea familiei, pentru izbăvirea din necazuri și pentru iertarea păcatelor noastre. Toate acestea sunt bune și necesare. Totuși, Evanghelia ne cheamă la o iubire care depășește limitele interesului personal. Hristos ne învață să purtăm în inimă întreaga lume, iar rugăciunea adevărată nu se oprește la propria persoană, ci îi cuprinde și pe ceilalți.
Sfântul Ioan de Kronstadt spune un lucru de o profunzime uimitoare:
„Roagă-te pentru mântuirea altora întocmai cum te rogi pentru a ta.”
Acest îndemn nu este doar un sfat frumos, ci o cale sigură spre dobândirea iubirii lui Dumnezeu și a harului Duhului Sfânt.
A te ruga pentru aproapele înseamnă a participa la lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Este una dintre cele mai mari forme de iubire pe care un creștin le poate arăta.
Rugăciunea adevărată izvorăște din iubire
Atunci când omul este apăsat de propriile păcate, se roagă cu lacrimi. Își vede neputința, își recunoaște greșelile și cere mila lui Dumnezeu cu toată ființa sa. Această rugăciune sinceră este bineplăcută înaintea Domnului.
Sfântul Ioan de Kronstadt ne spune însă să extindem această stare și asupra aproapelui. Să ne doară păcatele celorlalți la fel cum ne dor propriile păcate. Să cerem iertare pentru ei cu aceeași căldură cu care cerem pentru noi înșine.
Aceasta este adevărata iubire creștină. Nu iubirea declarată prin cuvinte, ci iubirea care se transformă în rugăciune.
Sfântul Apostol Ioan spune:
„Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.” (1 Ioan 4, 20)
Rugăciunea pentru aproapele este dovada că această iubire există cu adevărat.
Hristos S-a rugat pentru cei care Îl răstigneau
Cel mai desăvârșit exemplu este Însuși Mântuitorul.
În timp ce era răstignit pe Cruce, batjocorit, lovit și chinuit, Domnul nu S-a rugat pentru pedepsirea vrăjmașilor Săi, ci pentru iertarea lor:
„Iar Iisus zicea: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac. Şi împărţind hainele Lui, au aruncat sorţi.” (Luca 23, 34)
Ce iubire mai mare poate exista?
Dacă Hristos S-a rugat pentru cei care Îl ucideau, cu atât mai mult suntem datori să ne rugăm pentru cei din familia noastră, pentru prietenii noștri, pentru cei care s-au îndepărtat de Biserică sau chiar pentru cei care ne-au făcut rău. Aceasta este măsura iubirii creștine.
Dumnezeu dorește mântuirea tuturor
Deseori uităm că Dumnezeu nu vrea pierderea nimănui.
Sfânta Scriptură spune limpede:
„Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. ” (1 Timotei 2, 4)
Dacă Dumnezeu dorește mântuirea tuturor, atunci și noi trebuie să dorim același lucru.
Nu putem spune că Îl iubim pe Dumnezeu dacă suntem nepăsători față de sufletele oamenilor din jurul nostru. Nu putem rămâne indiferenți atunci când vedem pe cineva afundându-se în păcat, în deznădejde sau în necredință.
Poate că nu avem întotdeauna cuvintele potrivite pentru a-l întoarce la Dumnezeu. Dar avem rugăciunea. Iar rugăciunea făcută cu smerenie și cu dragoste poate schimba inimi pe care nici cele mai convingătoare argumente nu le pot mișca.
Duhul Sfânt binecuvintează sufletele milostive
Sfântul Ioan de Kronstadt spune că omul care se roagă pentru mântuirea altora va primi „belșug de daruri duhovnicești”.
De ce?
Pentru că Duhul Sfânt iubește sufletele care se aseamănă cu El. Duhul Sfânt lucrează neîncetat pentru mântuirea oamenilor. El îi cheamă la pocăință, îi luminează, îi întărește și îi mângâie. Atunci când și noi începem să dorim mântuirea aproapelui, inima noastră începe să bată în același ritm cu iubirea lui Dumnezeu.
De aceea Sfântul Apostol Pavel spune:
„De asemenea şi Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre, căci noi nu ştim să ne rugăm cum trebuie, ci Însuşi Duhul Se roagă pentru noi cu suspine negrăite.” (Romani 8, 26)
Aceasta este una dintre cele mai mari taine ale vieții duhovnicești: omul care se roagă pentru ceilalți devine el însuși vas al harului dumnezeiesc.
Rugăciunea pentru aproapele ne vindecă de egoism
Una dintre cele mai mari boli ale sufletului este egoismul.
Ne preocupă atât de mult propriile necazuri, încât uităm că în jurul nostru sunt oameni care suferă poate și mai mult.
Când începem să ne rugăm sincer pentru ceilalți, inima se schimbă. Nu mai trăim doar pentru noi. Începem să purtăm poverile altora. Începem să plângem împreună cu cei ce plâng și să ne bucurăm împreună cu cei ce se bucură.
Exact aceasta ne învață Sfântul Apostol Pavel:
„Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.” (Romani 12, 15)
Rugăciunea pentru aproapele este cel mai puternic exercițiu împotriva iubirii de sine.
Pentru cine trebuie să ne rugăm?
Unii cred că trebuie să se roage doar pentru membrii familiei. Desigur, familia este prima responsabilitate.
Dar Evanghelia merge mai departe. Trebuie să ne rugăm pentru copii, pentru părinți, pentru soț sau soție, pentru rude, pentru prieteni, pentru cei bolnavi, pentru cei aflați în necazuri, pentru conducători, pentru preoți, pentru cei care și-au pierdut credința, pentru cei care trăiesc în păcate grele și chiar pentru vrăjmașii noștri.
Domnul spune:
„Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,” (Matei 5, 44)
Aceasta este măsura desăvârșirii creștine.
Rugăciunea poate schimba destine
Istoria Bisericii este plină de exemple în care rugăciunile unui om au schimbat viața altuia.
Câți părinți și-au văzut copiii întorcându-se la Dumnezeu după ani întregi de rugăciune!
Câte mame au plâns pentru fiii lor, iar Dumnezeu le-a ascultat!
Câte soții s-au rugat pentru soții lor necredincioși!
Câți oameni împietriți au fost înmuiați de lacrimile altora!
Noi nu vedem întotdeauna când și cum lucrează Dumnezeu. Uneori răspunsul vine repede. Alteori după ani întregi. Dar nicio rugăciune făcută cu credință nu se pierde. Domnul lucrează la timpul potrivit.
Să purtăm lumea în rugăciune
Sfinții nu se rugau doar pentru cei apropiați. Ei se rugau pentru întreaga lume. Se rugau pentru cei vii și pentru cei adormiți. Pentru cei credincioși și pentru cei necredincioși. Pentru cei drepți și pentru cei păcătoși.
Aceasta este adevărata inimă creștină. Cu cât iubirea crește, cu atât rugăciunea se lărgește. Ajunge să cuprindă întreaga omenire. Omul nu mai spune doar „Doamne, miluiește-mă pe mine!”, ci spune din adâncul sufletului:
„Doamne, miluiește-ne pe noi toți!”
Aceasta este rugăciunea care se apropie cel mai mult de inima lui Hristos.
Îndemnul Sfântului Ioan de Kronstadt este o adevărată școală a iubirii creștine
A te ruga pentru mântuirea altora înseamnă a ieși din închisoarea egoismului și a începe să privești lumea cu ochii lui Dumnezeu. Înseamnă să suferi pentru căderea aproapelui, să te bucuri pentru întoarcerea lui și să ceri cu lacrimi ca Domnul să-l ierte și să-l mântuiască.
Să nu ne limităm rugăciunile doar la propriile nevoi. Să ne aducem aminte de copiii care s-au îndepărtat de credință, de părinții apăsați de bătrânețe, de cei bolnavi, de cei singuri, de cei care nu mai știu să se roage, de cei care trăiesc departe de Dumnezeu și chiar de cei care ne-au rănit.
Atunci când vom începe să ne rugăm pentru mântuirea lor cu aceeași stăruință cu care ne rugăm pentru propria noastră mântuire, inima ni se va schimba. Harul Duhului Sfânt va lucra în noi mai puternic, iar rugăciunea noastră va deveni o adevărată lucrare de iubire. Să cerem, așadar, Domnului nu doar să ne mântuiască pe noi, ci să dăruiască lumii întregi lumina pocăinței și bucuria împărăției Sale, căci aceasta este voia Lui: ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.