Ucigașul dragonului (Evert Bäckström #2)-Leif G.W. Persson
Titlu original: Den som dödar draken (Evert Bäckström #2)
Traducerea: Bogdan Perdivară
Editura: Trei
Colecția: Fiction Connection
An apariție: 2016
Nr pagini: 472
Goodreads: 3,44
Rating personal: 4,5/5
Totul începe relativ banal: ”un machitor cum scrie la carte” (Bäckström dixit, râde ciob de oală spartă!) este ucis de un tovarăș de pahar. Sau cel puțin așa crede toată lumea și cazul e pasat lui Bäckström care a revenit în funcția de comisar criminalist după o vreme petrecută la biroul de obiecte pierdute, tristă consecință a celor întâmplate în Cazul Linda, chiar dacă micul nemernic a reușit, în stilul său, să transforme și această sancțiune într-o oportunitate.
Doar că victima se dovedește a fi mai mult decât un bețiv oarecare, cel care a descoperit cadavrul dispare fără urmă iar cazul pare legat în mod neașteptat de un altul, mult mai important, în care s-au angrenat diverse unități de elită ale poliției suedeze. Cum, necum, Bäckström reușește să le pună capac tuturor, neutralizând de unul singur doi interlopi extrem de periculoși.
"Era acolo, în pericol de moarte de mai bine de un sfert de oră și reușise să readucă armonia și ordinea în jur de unul singur. Șefii lui nu-i putuseră oferi decât cinci puștani mucoși, care ajunseseră după ce treaba era de mult terminată. Două femei, doi negrotei, un amărât care era doar mulatru și, probabil, ciuca bătăilor. Ce naiba se-ntâmplă cu poliția suedeză, își zise Bäckström."
Oricine a citit Cazul Linda știe că Bäckström n-a fost și nu e vreo ușă de biserică, nu-i un polițist model, responsabil și integru. Și cu toate astea reușește să ajungă peste noapte un fel de erou național, spre uluirea totală a celor care-i cunosc prea bine lipsa de etică și năravurile. Mda, nu există dreptate pe lumea asta, știam deja acest lucru, dar povestea e atât de amuzantă încât merită s-o citești ca să vezi un lup mâncat de oaie…
”-[...]Ori de câte ori văd la știri că a mai fost împușcat un polițist, mă rog să fie Bäckström. Dacă tot trebuie să suferim așa ceva, de ce nu s-ar începe cu Bäckström și n-ar fi scutiți ofițerii normali, de treabă? Da' de unde, clătină din cap Alm. Idiotul ăla umflat e nemuritor.”
Fapta lui eroică e cât pe ce să-i aducă Marea Medalie de Aur a Poliției, o distincție ce nu mai fusese acordată din 1948, dar responsabilii își dau seama la timp că asta ar fi o gafă de proporții, printre ultimii evidențiați astfel numărându-se Reynhardt Heydrich pentru „contribuția exemplară la menținerea legii și ordinii în Cehoslovacia, grav afectată de suflul războiului”, așa că Evert se alege până la urmă doar cu o vază.
Persson reușește să se depășească pe sine însuși, cu siguranță, acțiunea e mult mai alertă, poveștile se întretaie și converg în ritm rapid, personajele par mai multe, mai ieșite din comun, mai colorate, atât la figurat cât și la propriu. Autorul merge pe cartea diversității etnice și rasiale a Suediei, aruncând în joc interlopi arabi, motocicliști Hell’s Angels și polițiști având origini pestrițe, prilej de neratat pentru Bäckström de a emite reflecții de două ori mai hilare:
”Nouă oameni dintre care doar unul e polițist ca lumea, gândi Bäckström. În afara lui mai erau pe-acolo un finlandez nenorocit, un lapon idiot–și ăsta, practic, tot un finlandez nenorocit, un chilian, o rusoaică, o negricioasă drăguță, o lesbiană agresivă, un dansator popular retardat și dragul de Lars Hopa-Mitică Alm, grav handicapat din naștere. Unde mama-măsii se duce poliția noastră ?”
Totuși, în Ucigașul dragonului, relația lui cu femeile pare să fi evoluat, pe una dintre ele începe s-o aprecieze pentru mintea ei ascuțită–”O duce mintea, e brici, își zise Bäckström. Dar e la fel de sărită de pe fix ca toți rușii.”–pe o alta ajunge să se bazeze destul de mult, chiar dacă se și teme de ea–inspectorul Annika Carlsson, presupusă lesbiană, un soi de walkirie brunetă și atletică.
”–Cu ce te pot ajuta, Annika? zise Bäckström, cu un zâmbet blând. –Am vorbit la procuratură. Îi dau cazul lui Tove. E bună, îl încredință ea. Deci ți-ai făcut de cap și cu ea, își zise Bäckström. Însă ar fi fost necugetat să zică asta cu voce tare. Doar nu vrei să-ți începi weekendul cu o fractură de craniu, Evert.”
În plus, pentru prima oară în viața lui, Bäckström, își atrage admirația și respectul cuiva–mă rog, nici nu se aștepta, nici nu-și dorea–un polițist de origine kenyană, 1,90m, 100 kg de mușchi, ochi periculoși.
”Felicitări, Evert, își zise. Tocmai te-ai împrietenit cu cel mai sinistru polițist din emisfera vestică.”
Iar la final, cum ar fi ratat Persson ocazia de a se lua în balon pe sine însuși?
”Ai putea să faci reportaje cu cazuri de omor sau să-l înlocuiești pe profesorul ăla obosit de la Poliția Națională, Persson, care tot trăncănește în fiecare joi la emisiunea aia, Poliția în Alertă.”
Ucigașul dragonului: un nordic noir ca un circ cu trei arene, cum ar spune americanii, unde mai pui că de data asta micul nemernic chiar a rezolvat cazul. Dar, pentru uciderea dragonului, cum s-a exprimat superiorul lui, Anna Holt, Bäckström nu s-a ales decât cu nasul spart și cu o propunere indecentă de un comic greu de egalat. Rămâne de văzut dacă-i va da curs…
”Și ce mama naibii s-a întâmplat cu prințesa și jumătate de împărăție?”