„Prădătorul sexual” Alfred Bulai a depus cerere de pensionare, după investigația jurnalistică

Photo of author

By Alexandru Stancu

Alfred Bulai alfred

Profesorul Alfred Bulai, în vârstă de 61 de ani, a depus cererea de pensionare de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), potrivit Libertatea.

Această decizie vine în urma unei investigații realizate de jurnaliștii de la Snoop.ro, care au publicat mărturii ale unor studente acuzându-l de abuzuri sexuale. Rectorul Remus Pricopie a confirmat pentru HotNews.ro că Bulai a solicitat pensionarea.

„Da. Pensionarea este decizia unilaterala a angajatului. Cererea se depune la Casa de Pensii. Noi derulăm mai departe procedurile”, a spus Pricopie.

Snoop.ro a publicat luni o investigație semnată de jurnalista Ioana Moldoveanu, care a documentat acuzațiile de abuzuri sexuale împotriva profesorului Alfred Bulai, șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Într-o perioadă de peste patru luni, Moldoveanu a discutat cu 18 martori și victime, reconstituind perioada 1995-2024 din cariera lui Bulai.

Conform mărturiilor, Bulai le spunea studentelor „Dezbracă-te să-mi arăți că ai mai multă încredere în tine” și căuta studente „sexicioase”. Aceste declarații au fost înregistrate audio și incluse într-un film de peste 20 de minute realizat de Snoop, care prezintă înregistrările, declarațiile video ale victimelor și reacția lui Bulai.

Începând cu 2001, Alfred Bulai a fost timp de 14 ani prodecan al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, cu o scurtă pauză între 2006 și 2008, când a fost numit președinte al Agenției pentru Strategii Guvernamentale (ASG). În 2016, Bulai a devenit directorul Departamentului de Sociologie, poziție pe care o deține și în prezent. De asemenea, a fost membru în Consiliul de administrație al TVR din partea PSD pentru un an și jumătate.

Conform declarațiilor de avere, Bulai a câștigat peste un milion de lei de la SNSPA până în 2022. De-a lungul carierei, a coordonat proiecte pentru Banca Mondială și Universitatea București și a fost autor sau coautor a numeroase volume de sociologie, inclusiv un manual pentru clasa a XI-a.

„Este impardonabil ca astfel de cazuri să existe şi să fie tolerate timp de 30 de ani! În plus, USR cere înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivel parlamentar care să analizeze astfel de cazuri şi să propună măsuri concrete. Sistemul de educaţie din România este în degringoladă din cauza politicienilor care în ultimii ani şi-au bătut joc de el. Un exemplu este chiar aşa-zisul proiect România Educată, care a promovat exclusiv interesele baronilor de sistem precum acest domn Bulai. USR a organizat, anul trecut, zeci de consultări în toată ţara pe tema Legilor Educaţiei şi a depus amendamente pentru o reformă reală în sistem, printre care şi limitarea la maximum două mandate de 4 ani pentru rectorii universităţilor”, a susţinut Lasconi.

SNSPA cere retragerea de la catedră a profesorului Alfred Bulai

„Imediat după apariția acuzațiilor în presă, rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, după consultarea cu președintele Senatului SNSPA, prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, și cu decanul Facultății de Științe Politice, conf. univ. dr. Cristian Pîrvulescu, s-a autosesizat și a solicitat Comisiei de Etică a SNSPA o analiză urgentă și detaliată a situației. Comisia va strânge toate probele necesare și va audia toate părțile implicate pentru a stabili faptele și va aplica sancțiunile corespunzătoare, dacă se impun”, transmite conducerea facultății SNSPA.

CITEȘTE ȘI – SEARCHGPT VA REVOLUȚIONA PIAȚA ONLINE-ULUI