Azi, în jurul orei 10, în incinta gării CFR Constanţa au fost semnalate 3 bagaje suspecte, au fost alertate Politia și Jandarmeria Constanţa. Politia Rutieră a restricționat accesul autovehiculelor în zonă, Jandarmeria a delimitat zona periculoasa cu panglică de perimetru și a evacuat toți cetățenii aflați în incintă. Echipajele de la Serviciul Pirotehnic al Politiei Constanţa au pătruns în zona în care se aflau bagajele suspecte, însoțiți și de câinele Ciobănesc Belgian pe nume Eba, Eba fiind special antrenată pentru detectarea materialelor explozive. În urma cercetărilor s-a concluzionat că bagajele în cauză nu conțin materiale explozive și nu prezintă pericol pentru populație, acestea conținând haine și efecte personale ale călătorilor și fuseseră lăsate în urmă din neglijenţă.
Chiar dacă a fost doar o alarmă falsă, trebuie menționat că autoritățile constănțene sunt realmente în alertă vis-a-vis de eventualele atentate teroriste ce ar putea avea ca țintă orașul Constanţa.
Video – Tudorel Dogaru -Şef Poliţia Criminalistică Constanta
Eba – Cainele echipei pirotehnice, antrenat pentru detectarea materialelor explozive