În clipele de suferință, când boala ne slăbește trupul și neliniștea ne cuprinde sufletul, omul caută vindecarea și alinarea durerii.
Unii își pun toată nădejdea în medici și medicamente, în timp ce alții aleargă cu credință la Dumnezeu și la sfinții Săi. Însă învățătura ortodoxă ne arată că aceste două căi nu se exclud, ci se pot împleti într-o lucrare binecuvântată. Medicul îngrijește trupul prin știința și priceperea sa, iar Dumnezeu este Izvorul vieții, al înțelepciunii și al vindecării.
Sfântul Teofan Zăvorâtul ne-a lăsat un cuvânt de mare folos duhovnicesc: „Doctorul nu el însuși tratează, ci Dumnezeu tratează prin el”. Această învățătură ne îndeamnă să privim boala, suferința și vindecarea cu ochii credinței, fără să disprețuim ajutorul medical și fără să uităm că viața noastră se află în mâinile lui Dumnezeu.
Medicul este un instrument al purtării de grijă dumnezeiești
Dumnezeu lucrează în viața oamenilor prin multe mijloace, uneori văzute, alteori nevăzute. El poate aduce mângâiere printr-un cuvânt bun, ajutor printr-un semen milostiv și vindecare prin priceperea unui medic.
Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: „Pe doctor Dumnezeu l-a făcut și doctoriile sunt creațiile lui Dumnezeu”.
Aceste cuvinte ne arată că medicina nu trebuie privită ca o lucrare potrivnică credinței. Dimpotrivă, cunoașterea trupului omenesc, descoperirea tratamentelor și grija față de cei bolnavi pot fi înțelese ca daruri și responsabilități încredințate omului.
În Sfânta Scriptură, în Cartea Înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul), întâlnim îndemnul:
„Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul.” (Sirah 38, 1).
Așadar, creștinul nu trebuie să se teamă să meargă la medic și nici să creadă că tratamentul ar însemna o lipsă de credință. A primi îngrijire medicală nu înseamnă a-L uita pe Dumnezeu, ci poate fi chiar o expresie a recunoștinței pentru ajutorul pe care El ni-l oferă prin oameni.
Dumnezeu poate lumina mintea medicului pentru alegerea tratamentului potrivit
Unul dintre cele mai frumoase îndemnuri ale Sfântului Teofan Zăvorâtul este acela de a ne ruga nu numai pentru cel bolnav, ci și pentru medicul care îl îngrijește.
Sfântul spune: „Dumnezeu îi insuflă doctorului și el prescrie medicamentul potrivit”.
Medicul are nevoie de cunoștințe, experiență, atenție și discernământ. Uneori, în fața unei boli complicate, alegerea tratamentului presupune multă cercetare, răbdare și responsabilitate. De aceea, rugăciunea pentru luminarea minții medicului este un gest firesc pentru omul credincios.
Când cineva drag se îmbolnăvește, ne putem ruga astfel:
„Doamne, luminează mintea medicilor care îl îngrijesc, întărește-le mâinile, dăruiește-le înțelepciune și ajută-i să găsească tratamentul potrivit. Binecuvântează osteneala lor și dăruiește celui bolnav răbdare, putere și vindecare, după sfânta Ta voie.”
Această rugăciune nu înlocuiește consultațiile, investigațiile sau tratamentul prescris, ci le însoțește cu nădejde.
Credința ne învață să cerem ajutorul lui Dumnezeu, iar responsabilitatea ne îndeamnă să folosim cu înțelepciune mijloacele medicale pe care le avem la dispoziție.
Rugăciunea și tratamentul nu se exclud reciproc
Există oameni care, atunci când se îmbolnăvesc, se întreabă dacă trebuie să meargă la medic sau să se roage pentru vindecare. Sfântul Teofan răspunde limpede acestei frământări:
„A vă trata sora sau a alerga la sfinți sunt două lucruri care nu se exclud reciproc”.
Ce învățătură plină de echilibru!
Omul poate merge la spital, poate urma tratamentul recomandat și, în același timp, poate participa la Sfânta Liturghie, se poate spovedi, împărtăși cu pregătirea cuvenită și poate cere rugăciunile Bisericii.
Poate primi Sfântul Maslu și poate chema în ajutor pe Maica Domnului, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, pe Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian și pe ceilalți sfinți cunoscuți pentru mijlocirea lor în suferințele oamenilor.
Sfinții nu vindecă printr-o putere despărțită de Dumnezeu, ci se roagă pentru noi înaintea Lui.
De aceea, creștinul nu trebuie să aleagă între credință și medicină. El este chemat să îngrijească trupul și sufletul, să se roage și să acționeze cu responsabilitate, fără să transforme rugăciunea într-o garanție a vindecării trupești.
De ce îngăduie Dumnezeu boala și suferința?
Aceasta este una dintre cele mai grele întrebări ale vieții. Când omul suferă, mai ales atunci când boala se prelungește, poate ajunge să creadă că Dumnezeu l-a părăsit sau că suferința este o pedeapsă pentru păcatele sale.
Sfântul Teofan Zăvorâtul ne îndeamnă să alungăm asemenea gânduri:
„Boala nu este un jug, nici nu este semnul lepădării lui Dumnezeu. Dimpotrivă, este mila lui Dumnezeu”.
Aceste cuvinte trebuie înțelese cu discernământ. Nu înseamnă că durerea este bună în sine sau că trebuie să ne dorim boala. Nici nu înseamnă că orice suferință este trimisă ca pedeapsă pentru un anumit păcat.
Înseamnă că Dumnezeu nu încetează să-l iubească pe om nici atunci când acesta trece prin încercări.
Uneori, boala îl face pe om să se oprească din alergarea necontenită după lucrurile trecătoare. Îl poate îndemna să se roage mai mult, să-și cerceteze conștiința, să se împace cu cei apropiați și să înțeleagă cât de prețioasă este fiecare zi.
Alteori, sensul suferinței rămâne ascuns. Nu putem cunoaște întotdeauna de ce sunt îngăduite anumite încercări.
Dar putem avea încredere că Dumnezeu rămâne aproape de omul îndurerat, chiar și atunci când vindecarea întârzie.
„Fie voia Ta, Doamne!”, rugăciunea care aduce pace sufletului
Sfântul Teofan Zăvorâtul ne oferă și o învățătură despre felul în care trebuie să ne rugăm în timpul bolii.
El îndeamnă ca omul suferind să nu ceară numai sănătate, ci să așeze mai presus de toate voia lui Dumnezeu:
„Fie voia Ta, Doamne! Slavă Ție, Doamne! Dacă Tu voiești, Doamne, izbăvește-mă, iar dacă nu voiești, fie voia Ta!”
Aceasta este o rugăciune a credinței mature.
Nu este greșit să cerem vindecare. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a ascultat strigătul bolnavilor și a tămăduit mulți oameni care au venit la El cu nădejde.
Dar rugăciunea creștină nu este o poruncă adresată lui Dumnezeu, ci o încredințare smerită în iubirea și înțelepciunea Sa.
Când spunem „Fie voia Ta”, nu renunțăm la lupta pentru sănătate și nici nu încetăm să căutăm ajutor. Mărturisim doar că Dumnezeu cunoaște mai bine decât noi toate tainele vieții.
Uneori primim vindecarea pe care o cerem. Alteori primim puterea de a duce o suferință pe care nu o putem înlătura.
Iar această putere, această răbdare și această pace lăuntrică sunt și ele daruri de mare preț.
Să căutăm ajutorul lui Dumnezeu, nu superstițiile
În cuvintele sale, Sfântul Teofan oferă și un avertisment: „Numai la descântătoare să nu mergeți”.
În momentele de teamă și disperare, omul poate deveni vulnerabil în fața promisiunilor de vindecare miraculoasă. Uneori, cei aflați în suferință sunt îndemnați să apeleze la descântece, practici oculte sau persoane care pretind că dețin puteri ascunse.
Credința ortodoxă ne îndeamnă să ne ferim de asemenea practici și să nu confundăm lucrarea harului dumnezeiesc cu superstiția.
Ajutorul duhovnicesc trebuie căutat prin rugăciune, prin Sfintele Taine, prin sfatul duhovnicului și prin viața Bisericii.
Totodată, este important să nu abandonăm tratamentele medicale pentru promisiuni neverificate. Dumnezeu ne cheamă la credință, dar și la discernământ, responsabilitate și grijă față de viața primită în dar.
Vindecarea trupului și pacea sufletului sunt în mâinile lui Dumnezeu
Cuvintele Sfântului Teofan Zăvorâtul ne amintesc un adevăr esențial al vieții creștine: Dumnezeu poate lucra prin oameni, prin priceperea medicilor, prin tratamente și prin rugăciunile celor care ne iubesc.
Atunci când suntem bolnavi, să nu ne pierdem nădejdea. Să mergem la medic, să urmăm îngrijirea necesară și să cerem ajutorul Domnului cu inimă smerită.
Să ne rugăm pentru cei care ne tratează, pentru cei care ne îngrijesc și pentru toți bolnavii care își poartă suferința în tăcere.
Iar dacă vindecarea nu vine atât de repede pe cât ne-am dori, să nu credem că Dumnezeu ne-a uitat.
Medicul poate îngriji trupul, dar Dumnezeu este Cel care ne întărește sufletul, ne dăruiește nădejde și ne însoțește în fiecare încercare.
Să păstrăm, așadar, în inimă această rugăciune:
„Doamne, binecuvântează-i pe medicii care mă îngrijesc, luminează-le mintea și ajută-mă să primesc cu credință și răbdare ceea ce îngădui în viața mea. Dăruiește-mi sănătate, dacă este spre folosul meu, iar în toate să se facă voia Ta cea sfântă. Amin!”