În societatea contemporană, oamenii caută adesea explicații pentru propriile greșeli în comportamentul celor din jur.
În familie, această tendință devine și mai evidentă. Soțul își justifică lipsa de răbdare prin caracterul dificil al soției, iar soția își motivează neascultarea prin nepăsarea soțului. Însă Sfânta Scriptură și învățătura Sfinților Părinți ne arată că fiecare om este răspunzător înaintea lui Dumnezeu pentru propriile alegeri.
Sfântul Ioan Gură de Aur combate cu putere tendința de a arunca vina asupra femeii pentru căderile bărbatului.
El spune limpede:
„Acestea le zic, ca nimeni să nu ia ca pretext răutatea femeii. Este rea? Îndreapt-o!”
Aceste cuvinte pot părea greu de primit, însă ele exprimă o profundă înțelepciune duhovnicească. Dumnezeu nu ne va întreba cât de greu ne-a fost din cauza celor din jur, ci cum am răspuns noi încercărilor pe care le-am întâlnit.
Viața de familie este o școală a iubirii, a răbdării și a sfințeniei. Tocmai acolo unde apar dificultățile, omul are posibilitatea să crească duhovnicește și să dobândească virtuți pe care nu le-ar fi putut învăța într-o viață lipsită de provocări.
Dumnezeu nu judecă după împrejurări, ci după alegerea omului
Un adevăr fundamental al credinței creștine este că omul este înzestrat cu libertate. Dumnezeu nu obligă pe nimeni nici la bine, nici la rău. Fiecare persoană își construiește viața prin propriile alegeri.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Firea e aceeași, deosebită e libera alegere.”
Prin aceste cuvinte, sfântul arată că nici femeia, nici bărbatul nu sunt răi prin natura lor. Răutatea sau bunătatea izvorăsc din felul în care fiecare își folosește libertatea.
De aceea, un bărbat nu poate spune:
„Am păcătuit pentru că soția mea este dificilă.”
La fel, nici femeia nu poate afirma:
„Am devenit rea pentru că soțul meu este nepăsător.”
Dumnezeu privește la inima fiecăruia și la felul în care fiecare răspunde provocărilor vieții.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Deci, dar, fiecare din voi va da seama despre sine lui Dumnezeu.” (Romani 14, 12)
Aceasta înseamnă că responsabilitatea personală nu poate fi transferată asupra altcuiva.
Exemplul dreptului Iov
Cel mai puternic argument adus de Sfântul Ioan Gură de Aur este exemplul dreptului Iov.
După ce și-a pierdut averea, copiii și sănătatea, Iov a fost ispitit chiar de propria soție, care i-a spus:
„Atunci nevasta lui a zis către el: «Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori!».” (Cartea lui Iov 2, 9)
Privind omenește, Iov ar fi avut toate motivele să cedeze. Suferințele lui erau aproape de neimaginat. Cu toate acestea, nu și-a pierdut credința.
Sfântul Ioan Gură de Aur descrie minunat tăria lui Iov:
„Pe măsură ce aceea lovea, mai tare se făcea turnul. Pe cât aceea ridica valuri, corabia nu se scufunda, ci plutea cu vânt bun.”
Imaginea este impresionantă. Omul credincios nu se prăbușește atunci când este încercat, ci se întărește. Necazurile nu îi distrug sufletul, ci îi întăresc răbdarea.
Iov nu și-a urât soția și nici nu și-a justificat eventualele păcate prin comportamentul ei. El a rămas credincios lui Dumnezeu până la sfârșit.
Nu toate femeile sunt la fel
Sfântul Ioan Gură de Aur continuă arătând că nu putem generaliza.
El spune:
„A lui Iov soție era rea. Suzana, soția lui Ioachim, a preferat să sufere o condamnare nedreaptă decât să păcătuiască înaintea lui Dumnezeu. Egipteanca, soția lui Putifar, a încercat să-l ispitească pe dreptul Iosif, iar Sarra, soția patriarhului Avraam, a rămas un model de credință, modestie și ascultare.”
Maica Domnului devine modelul suprem al ascultării și smereniei.
Pe de altă parte, întâlnim și exemple de femei care aleg răul.
Dar același lucru este valabil și pentru bărbați.
Există Iosif cel drept, dar există și bătrânii desfrânați care au judecat-o pe Suzana.
Există Apostolul Petru, dar există și Iuda Iscarioteanul.
Prin urmare, nici virtutea, nici răutatea nu aparțin unui anumit sex. Ele aparțin alegerii personale.
Soțul este chemat să ridice, nu să condamne
Poate cea mai surprinzătoare afirmație a Sfântului Ioan Gură de Aur este aceasta:
„Este rea? Îndreapt-o!”
Nu este o chemare la dominare, ci la iubire responsabilă.
Bărbatul este chemat să fie cap al familiei după modelul lui Hristos.
Iar Hristos nu conduce prin forță, ci prin jertfă.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,” (Efeseni 5, 25)
Hristos nu a abandonat omenirea pentru că era păcătoasă.
Nu a încetat să iubească atunci când oamenii L-au răstignit.
A răspuns răului prin iubire.
Aceasta este și chemarea soțului creștin.
Dacă observă greșeli la soția sa, nu este chemat să o umilească, să o ironizeze sau să o condamne, ci să o ajute cu răbdare, prin rugăciune, prin exemplu personal și prin dragoste.
Răspunsul creștin la încercările din familie
Viața de familie nu este lipsită de conflicte.
Diferențele de caracter, oboseala, grijile materiale și neputințele omenești pot genera tensiuni.
Însă creștinul nu întreabă:
„Cine este vinovat?”
Ci:
„Cum pot răspunde eu în chip plăcut lui Dumnezeu?”
Domnul Iisus Hristos spune:
„Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,” (Matei 5, 44)
Dacă această poruncă este valabilă față de vrăjmași, cu atât mai mult trebuie împlinită în cadrul familiei.
Niciun conflict conjugal nu se poate rezolva prin răzbunare.
Orgoliul naște orgoliu.
Mânia naște mânie.
Dar smerenia poate opri un conflict înainte de a deveni de necontrolat.
Familia este locul unde se formează sfinții
Mulți cred că sfințenia poate fi dobândită doar în mănăstire.
În realitate, familia este una dintre cele mai dificile școli ale răbdării.
Acolo omul este pus zilnic în situația de a ierta, de a sluji, de a se smeri și de a renunța la propria voie.
Tocmai aceste exerciții formează sufletul.
Dacă soțul are o soție dificilă, iar în loc să răspundă cu violență răspunde cu dragoste, el crește duhovnicește.
Dacă soția are un soț greu de suportat și răspunde cu rugăciune și răbdare, și ea înaintează pe calea mântuirii.
Dumnezeu poate transforma chiar și cele mai grele situații în prilej de sfințire.
De aceea, încercările nu trebuie privite doar ca pedepse, ci și ca oportunități de creștere spirituală.
Să nu căutăm pretexte pentru păcat
Una dintre cele mai mari ispite este justificarea păcatului.
Adam a spus:
„Zis-a Adam: «Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat». ” (Facerea 3, 12)
Eva a învinuit șarpele.
Nimeni nu și-a asumat pe deplin propria alegere.
Această atitudine continuă până astăzi.
Oamenii dau vina pe familie, pe societate, pe educație sau pe împrejurări.
Dar Dumnezeu caută pocăință, nu justificări.
Sfântul Ioan Gură de Aur insistă tocmai asupra acestui lucru: să nu transformăm greșelile altora în scuze pentru propriile noastre păcate.
Fiecare este chemat să lupte împotriva răului din propria inimă înainte de a încerca să îndrepte lumea din jur.
Cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur rămân de o actualitate impresionantă
Ele ne învață că nimeni nu poate invoca răutatea celuilalt drept justificare pentru propriile căderi. Soția dificilă nu îl obligă pe soț să păcătuiască, după cum nici soțul greu de suportat nu o obligă pe femeie să răspundă cu răutate.
Fiecare om este liber înaintea lui Dumnezeu și răspunzător pentru alegerile sale. Exemplele din Sfânta Scriptură arată că există femei sfinte și femei păcătoase, bărbați virtuoși și bărbați răi. Diferența nu o face firea, ci libertatea cu care omul alege binele sau răul.
Familia creștină nu este un loc în care se caută vinovați, ci un loc în care fiecare încearcă să se schimbe pe sine. Adevărata biruință nu constă în a-l învinge pe celălalt într-o ceartă, ci în a birui propriul egoism prin iubire, răbdare și rugăciune. Atunci când fiecare soț începe să se îndrepte pe sine, harul lui Dumnezeu lucrează și transformă întreaga familie într-o școală a sfințeniei și într-o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu.