PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CALIFICATĂ CU ARTICOLE PIROTEHNICE.

Photo of author

By Daniel Negrescu

La această oră, polițiștii din Prahova, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, efectuează 29 de percheziții în București și în 10 județe, la persoane bănuite de contrabandă cu materiale pirotehnice.

În această dimineață, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova și luptători de la acțiuni speciale, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, efectuează 29 de percheziții.

Perchezițiile sunt efectuate la domiciliile unor persoane și la sediile unor societăți comerciale din București și din județele Constanța, Bihor, Cluj, Harghita, Iași, Ilfov, Mureș, Satu Mare, Sibiu și Vaslui.

Persoanele în cauză sunt bănuite de săvârșirea infracțiunilor de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept și contrabandă calificată.

Din cercetări, a reieșit că, în perioada noiembrie – decembrie a.c., mai multe persoane ar fi importat, fără îndeplinirea obligațiilor legale, materiale pirotehnice din categoriile F1 – F4, pe care le-ar fi comercializat în țară, în scopul revânzării.

Vor fi puse în aplicare 5 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi audiate la sediul poliției. Activitățile sunt desfășurate cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

La percheziții participă și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ”Matei Basarab” Ploiești.