Recunoștința este una dintre cele mai frumoase și mai înalte virtuți creștine.
Omul care știe să mulțumească lui Dumnezeu pentru toate trăiește în pace, în lumină și în apropiere de Creatorul său. Mulțumirea nu înseamnă doar rostirea unor cuvinte, ci o stare a inimii, o dovadă de credință și de smerenie. Creștinul adevărat vede în toate purtarea de grijă a lui Dumnezeu și înțelege că nimic nu se petrece fără voia sau îngăduința Lui.
Din nefericire, mulți oameni uită să-I mulțumească lui Dumnezeu. Cerem ajutor la vreme de necaz, ne rugăm când suntem bolnavi sau când trecem prin încercări, dar după ce primim cele dorite, uităm repede binefacerile primite. Tocmai această lipsă de recunoștință îl depărtează pe om de Dumnezeu și îi împietrește inima.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă limpede:
„Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.”(I Tesaloniceni 5, 18).
Aceste cuvinte reprezintă o adevărată poruncă dumnezeiască. Nu ni se spune să mulțumim doar pentru bucurii, ci pentru toate: pentru sănătate și boală, pentru câștig și lipsuri, pentru zile senine și pentru încercări. Toate sunt îngăduite spre folosul și mântuirea noastră.
Mulțumirea, semn al credinței adevărate
Omul recunoscător este omul care crede cu adevărat în Dumnezeu. El știe că viața, sănătatea, familia, hrana și toate darurile vin de la Domnul. Nimeni nu poate trăi o clipă fără ajutorul lui Dumnezeu. Aerul pe care îl respirăm, lumina soarelui, pâinea de pe masă și pacea inimii sunt daruri cerești.
Sfânta Scriptură spune:
„Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.”(Iacov 1, 17).
Când omul uită acest adevăr, începe să creadă că toate i se cuvin și că el însuși este stăpânul vieții sale. Din această mândrie se nasc nemulțumirea, cârtirea și depărtarea de Dumnezeu.
Mulțumirea sinceră izvorăște din smerenie. Omul smerit nu se consideră vrednic de toate binefacerile primite și de aceea mulțumește mereu. El înțelege că Dumnezeu îi poartă de grijă chiar și atunci când trece prin necazuri.
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria ne îndeamnă:
„Toți oamenii sunt datori a mulțumi lui Dumnezeu, ziua și noaptea, pentru toate cele bune și cele rele pe care le primesc de la El.”
Aceste cuvinte arată că mulțumirea trebuie să devină o stare permanentă a sufletului nostru.
Lecția celor zece leproși
Una dintre cele mai puternice pilde despre recunoștință este Evanghelia celor zece leproși.
Acești oameni bolnavi și alungați de societate au strigat către Hristos:
„Şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi!”(Luca 17, 13).
Domnul i-a vindecat pe toți zece. Totuși, după ce au primit sănătatea, doar unul singur s-a întors să-I mulțumească. Acesta era samarinean și de alt neam, însă a avut inimă recunoscătoare.
„Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt?”(Luca 17, 17).
Prin aceste cuvinte, Hristos arată durerea provocată de nerecunoștința omului. Dumnezeu ne dăruiește neîncetat binefaceri, însă de multe ori uităm să-I mulțumim. Ne asemănăm celor nouă leproși care au primit darul, dar au uitat de Dătător.
Leprosul recunoscător nu a primit doar vindecarea trupului, ci și mântuirea sufletului.
Domnul i-a spus:
„Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit.”(Luca 17, 19).
Vedem astfel că recunoștința este legată direct de credință și de mântuire.
Pericolul nerecunoștinței
Nerecunoștința este un păcat greu înaintea lui Dumnezeu. Omul nemulțumitor devine cârtitor, neliniștit și lipsit de pace. El vede doar lipsurile și uită binecuvântările pe care le primește zilnic.
În Vechiul Testament, poporul evreu a fost adesea pedepsit pentru cârtire și nemulțumire. Deși Dumnezeu îi izbăvise din robia Egiptului și le purta de grijă în pustie, ei murmurau împotriva Lui. Uitau minunile și se plângeau pentru orice încercare.
Psalmistul David spune:
„Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt,”(Psalmul 105, 21).
Așa se întâmplă și astăzi. Mulți oameni uită repede ajutorul lui Dumnezeu. În vreme de necaz se roagă cu lacrimi, iar după ce primesc ajutorul se întorc la nepăsare și păcat.
Sfântul Cuvios Cleopa avertizează că omul care nu mulțumește „în loc de bune va primi cele rele, adică boală, pagubă, tulburare și osândă veșnică”. Aceste cuvinte sunt un semnal de alarmă pentru fiecare dintre noi.
Mulțumirea în vreme de încercare
Este ușor să-I mulțumim lui Dumnezeu atunci când toate merg bine. Însă adevărata credință se vede mai ales în vreme de încercare.
Creștinul trebuie să învețe să spună:
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate!” chiar și atunci când suferă.
Sfântul Ioan Gură de Aur, înainte de moarte, a rostit aceste cuvinte pline de lumină:
„Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
El a înțeles că fiecare încercare poate deveni cale spre mântuire. Dumnezeu îngăduie suferințele pentru curățirea păcatelor, pentru smerenie și pentru apropierea noastră de El.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Căci necazul nostru de acum, uşor şi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veşnică covârşitoare,”(II Corinteni 4, 17).
Omul care mulțumește în suferință dovedește o credință puternică. El nu se revoltă împotriva lui Dumnezeu, ci își pune nădejdea în mila Lui.
Cum putem cultiva recunoștința
Recunoștința nu apare singură. Ea trebuie cultivată zilnic prin rugăciune și prin viață curată.
– Rugăciunea de mulțumire
Mulți oameni se roagă doar pentru a cere ceva. Dar rugăciunea adevărată trebuie să cuprindă și mulțumirea. Dimineața și seara trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru viață, sănătate și toate binefacerile primite.
Biserica Ortodoxă are numeroase rugăciuni de mulțumire. Chiar și Sfânta Liturghie este o jertfă de mulțumire adusă lui Dumnezeu.
– Participarea la Sfânta Liturghie
Cuvântul „Euharistie” înseamnă chiar „mulțumire”. În cadrul Sfintei Liturghii, credincioșii mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale și se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului.
Creștinul care participă cu credință la Sfânta Liturghie învață să trăiască în recunoștință și în comuniune cu Dumnezeu.
– Amintirea binefacerilor primite
De multe ori uităm cât de mult ne-a ajutat Dumnezeu. Este bine să ne aducem aminte de momentele în care Domnul ne-a scăpat din primejdii, ne-a vindecat sau ne-a întărit în necazuri.
Psalmistul David spune:
„Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita toate răsplătirile Lui.”(Psalmul 102, 2).
Această amintire ne întărește credința și ne umple inima de recunoștință.
Mulțumirea aduce pace și bucurie
Omul recunoscător este un om fericit. Chiar dacă nu are bogății sau slavă lumească, el trăiește în pace cu Dumnezeu și cu oamenii. Mulțumirea alungă invidia, nemulțumirea și tulburarea sufletului.
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus.”(Filipeni 4, 7).
Această pace se naște în sufletul celui care mulțumește lui Dumnezeu pentru toate.
Creștinul recunoscător vede fiecare zi ca pe un dar. El mulțumește pentru pâinea de pe masă, pentru familie, pentru sănătate și chiar pentru încercările care îl apropie de Dumnezeu.
Viața creștină trebuie să fie o neîncetată mulțumire adusă lui Dumnezeu
Fiecare clipă, fiecare binefacere și fiecare încercare sunt prilej de apropiere de Domnul. Nerecunoștința îl întunecă pe om și îl depărtează de har, iar recunoștința îi deschide inima către mântuire.
Să nu fim asemenea celor nouă leproși care au uitat binefacerea primită, ci asemenea celui care s-a întors și a căzut la picioarele lui Hristos cu mulțumire și lacrimi.
În fiecare zi să spunem din inimă:
„Îți mulțumesc, Doamne, pentru toate: pentru bucurii și pentru încercări, pentru darurile văzute și nevăzute, pentru iubirea și mila Ta cea fără de sfârșit.”
Astfel, sufletul nostru va afla pace, iar viața noastră va deveni o adevărată laudă adusă lui Dumnezeu.