Misterul miliardului de ani dispăruți din istoria Pământului ar putea fi rezolvat. Ce au descoperit cercetătorii despre mișcările ascunse din interiorul planetei

Photo of author

By Alexandru

univers

Oamenii de știință ar putea fi mai aproape de rezolvarea unuia dintre cele mai mari mistere din istoria geologică a Pământului. De-a lungul timpului, cercetătorii au descoperit că în numeroase formațiuni de roci din diferite regiuni ale lumii lipsesc perioade uriașe din trecutul planetei, unele depășind un miliard de ani. Un nou studiu sugerează că explicația ar putea avea legătură cu mișcările lente ale continentelor, provocate de procesele care au loc la adâncimi foarte mari în interiorul Terrei.

Cercetarea, coordonată de Santosh Dhungana, doctorand la Universitatea din Wollongong (UOW), propune o nouă explicație pentru un fenomen cunoscut sub numele de Marea Discontinuitate (Great Unconformity). Studiul a fost publicat în revista științifică Nature și arată că mișcările rocilor fierbinți din mantaua Pământului ar fi determinat ridicarea și coborârea unor regiuni continentale pe parcursul a sute de milioane de ani.

Aceste schimbări de altitudine ar fi favorizat eroziunea unor cantități uriașe de roci, ceea ce ar fi dus la dispariția unor capitole importante din istoria geologică a planetei, înainte ca acestea să poată fi conservate în straturi noi de sedimente.

Santosh Dhungana a explicat că, deși au fost propuse numeroase teorii pentru a lămuri acest fenomen, puține au fost verificate în raport cu modul în care se comportă interiorul Pământului pe perioade geologice foarte lungi.

Cercetătorul a comparat Marea Discontinuitate cu o carte din care a fost ruptă o secțiune uriașă. În loc să putem urmări întreaga poveste a planetei, trecem brusc de la capitole foarte vechi la unele mult mai recente. Potrivit acestuia, paginile lipsă nu ar fi dispărut pur și simplu la întâmplare.

Ce este Marea Discontinuitate și de ce lipsesc perioade uriașe din istoria Pământului

În mod obișnuit, straturile de roci sedimentare se acumulează treptat, pe măsură ce trece timpul. Cele mai vechi se găsesc, în general, sub cele mai recente, iar această succesiune le permite geologilor să reconstruiască mediile în care s-au format rocile și transformările prin care a trecut planeta.

Există însă numeroase locuri în care această succesiune este întreruptă în mod spectaculos. În anumite regiuni, roci sedimentare formate în perioada Cambriană, în urmă cu aproximativ 540 de milioane de ani, se găsesc direct deasupra unor roci cristaline mult mai vechi, inclusiv granite care pot avea o vechime de peste un miliard de ani.

Straturile care ar fi trebuit să existe între aceste două categorii de roci lipsesc. Această întrerupere uriașă a înregistrării geologice este cunoscută drept Marea Discontinuitate și reprezintă una dintre problemele care au atras atenția cercetătorilor timp de decenii.

Unul dintre cele mai cunoscute exemple poate fi observat în Marele Canion din Statele Unite. Zona făcea parte, în trecut, din Laurentia, o veche masă continentală corespunzătoare unei mari părți din actuala Americă de Nord.

Fenomenul nu este însă limitat la această regiune. Discontinuități similare au fost identificate în Europa, Australia, Africa și Asia.

Perioadele care lipsesc din evidența geologică diferă considerabil de la o zonă la alta. În anumite locuri este vorba despre aproximativ 200 de milioane de ani, în timp ce în alte regiuni intervalul depășește un miliard de ani.

Cum ar fi putut mișcările din interiorul Pământului să șteargă urmele trecutului

Pentru a identifica o posibilă explicație, Santosh Dhungana a colaborat cu coordonatorul său și coautorul cercetării, Nicolas Flament, profesor asociat la Universitatea din Wollongong. Cei doi au realizat simulări computerizate pentru a analiza modul în care s-a deplasat mantaua Pământului pe parcursul a sute de milioane de ani.

Mantaua este un strat imens de roci fierbinți, aflat sub scoarța terestră. Deși materialul din care este alcătuit pare rigid la scara timpului uman, acesta se poate deforma și deplasa extrem de lent pe parcursul unor intervale geologice foarte mari.

Circulația materialului din manta, determinată de diferențele de temperatură, este cunoscută sub numele de convecție a mantalei. Acest proces poate provoca ridicarea unor suprafețe continentale întinse sau, dimpotrivă, scufundarea lor treptată.

Schimbările de altitudine influențează direct ceea ce se întâmplă cu rocile de la suprafață. Atunci când o regiune continentală se ridică, vântul, apa și alte procese naturale pot eroda treptat terenul, îndepărtând straturi întregi de roci.

Ulterior, dacă aceeași regiune începe să coboare, apele oceanice pot avansa peste suprafața erodată. În aceste condiții, sedimentele noi se pot acumula deasupra rocilor mai vechi, păstrând limita dintre cele două formațiuni.

Potrivit cercetătorilor, succesiunea acestor procese ar putea explica atât dispariția unor straturi geologice foarte vechi, cât și conservarea suprafeței care marchează astăzi Marea Discontinuitate.

Ce au arătat simulările despre continentele antice

Modelele realizate de echipa de cercetare au evidențiat un tipar interesant în cazul a trei regiuni continentale importante din trecutul Pământului: Laurentia, Baltica, corespunzătoare unei părți din nordul Europei, și China de Nord.

Conform simulărilor, convecția mantalei ar fi provocat ridicarea zonelor centrale ale acestor continente în timpul Erei Neoproterozoice, o perioadă cuprinsă aproximativ între un miliard și 540 de milioane de ani în urmă.

Această etapă a precedat perioada Cambriană, asociată cu o diversificare remarcabilă a vieții animale, fenomen cunoscut drept explozia cambriană.

Pe măsură ce regiunile continentale au rămas ridicate, eroziunea îndelungată ar fi îndepărtat cantități importante de material de la suprafață. Astfel, straturi de roci care păstrau informații despre sute de milioane de ani din istoria planetei ar fi dispărut treptat.

Cercetătorii au identificat apoi o schimbare importantă în evoluția acestor regiuni. Perioada de ridicare ar fi fost urmată de o etapă extinsă de coborâre, în timpul Eonului Fanerozoic, care cuprinde aproximativ ultimii 540 de milioane de ani.

Pe măsură ce vechile regiuni continentale s-au scufundat treptat, mările au putut să acopere suprafețele erodate. Sedimentele s-au depus ulterior peste rocile mai vechi, conservând limita geologică vizibilă și astăzi.

Prin urmare, combinația dintre ridicarea continentelor, eroziune, coborâre și depunerea unor noi sedimente ar putea explica modul în care s-a format Marea Discontinuitate.

O descoperire care ar putea explica de ce fenomenul apare în regiuni diferite ale lumii

Unul dintre cele mai importante aspecte ale cercetării este asemănarea dintre rezultatele simulărilor și distribuția geografică a zonelor în care Marea Discontinuitate este bine documentată.

Modelele computerizate au indicat perioade de ridicare și ulterior de coborâre în America de Nord, nordul Europei și China de Nord. Acestea sunt tocmai regiunile în care întreruperea înregistrării geologice este deosebit de bine cunoscută și conservată.

Această corespondență susține ipoteza că mișcările profunde din manta au avut un rol important în apariția fenomenului. În loc să fie necesară o explicație complet diferită pentru fiecare regiune, cercetarea sugerează că un proces comun, desfășurat în interiorul Pământului, ar putea explica tiparul observat în mai multe zone ale planetei.

Nicolas Flament a explicat că, uneori, informațiile care lipsesc pot spune la fel de multe despre istoria Pământului precum cele care au fost păstrate. O perioadă lungă de ridicare, urmată de una de coborâre, ar fi creat condițiile potrivite pentru îndepărtarea rocilor prin eroziune și conservarea ulterioară a suprafeței rezultate.

Cercetarea oferă astfel o posibilă legătură între dovezile geologice observate la suprafața planetei și procesele lente care se desfășoară la mari adâncimi.

Este rezolvat definitiv misterul miliardului de ani lipsă?

Deși rezultatele reprezintă un progres important, cercetătorii nu susțin că au demonstrat că mișcările mantalei sunt singura cauză a Marii Discontinuități. Studiul propune o explicație care poate fi testată și care oferă un mecanism comun pentru înțelegerea fenomenului în mai multe regiuni ale lumii.

Până acum, au existat numeroase ipoteze referitoare la dispariția acestor straturi geologice, însă autorii noii cercetări au urmărit să verifice dacă explicația lor este compatibilă cu evoluția reală a interiorului Pământului pe perioade foarte lungi.

Santosh Dhungana a descris cercetarea drept o oportunitate de a propune o soluție pentru unul dintre cele mai dificile puzzle-uri ale geologiei.

Descoperirea este importantă și pentru că arată cât de mult pot influența procesele care au loc în adâncul planetei aspectul continentelor și informațiile pe care rocile le păstrează despre trecut.

Marea Discontinuitate rămâne o provocare pentru geologi, însă noul studiu publicat în Nature oferă o explicație prin care miliarde de ani din istoria Pământului pot fi înțeleși într-un context mai amplu. Ceea ce pare, la prima vedere, o simplă lipsă de roci ar putea fi rezultatul unor transformări continentale desfășurate lent, pe parcursul unor intervale de timp greu de imaginat la scara vieții umane.

VEZI ȘI – De ce observarea păsărilor este cea mai importantă tendință de bunăstare a sezonului