De ce femeia nu poate fi preot?

Photo of author

By Adrian Serban

Într-o societate în care egalitatea dintre bărbat și femeie este invocată în aproape toate domeniile vieții, problema hirotonirii femeilor revine tot mai des în discuțiile privitoare la Biserică.

De ce Ortodoxia nu îngăduie femeilor să primească Taina Preoției? Este aceasta o formă de discriminare, o consecință a mentalităților unor vremuri apuse sau expresia unei rânduieli dumnezeiești, păstrate cu fidelitate de-a lungul veacurilor?

Pentru a înțelege răspunsul Bisericii, trebuie să privim preoția nu prin prisma drepturilor sociale, a funcțiilor administrative sau a privilegiilor omenești, ci în lumina Revelației dumnezeiești. Preoția este o Taină, iar slujirea ei nu poate fi desprinsă de Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, de Sfânta Scriptură și de Sfânta Tradiție.

Preoția nu este un drept, ci o chemare dumnezeiască

Una dintre marile confuzii ale omului contemporan este aceea de a considera preoția o profesie asemenea tuturor celorlalte. Dacă femeia poate fi medic, profesor, judecător sau conducător al unei țări, se întreabă unii, de ce nu ar putea fi și preot?

Însă preoția nu este o carieră și nici o demnitate dobândită prin competență intelectuală. Ea este o chemare la o slujire sfântă, întemeiată de Însuși Mântuitorul.

Sfântul Apostol Pavel spune limpede:

„Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu după cum şi Aaron. ” (Evrei 5, 4).

Nici bărbatul nu are, prin simplul fapt că este bărbat, dreptul de a deveni preot. El trebuie să îndeplinească anumite condiții duhovnicești și canonice, să primească binecuvântarea Bisericii și să fie hirotonit de episcop.

Prin urmare, problema preoției nu este una a egalității sociale, ci a fidelității față de rânduiala sacramentală încredințată Bisericii.

Mântuitorul Hristos și alegerea celor doisprezece Apostoli

Temelia preoției creștine se află în lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos. El i-a ales pe cei doisprezece Apostoli, le-a încredințat propovăduirea Evangheliei și le-a dat puterea de a lega și dezlega păcatele.

La Cina cea de Taină, instituind Sfânta Euharistie, Domnul le-a poruncit:

„Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.” (Luca 22, 19-20).

Este semnificativ faptul că, deși Mântuitorul a avut în preajma Sa numeroase femei credincioase, niciuna dintre ele nu a fost aleasă în rândul celor doisprezece Apostoli.

Hristos a depășit prejudecățile vremii Sale, acordând femeii o cinste deosebită, fără a-i încredința însă preoția sacramentală. Biserica Ortodoxă vede în această alegere o rânduială dumnezeiască, pe care o păstrează cu fidelitate.

Preotul, icoană liturgică a lui Hristos

Unul dintre argumentele teologice ale tradiției ortodoxe privește caracterul iconic al slujirii preoțești.

În timpul Sfintei Liturghii, preotul nu lucrează în nume propriu, ci slujește în numele lui Hristos. Adevăratul Săvârșitor al Tainelor este Însuși Domnul, preotul fiind slujitorul văzut al lucrării Sale nevăzute.

Părintele Paulin de la Putna, în volumul Iubire, spovedanie, libertate, explică această realitate printr-o comparație sugestivă:

„Bărbatul nu va putea în veci să nască şi femeia nu va putea în veci să slujească Liturghia lui Hristos!”

Părintele amintește și exemplul unui film biografic despre Napoleon Bonaparte, întrebând dacă rolul acestuia ar putea fi încredințat unei femei numai pentru a satisface o revendicare ideologică.

Desigur, Sfânta Liturghie nu este o reprezentație teatrală și nici o simplă reconstituire istorică. Ea este actualizarea sacramentală a Jertfei Mântuitorului, participarea credincioșilor la taina morții și Învierii Sale.

Comparația părintelui evidențiază faptul că preotul este icoana liturgică a lui Hristos, Mirele Bisericii, Care S-a întrupat ca bărbat.

Maica Domnului, cea mai înaltă mărturie a demnității femeii

Dacă lipsa hirotonirii femeilor ar însemna inferioritatea lor duhovnicească, atunci cum am putea explica locul unic pe care îl ocupă Maica Domnului în Biserica Ortodoxă?

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cinstită mai presus decât toți sfinții, fiind numită „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”.

Niciun episcop, patriarh sau preot nu primește cinstirea pe care Biserica o acordă Maicii Domnului.

Ea nu a săvârșit Sfânta Liturghie, dar L-a purtat în pântecele său pe Cel care Se dăruiește credincioșilor în Sfânta Euharistie. Nu a primit hirotonia, dar a devenit Maica Marelui Arhiereu, Iisus Hristos.

Prin exemplul ei înțelegem că sfințenia nu depinde de ocuparea unei trepte ierarhice. Apropierea de Dumnezeu se dobândește prin credință, smerenie, curăție și iubire, nu prin exercitarea unei funcții bisericești.

Maternitatea, o binecuvântare și o slujire a vieții

Părintele Paulin de la Putna atrage atenția și asupra pericolului de a pierde din vedere frumusețea și demnitatea maternității.

Puterea de a purta în pântece și de a aduce pe lume o nouă viață reprezintă un dar minunat al Creatorului. Prin maternitate, femeia participă într-un chip deosebit la taina vieții.

O mamă care își crește copiii în credință, care îi învață să se roage și să iubească binele săvârșește o lucrare cu urmări ce depășesc hotarele existenței pământești.

Aceasta nu înseamnă că valoarea femeii se reduce la maternitatea biologică. Femeile care nu au copii, monahiile și cele care își dedică viața slujirii aproapelui au, de asemenea, chemări binecuvântate.

În Biserică există și o maternitate duhovnicească, manifestată prin rugăciune, milostenie, îndrumare și jertfelnicie.

Egalitate în demnitate, diversitate în slujire

Creștinismul mărturisește egalitatea fundamentală a bărbatului și a femeii înaintea lui Dumnezeu. Amândoi sunt creați după chipul dumnezeiesc și chemați la mântuire.

Sfântul Apostol Pavel afirmă:

„Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.” (Galateni 3, 28).

Această unitate nu presupune însă uniformitatea tuturor slujirilor. Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, în care mădularele au daruri și lucrări diferite, fără ca această diversitate să le anuleze demnitatea.

Istoria creștinismului este plină de femei care au schimbat lumea prin credința lor: mucenițe, cuvioase, împărătese, mame de sfinți și mărturisitoare ale Evangheliei.

Femeile mironosițe, primele vestitoare ale Învierii, Sfânta Maria Magdalena și Sfânta Nina mărturisesc, prin exemplul lor, rolul esențial al femeii în viața și misiunea Bisericii.

Fidelitatea Bisericii față de Sfânta Tradiție

Biserica Ortodoxă nu își întemeiază învățătura pe preferințele schimbătoare ale societății. Ea păstrează ceea ce a primit de la Hristos, prin Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți.

De-a lungul istoriei, Biserica a cunoscut și slujirea diaconițelor, care îndeplineau anumite îndatoriri liturgice, pastorale și caritative. Această slujire nu era însă identică preoției și nu presupunea săvârșirea Sfintei Euharistii.

Păstrarea preoției sacramentale în forma transmisă de Tradiția apostolică nu trebuie confundată cu disprețuirea femeii.

Dimpotrivă, fidelitatea față de această rânduială trebuie însoțită de respectul concret față de femei, de recunoașterea darurilor lor și de încurajarea participării lor la viața comunității creștine.

Sfințenia, adevărata chemare a omului

Femeia nu poate primi hirotonia întru preot în Biserica Ortodoxă nu pentru că ar fi mai puțin vrednică decât bărbatul, ci pentru că preoția sacramentală are o rânduială proprie, întemeiată pe exemplul Mântuitorului și păstrată prin Sfânta Tradiție.

Adevărata măreție a omului nu constă în treapta ierarhică pe care o ocupă, ci în măsura în care Îl iubește pe Dumnezeu și împlinește poruncile Sale.

Maica Domnului rămâne cea mai luminoasă dovadă că femeia poate ajunge la cele mai înalte culmi ale sfințeniei fără a primi Taina Hirotoniei.

În Împărăția lui Dumnezeu, întâietatea aparține celor smeriți și iubitori, căci țelul vieții creștine, deopotrivă pentru bărbat și femeie, nu este preoția, ci sfințenia și viața veșnică.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!