Iubirea de Dumnezeu – temelia mântuirii sufletului

Photo of author

By Adrian Serban

În centrul vieții creștine se află iubirea față de Dumnezeu, izvorul tuturor virtuților și temelia mântuirii omului.

Întreaga învățătură a Sfintei Scripturi ne descoperă această chemare dumnezeiască, pe care Mântuitorul Iisus Hristos o întărește prin cuvintele: „El i-a răspuns: «Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău».” (Matei 22, 37).

Această poruncă nu reprezintă doar o îndatorire religioasă, ci însăși rațiunea existenței noastre. Omul a fost creat pentru comuniunea cu Dumnezeu, pentru a trăi în lumina harului Său și pentru a dobândi fericirea cea veșnică.

În lucrarea Mântuirea păcătoșilor, Agapie Criteanu ne îndeamnă să cercetăm felul în care împlinim această poruncă, oferindu-ne un prețios îndreptar duhovnicesc pentru Sfânta Spovedanie.

 Împlinirea poruncilor, dovada iubirii

Mântuitorul numește iubirea față de Dumnezeu „Aceasta este marea şi întâia poruncă.” (Matei 22, 38), arătând astfel că toate celelalte porunci își găsesc împlinirea în aceasta.

A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a-I încredința întreaga noastră existență, a căuta voia Sa și a-I păzi poruncile. Iubirea adevărată nu se limitează la cuvinte frumoase sau la manifestări exterioare ale evlaviei, ci se dovedește prin fapte, ascultare și statornicie.

Domnul Însuși ne spune: „De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.” (Ioan 14, 15).

De multe ori, omul contemporan își îndreaptă întreaga atenție către bunurile materiale, preocupările cotidiene și dorințele trecătoare, lăsându-L pe Dumnezeu la marginea vieții sale. Rugăciunea devine o obișnuință rară, participarea la sfintele slujbe este neglijată, iar preocuparea pentru mântuire este amânată.

Agapie Criteanu ne pune înainte o mărturisire plină de smerenie:

„Nu am iubit pe Domnul Dumnezeul meu, precum mi-a poruncit, din tot sufletul şi puterea mea, nici după datorie i-am mulţumit pentru facerile de bine care mi-a făcut.”

Aceste cuvinte ne invită la o sinceră cercetare a conștiinței. Cât loc Îi oferim lui Dumnezeu în inima noastră? Cât de des ne amintim de El atunci când toate ne merg bine?

Credința dreaptă și statornicia în adevăr

Iubirea față de Dumnezeu este strâns legată de mărturisirea credinței celei adevărate. Nu putem crește în comuniunea cu Dumnezeu fără a căuta să-L cunoaștem așa cum ni S-a descoperit prin Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.

Simbolul Credinței, rostit la fiecare Sfântă Liturghie, cuprinde adevărurile fundamentale ale credinței ortodoxe. Prin cuvintele „Cred într-Unul Dumnezeu”, creștinul își mărturisește încrederea în Creatorul cerului și al pământului.

Agapie Criteanu ne îndeamnă să cercetăm dacă avem îndoieli cu privire la adevărurile cuprinse în Crez și să le mărturisim înaintea duhovnicului.

Îndoielile și frământările sufletești nu trebuie ascunse. Ele pot deveni prilejuri de aprofundare a credinței atunci când sunt întâmpinate cu smerenie, rugăciune și dorință sinceră de cunoaștere.

Creștinul este chemat să citească Sfânta Scriptură, să cerceteze scrierile Sfinților Părinți și să ceară îndrumarea celor încercați în viața duhovnicească. Credința se întărește prin rugăciune, prin participarea la viața Bisericii și prin lucrarea harului dumnezeiesc.

Vrăjitoria și superstițiile, abateri de la întâia poruncă

O atenție deosebită este acordată de Agapie Criteanu practicilor vrăjitorești și superstițiilor, care rănesc legătura omului cu Dumnezeu.

Farmecele, descântecele, ghicitoria, practicile oculte și diferitele ritualuri magice exprimă căutarea unui ajutor în afara încrederii în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

În zilele noastre, asemenea practici se întâlnesc sub numeroase forme: consultarea horoscopului, citirea cărților de tarot, apelarea la ghicitori, purtarea talismanelor sau căutarea unor presupuse puteri și energii ascunse.

Uneori, oamenii recurg la acestea din teamă, din suferință sau din dorința de a găsi o rezolvare grabnică a problemelor lor. Însă creștinul este chemat să-și pună nădejdea în Dumnezeu, nu în puterea unor obiecte sau ritualuri magice.

Sfinții Părinți și canoanele Bisericii condamnă asemenea practici, arătând primejdia lor duhovnicească. Agapie Criteanu amintește, în acest sens, canonul al 60-lea al Sinodului Trulan și canonul al 83-lea al Sfântului Vasile cel Mare.

Cel care a căzut în astfel de păcate este îndemnat să renunțe la ele, să le mărturisească sincer și să se întoarcă, prin pocăință, la Dumnezeu.

Hula împotriva lui Dumnezeu și necinstirea celor sfinte

O altă încălcare gravă a întâii porunci este hula împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului sau a sfinților.

Cuvintele rostite în momente de mânie, înjurăturile, batjocorirea celor sfinte și folosirea necuviincioasă a numelui dumnezeiesc descoperă lipsa de trezvie și de evlavie a sufletului.

Agapie Criteanu îndeamnă:

„Câte îţi aduci aminte că ai făcut, care să se atingă de cinstea lui Dumnezeu, mărturiseşte-le toate şi, mai ales, dacă ai zis vreun cuvânt de hulă împotriva Sa, sau a vreunuia dintre Sfinţi.”

Creștinul trebuie să vegheze asupra cuvintelor sale, deoarece acestea exprimă adesea starea lăuntrică a inimii. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: ,, Acum deci vă lepădaţi şi voi de toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră.” (Coloseni 3, 8).

Cinstirea lui Dumnezeu presupune și respectul față de sfintele icoane, față de locașurile de cult, față de sfintele slujbe și față de toate cele închinate Domnului.

Recunoștința față de Dumnezeu în încercările vieții

Una dintre cele mai înalte expresii ale iubirii de Dumnezeu este recunoștința, atât în vreme de bucurie, cât și în vreme de necaz.

Sfântul Apostol Pavel ne învață: „Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.” (1 Tesaloniceni 5, 18).

Este ușor să mulțumim atunci când suntem sănătoși, când avem pace și când dorințele noastre se împlinesc. Însă adevărata statornicie a credinței se descoperă mai ales în vremea încercărilor.

Agapie Criteanu ne îndeamnă să cercetăm dacă am cârtit împotriva lui Dumnezeu în necazuri și boli, uitând să-I mulțumim pentru binefacerile primite.

Aceasta nu înseamnă că omul nu are voie să plângă, să-și exprime durerea sau să ceară izbăvirea de suferință. Însuși Mântuitorul a plâns la mormântul lui Lazăr. Important este să nu ne pierdem nădejdea în Dumnezeu și să nu îngăduim durerii să se transforme în răzvrătire împotriva Lui.

Rugăciunea și recunoștința ne ajută să păstrăm vie legătura cu Dumnezeu chiar și în cele mai grele împrejurări.

Iubirea aproapelui, mărturia iubirii de Dumnezeu

Întâia poruncă nu poate fi despărțită de iubirea aproapelui. Sfântul Apostol Ioan arată limpede că acela care pretinde că Îl iubește pe Dumnezeu, dar îl urăște pe fratele său, se amăgește pe sine ,,Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.”  (1 Ioan 4, 20).

Blestemarea aproapelui, dorirea răului și rostirea cuvintelor prin care îl încredințăm puterilor întunericului sunt incompatibile cu duhul Evangheliei.

Creștinul este chemat să binecuvânteze, să ierte și să se roage chiar și pentru cei care îi pricinuiesc suferință.

Fiecare om poartă în sine chipul lui Dumnezeu. De aceea, iubirea, milostenia și răbdarea față de aproapele reprezintă mărturii concrete ale iubirii noastre față de Creator.

Sfânta Spovedanie, întoarcerea inimii către Dumnezeu

Îndemnurile lui Agapie Criteanu urmăresc pregătirea sufletului pentru o mărturisire sinceră și deplină a păcatelor.

Înaintea duhovnicului, creștinul este chemat să stea cu smerenie și evlavie, având conștiința că Însuși Hristos primește mărturisirea sa.

Spovedania nu este o simplă enumerare a greșelilor, ci o întâlnire vindecătoare cu Dumnezeu. Prin recunoașterea păcatelor, căință și hotărârea de îndreptare, omul își deschide inima lucrării harului dumnezeiesc.

Niciun păcat nu este mai mare decât milostivirea lui Dumnezeu atunci când omul se întoarce la El cu pocăință sinceră.

Întâia poruncă ne amintește că Dumnezeu trebuie să ocupe locul cel dintâi în viața noastră

Iubirea față de El luminează credința, curățește inima, întărește nădejdea și dă sens tuturor faptelor noastre.

Îndemnurile lui Agapie Criteanu rămân actuale, chemându-ne la cercetarea conștiinței, la lepădarea superstițiilor, la cinstirea celor sfinte și la recunoștință pentru darurile dumnezeiești.

Să ne străduim, așadar, să-L iubim pe Dumnezeu nu numai prin cuvinte, ci prin întreaga noastră viață. Să-I încredințăm bucuriile și necazurile, gândurile și dorințele, prezentul și viitorul nostru.

Căci acolo unde Dumnezeu este iubit mai presus de toate, sufletul își descoperă adevărata pace, libertatea duhovnicească și bucuria comuniunii cu El, pregustând încă din această viață fericirea Împărăției cerurilor.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!