„Stăpâna a toată zidirea și a tuturor făpturilor, ca una ce este Maica lui Dumnezeu, Maica Ziditorului, Făcătorului și Stăpânului a toate.”- Sfântul Ioan Damaschin
În viața Bisericii, Maica Domnului ocupă un loc cu totul aparte. Ea este cea care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu, L-a născut pe Mântuitorul lumii și I-a fost alături cu dragoste, smerenie și credință până la Cruce. De aceea, creștinii o cinstesc nu numai ca Născătoare de Dumnezeu, ci și ca pe cea mai înaltă pildă de curăție, ascultare, jertfelnicie și iubire.
Pentru femeia creștină și, în mod deosebit, pentru mamă, Sfânta Fecioară Maria rămâne modelul desăvârșit. Privind către ea, înțelegem că maternitatea nu se reduce la nașterea unui copil și nici la grija pentru nevoile lui materiale. A fi mamă este o chemare care cuprinde întreaga ființă a femeii și care poate deveni o adevărată cale către sfințenie.
Femeile creștine sunt chemate să devină, duhovnicește, fiice ale Maicii Domnului: să primească darurile lui Hristos și, în același timp, să se străduiască să imite virtuțile Preasfintei Sale Maici.
„Iată roaba Domnului”, începutul unei ascultări desăvârșite
Momentul Bunei Vestiri ne descoperă una dintre cele mai importante virtuți ale Maicii Domnului: ascultarea față de Dumnezeu.
Arhanghelul Gavriil îi vestește Fecioarei Maria un lucru care depășea orice înțelegere omenească: ea avea să-L zămislească și să-L nască pe Fiul Celui Preaînalt. Din perspectivă omenească, vestea nu însemna doar bucurie, ci și o încercare uriașă.
Maria era fecioară. Ce aveau să spună oamenii? Cum avea să fie înțeleasă? Ce urmări putea avea asupra vieții sale o asemenea situație? Erau întrebări firești și existau primejdii reale.
Și totuși, după ce primește vestirea îngerului și înțelege că aceasta este voia lui Dumnezeu, răspunsul ei este unul dintre cele mai frumoase răspunsuri rostite vreodată de un om înaintea Creatorului său:
„Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea. ” (Luca 1, 38).
În aceste cuvinte se află smerenie, credință, ascultare și o încredere deplină în Dumnezeu.
Maica Domnului nu pretinde că drumul va fi ușor. Nu cere garanții omenești și nu pune propria comoditate mai presus de chemarea primită. Se încredințează lui Dumnezeu.
Pentru orice mamă creștină, acest „Fie mie după cuvântul tău!” poate deveni o adevărată călăuză a vieții.
Mama creștină primește viața ca pe un dar
Maica Domnului este numită, pe bună dreptate, „Maica Vieții”, deoarece prin ea a venit în lume, după trup, Hristos, Cel Care spune despre Sine: „Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. ” (Ioan 14, 6).
De aceea, una dintre lecțiile fundamentale pe care Sfânta Fecioară le oferă lumii contemporane este aceea a primirii vieții.
Copilul nu este un obiect, un proiect personal și nici un accesoriu al împlinirii sociale. El este o persoană unică, purtătoare a chipului lui Dumnezeu, încredințată pentru o vreme grijii părinților.
Mentalitatea contemporană îi poate determina uneori pe oameni să privească apariția unei noi vieți numai prin prisma dificultăților: avem suficiente resurse? Este momentul potrivit? Ce se va întâmpla cu planurile noastre? Cum ne va fi afectată libertatea?
Desigur, responsabilitățile concrete ale unei familii nu trebuie minimalizate. Există situații dramatice, sărăcie, abandon, teamă, boală și multă suferință. Tocmai de aceea, răspunsul creștin nu poate fi simpla judecare a celor aflați în încercare, ci trebuie să cuprindă sprijin, milă, rugăciune și ajutor concret.
Însă, dincolo de toate dificultățile, Biserica ne cheamă să nu pierdem adevărul fundamental: viața este darul lui Dumnezeu, iar copilul trebuie primit cu dragoste.
Iubirea unei mame se măsoară prin jertfă
Viața Maicii Domnului ne mai arată un adevăr: maternitatea adevărată presupune jertfă.
Fecioara Maria nu a fost mama Mântuitorului numai în ceasul luminos al Nașterii din Betleem. Ea a rămas Mamă și în timpul fugii în Egipt, când familia sfântă a trebuit să se refugieze pentru a scăpa de mânia lui Irod.
A rămas Mamă în anii tăcuți ai Nazaretului.
A rămas Mamă atunci când Hristos a început propovăduirea și mai ales, a rămas Mamă lângă Cruce.
Evanghelia ne oferă una dintre cele mai cutremurătoare imagini ale iubirii materne:
„Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena. ” (Ioan 19, 25).
Nu putea opri suferința Fiului ei. Nu putea lua asupra sa Crucea Lui. Dar putea să rămână acolo.
Și a rămas.
Aceasta este una dintre cele mai mari lecții pentru orice părinte. Uneori, iubirea înseamnă să rezolvi problemele copilului. Alteori, când nu le poți rezolva, iubirea înseamnă să nu pleci. Să fii acolo. Să te rogi. Să plângi împreună cu el. Să continui să iubești.
Mama este prima școală de credință a copilului
Copiii învață credința nu numai din cărți și predici, ci mai ales privind la oamenii din jurul lor.
O mamă care își face semnul Sfintei Cruci cu evlavie îi spune copilului ceva despre Dumnezeu fără să rostească o predică. O mamă care se roagă îi arată că există Cineva mai presus de toate grijile acestei lumi. O mamă care știe să ierte îl învață puterea iertării. O mamă care îl duce la biserică îl ajută să descopere că el aparține unei familii mai mari: Biserica lui Hristos.
În acest sens, casa poate deveni o mică biserică.
Credința nu se transmite însă prin constrângere rece, ci prin exemplu. Copilul observă repede diferența dintre cuvintele și faptele părinților. Dacă aude vorbindu-se despre iubire, dar vede permanent ceartă, va învăța ce vede. Dacă aude despre rugăciune, dar nu vede niciodată pe nimeni rugându-se, cuvintele vor rămâne abstracte.
Maica Domnului ne învață tocmai această credință trăită în smerenie și tăcere.
Smerenia Maicii Domnului într-o lume a afirmării de sine
Trăim într-o epocă în care omul este încurajat permanent să se afirme, să fie văzut, apreciat și admirat. Valoarea pare să fie măsurată prin succes, imagine și popularitate.
Maica Domnului ne descoperă o altă scară a valorilor.
Ea nu caută să se așeze în centrul atenției. Nu își atribuie sieși darurile primite de la Dumnezeu. În cântarea „Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul, ” (Luca 1, 46), întreaga ei bucurie se îndreaptă către Dumnezeu: „Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui.” (Luca 1, 49).
Această smerenie nu înseamnă slăbiciune.
Dimpotrivă, este o mare putere sufletească. Omul smerit nu trebuie să demonstreze permanent celorlalți cine este, deoarece știe înaintea Cui trăiește.
Și mama creștină are nevoie de această smerenie. Creșterea unui copil înseamnă multe lucruri pe care lumea nu le aplaudă: nopți nedormite, griji, muncă repetată, renunțări, lacrimi și rugăciuni pe care nu le vede nimeni.
Dumnezeu însă le vede.
Mama nu trebuie să fie singură în încercările ei
Cinstirea Maicii Domnului trebuie să ne conducă și spre o responsabilitate concretă față de mamele aflate în dificultate.
Este ușor să vorbim despre frumusețea maternității. Mai greu este să fim alături de femeia însărcinată care se teme de ziua de mâine, de mama singură, de familia cu mulți copii, de mama care îngrijește un copil bolnav sau de cea care se simte copleșită de responsabilități.
O comunitate cu adevărat creștină nu se limitează la cuvinte.
Parohia, familia, rudele și oamenii apropiați sunt chemați să transforme credința în ajutor concret. Uneori este nevoie de bani, alteori de hrană, de câteva ore de ajutor, de un sfat bun sau pur și simplu de cineva care să asculte fără să condamne.
Dacă numim viața dar al lui Dumnezeu, trebuie să fim gata să îi sprijinim pe cei care primesc și ocrotesc acest dar.
Fiice ale Maicii Domnului
Părintele profesor Vasile Mihoc sublinia că femeile creștine sunt chemate să devină „fiice ale Maicii Domnului”, atât prin împărtășirea de darurile Fiului ei, Iisus Hristos, cât și prin imitarea virtuților ei.
Este o chemare care rămâne actuală.
A deveni duhovnicește fiică a Maicii Domnului înseamnă a învăța de la ea să spui „da” lui Dumnezeu, să iubești viața, să păstrezi credința în încercări, să fii smerită fără să fii slabă, să fii jertfelnică fără să aștepți răsplată omenească și să Îl așezi pe Hristos în centrul familiei.
Nicio mamă nu va împlini toate acestea fără greșeală. Există oboseală, căderi, neputințe și momente în care răbdarea se împuținează. Creștinismul nu ne cere să pretindem că suntem fără slăbiciuni, ci să ne ridicăm și să ne întoarcem mereu către Dumnezeu.
Maica Domnului rămâne peste veacuri modelul desăvârșit al maternității pentru că întreaga ei viață a fost răspuns la iubirea și chemarea lui Dumnezeu
De la smeritul „Fie mie după cuvântul tău!” al Bunei Vestiri până la tăcerea îndurerată de lângă Cruce, Sfânta Fecioară ne arată ce înseamnă să primești, să ocrotești și să iubești viața până la capăt.
Mamele creștine au în ea nu doar un model îndepărtat, ci și o ocrotitoare și mijlocitoare. În bucuriile și încercările familiei, ele își pot îndrepta rugăciunea către Maica Mântuitorului, cerându-i ajutorul pentru a-și crește copiii în credință, dragoste și adevăr.
Iar dintre toate lecțiile pe care o mamă le poate lăsa copiilor săi, poate că aceasta este cea mai de preț: să îi învețe, prin propria viață, să Îl iubească pe Hristos.