În calendarul Bisericii Ortodoxe, ziua de 15 iunie este închinată pomenirii Fericitului Ieronim, una dintre cele mai strălucite minți ale creștinismului timpuriu și o personalitate de mare însemnătate duhovnicească și culturală. Viața sa, plină de zbucium și de căutare neîncetată a adevărului, este un model de convertire sinceră, de nevoință ascetică și de lucrare cărturărească întru slujirea Evangheliei. Fericitul Ieronim rămâne, pentru toți credincioșii, icoana cărturarului creștin care și-a închinat întreaga viață Cuvântului lui Dumnezeu, înțeles cu mintea și trăit cu inima.
Originea și tinerețea
Fericitul Ieronim s-a născut în anul 347, în orășelul Stridon, situat la granița dintre Dalmația și Panonia, în apropiere de Acvileea, în nordul Italiei de astăzi. A fost crescut într-o familie creștină, care i-a oferit o educație aleasă. Încă din copilărie a dovedit o sete de cunoaștere neobișnuită și o minte ageră. La vârsta de doisprezece ani, părinții l-au trimis la Roma, unde a fost încredințat învățătorului Donat, unul dintre cei mai apreciați gramaticieni ai vremii. Aici, Ieronim a învățat latina și greaca, retorica, filosofia și arta vorbirii, formându-se în tradiția clasică.
Tinerețea sa, deși marcată de vizite frecvente în catacombele martirilor și de o admirație sinceră pentru credința lor, nu a fost lipsită de rătăciri. Ieronim însuși mărturisea mai târziu, cu amară pocăință, despre viața sa dezordonată din acea perioadă și despre amăgirile slavei lumești. Cu toate acestea, harul lui Dumnezeu nu l-a părăsit.
Convertirea și începutul vieții ascetice
La vârsta de aproximativ 20 de ani, Ieronim a primit Sfântul Botez din mâinile papei Liberios. La scurtă vreme, părăsind Roma, a mers în Galia, la Treveri, unde a cunoscut viața monahală, care l-a impresionat profund. S-a întors pentru o vreme în Acvileea, unde a intrat într-o obște de clerici și laici cu râvnă duhovnicească. Această comunitate se autodefinea ca un „cor de preafericiți”, dedicat meditației, rugăciunii și studiului Scripturii.
Dorind o viață de dăruire totală lui Dumnezeu, Fericitul Ieronim a plecat spre Răsărit. A cercetat mănăstirile din Grecia, Tracia, Asia Mică și Cilicia, căutând înțelepciunea părinților pustiei. S-a stabilit, pentru o vreme, în Antiohia, unde s-a împrietenit cu preotul Evagrie și unde a primit în inimă dorința de a intra în lupta cea mare a nevoinței pustnicești.
S-a retras în pustiul Calcis, din Siria, unde a petrecut patru ani de aspră viețuire ascetică. A trăit printre stânci, în arșiță și printre fiare sălbatice, biruindu-și patimile prin post, rugăciune și lacrimi. În această perioadă a învățat limba ebraică de la un rabin, dovedind o stăruință rar întâlnită. A fost chinuit de ispitele vieții trecute, dar și întărit prin descoperiri dumnezeiești. Într-una dintre acestea, în timpul unei boli grave, s-a văzut în fața Judecătorului ceresc, iar când s-a numit creștin, a primit răspunsul: „Minți! Tu ești ciceronian, nu creștin!”, arătându-i-se cât de adânc era încă legat de cultura profană. Această vedenie l-a cutremurat și l-a determinat să renunțe pentru totdeauna la cărțile păgâne, consacrându-se în întregime Scripturii.
Preoția și slujirea Bisericii
După această perioadă de nevoință, s-a întors la Antiohia și a fost hirotonit preot de către episcopul Paulin, deși cu rezervele sale obișnuite față de clerul vremii. A continuat studiile teologice sub îndrumarea lui Apolinar din Laodiceea, cu discernământ și atenție față de ereziile vremii. Apoi a mers la Constantinopol, unde a fost ucenic al Sfântului Grigorie de Nazianz, unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii. Timp de doi ani, a ascultat predicile acestuia și s-a adâncit în teologia ortodoxă, îmbogățindu-și sufletul și mintea.
Revenind la Roma, a fost primit de papa Damasus, care l-a numit diacon și i-a încredințat una dintre cele mai importante misiuni ale vieții sale: revizuirea textului latin al Bibliei. Astfel a început lucrarea care va deveni cunoscută sub numele de Vulgata, traducerea Scripturii în limba latină, care avea să fie folosită în Apus timp de peste o mie de ani. Munca sa nu a fost doar una filologică, ci și duhovnicească, căci Ieronim traducea cu rugăciune, cu lacrimi și cu simțul răspunderii înaintea lui Dumnezeu.
Călugărul și cărturarul din Betleem
După moartea papei Damasus, Ieronim a fost ținta multor atacuri și calomnii. Dorind liniște și pace sufletească, s-a retras în Palestina, stabilindu-se la Betleem, aproape de peștera Nașterii Domnului. Acolo a întemeiat trei mănăstiri de maici și o mănăstire de călugări, unde s-a dedicat unei vieți de nevoință, studiu și îndrumare duhovnicească.
Timp de 30 de ani, Fericitul Ieronim a dus o viață deosebit de aspră, dar și rodnică. A alcătuit nenumărate scrisori adresate prietenilor, ucenicilor și credincioșilor, îndemnând la o viață curată, la păzirea poruncilor și la iubirea de Hristos. A scris comentarii la cărțile Sfintei Scripturi, lucrări apologetice și istorice, dar și scrisori de mustrare, învățătură și mângâiere. A învățat pe călugări arta copierii manuscriselor, fiind preocupat de păstrarea și transmiterea cu fidelitate a cuvântului sfânt.
Viața sa la Betleem a fost o jertfă continuă. Deși înconjurat de ucenici și susținut de unele femei nobile din Roma devenite monahii, nu a fost lipsit de ispite, de lipsuri și de suferințe. Dar el le-a răbdat pe toate cu răbdare și bărbăție duhovnicească, privind mereu spre Domnul Iisus Hristos.
Moartea și moștenirea
Fericitul Ieronim s-a mutat la Domnul în anul 420, în vârstă de 73 de ani, la Betleem. A fost îngropat acolo, în apropiere de peștera în care S-a născut Mântuitorul. Ulterior, osemintele sale au fost mutate la Roma.
Moștenirea sa este imensă. Vulgata a devenit textul oficial al Bisericii Apusene pentru multe secole. Comentariile sale biblice, traduse în multe limbi, sunt și astăzi surse de luminare pentru teologi și duhovnici. Scrisorile sale, pline de înțelepciune și de adâncă trăire, sunt citite și azi cu folos duhovnicesc. Fericitul Ieronim este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari cărturari creștini, dar și un om al pocăinței, al nevoinței și al dragostei de Hristos.
Cinstirea în Biserica Ortodoxă
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Fericitul Ieronim în fiecare an, la 15 iunie. Deși a trăit în Apus, el este cinstit și în Răsărit, ca un sfânt cu viață îmbunătățită și cu o contribuție uriașă la înțelegerea și răspândirea Sfintei Scripturi. Ortodoxia vede în el un model al monahului care unește asceza cu înțelepciunea, al cărturarului care slujește cu smerenie și fidelitate Cuvântului, al preotului care nu caută slava lumii, ci mântuirea sufletelor.
Într-o vreme în care cunoașterea Scripturii este adesea superficială sau neglijată, Fericitul Ieronim ne învață cât de mult trebuie să iubim Cuvântul lui Dumnezeu. El a spus odinioară o frază devenită celebră: „A nu cunoaște Scripturile înseamnă a nu-L cunoaște pe Hristos.” Acest adevăr rămâne valabil până astăzi, pentru fiecare creștin care dorește să trăiască în lumina Domnului Iisus Hristos.