Comisarul-șef Bogdan Mazilu și comisarul-șef Cosmin Tănase de la Poliția Economică Constanța: personajele principale într-o acțiune demnă de teatrul absurdului
Motto 1: „Dacă vrei să verifici caracterul unui om, dă-i putere.” — Abraham Lincoln
Motto 2: „A fi demn înseamnă să nu te pleci în fața celui mai puternic și să nu asuprești pe
cel mai slab.” — Tucidide
Preambul
În acest articol vom vorbi despre o veche meteahnă a unora de la Poliția Economică, aceea de a se crede mici dumnezei. Se pare că meteahna se transmite ca un virus de la cei bătrâni la cei tineri, care au „imunitatea” mai slabă.
Veți vedea că aceștia se obișnuiesc repede cu capetele plecate, ceea ce le creează mentalitatea de mici dumnezei, astfel încât cetățeanul care stă drept înaintea lor nu mai pare normal, ci obraznic.
Veți vedea cum o simplă solicitare de respectare a legii se transformă într-un afront personal pentru comisarii-șefi Bogdan Mazilu și Cosmin Tănase.
Veți vedea cum orgoliul mare și găunos al unor oameni mici duce la o escaladare grotescă, demnă de teatrul absurdului.
Se spune că adevăratul caracter al unui om se vede atunci când primește puțină putere asupra semenilor săi. Iar când acea autoritate vine la pachet cu o uniformă, o insignă și o armă, testul caracterului devine o chestiune de siguranță publică.
În concluzie, veți vedea în acest articol ce se întâmplă când unor oameni mici li se dă o putere mare.
Actul 1 al absurdului: Când respectarea procedurii devine „nesupunere”
La data de 3 septembrie 2026, în jurul orei 12:20, la casa de amanet Garant s-a prezentat inspectorul Lungu Ștefan-Călin, din cadrul Poliției Costinești, împreună cu o femeie care părea a fi martoră în cazul despre care urmează să vorbim.
Acesta a solicitat verbal predarea unui contract, precum și a lanțului de aur care ar fi făcut obiectul acestui contract. Potrivit polițistului, contractul ar fi fost încheiat cu D.R., cercetat pentru furt, însă femeia care îl însoțea a indicat că bunul ar fi putut fi valorificat printr-un intermediar, posibil I.L.
Reprezentanta casei de amanet, consilierul juridic Diana Dula, i-a solicitat inspectorului să prezinte o ordonanță emisă în dosarul penal, din care să rezulte identitatea persoanei care încheiase contractul, precum și elementele necesare identificării bijuteriei solicitate.
O asemenea cerere nu avea nimic neobișnuit. Pentru casele de amanet, solicitările venite din partea organelor de cercetare penală privind identificarea unor contracte sau predarea unor bunuri care pot constitui probe într-un dosar penal sunt situații relativ frecvente.
Predarea unui bun aflat în gestiunea societății trebuie însă să aibă la bază un document care să permită justificarea operațiunii atât juridic, cât și în evidențele societății.
Cu alte cuvinte, societatea nu a refuzat predarea lanțului și nici colaborarea cu poliția. A solicitat ca cererea să fie formulată printr-un act oficial care să identifice corect persoana, contractul și bunul căutat.
Potrivit doamnei consilier juridic Diana Dula, inspectorul ar fi părut vizibil deranjat și, înainte de a pleca, ar fi făcut o grimasă pe care reprezentanta societății a perceput-o ca pe o amenințare, ceva de genul: „Bine… las’ că vedeți voi!”
O impresie subiectivă, desigur, care în acel moment putea să nu însemne nimic.
Ceea ce s-a întâmplat în orele următoare avea însă să-i dea acelei impresii o cu totul altă semnificație.
Întrebarea nr. 1 către conducerea IPJ Constanța: După ce polițistul a constatat că
informațiile privind societatea și titularul contractului menționate verbal erau greșite, de ce nu a
comunicat acest aspect înainte de a continua demersul de ridicare a bunului, documentelor și
imaginilor video?
Actul 2 al absurdului: Nu predați fără acte? Vă trimit
„Economicul”! – Așa intră în scenă comisarul-șef Bogdan Mazilu, de la Poliția Economică Constanța
La ora 16:30 s-a prezentat comisarul-șef Bogdan Mazilu, împreună cu alți doi polițiști, respectiv inspectorul principal Iulian Lazăr și inspectorul Marian Aldea, toți trei de la Poliția Economică Constanța.
De asemenea, au venit și doi polițiști de la Secția 3 Poliție Constanța, care stăteau afară și goneau clienții. De această dată, polițiștii aveau asupra lor și o ordonanță. Prin aceasta solicitau predarea unui contract despre care se preciza că fusese încheiat cu D.R., persoană cercetată pentru furt, a lanțului de aur care făcea obiectul tranzacției, precum și a imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video la momentul încheierii contractului.
În prezența polițiștilor, reprezentanta societății a verificat baza de date pentru a identifica un eventual contract încheiat pe numele D.R. cu societatea comercială menționată în ordonanța procurorului.
Un asemenea contract nu exista. Mai mult, în evidențele societății respective nu figura niciun client cu numele D.R.
Pornind însă de la informația comunicată anterior de femeia care îl însoțea pe polițistul din Costinești, potrivit căreia D.R. s-ar fi putut folosi de I.L. pentru valorificarea bijuteriei, reprezentanta casei de amanet a efectuat o nouă verificare și a identificat tranzacția căutată.
Numai că documentele arătau o situație diferită de cea descrisă în ordonanță: contractul fusese încheiat cu I.L., nu cu D.R., iar societatea comercială care figura în contract era, la rândul ei, alta decât cea indicată în actul procurorului.
Cu alte cuvinte, obiectul căutat fusese identificat, însă actul în baza căruia polițiștii solicitau predarea lui conținea două neconcordanțe esențiale: indica o altă persoană ca parte a contractului și o altă societate comercială.
Reprezentanta firmei nu a refuzat predarea contractului, a bijuteriei sau a imaginilor video, ci a solicitat ca ordonanța să fie corectată, astfel încât documentele și bunul să poată fi predate în baza unui act care să corespundă situației reale.
Întrebarea nr. 2 către conducerea IPJ Constanța: Cum ar fi trebuit să procedeze reprezentanta societății: să predea bunul aparținând unei firme în baza unei ordonanțe adresate altei societăți și care indica drept titular al contractului o persoană inexistentă în evidențele sale?
Actul 3 al absurdului: Continuați cu nesupunerea, vă facem percheziție!
Refuzul politicos, dar ferm, de a executa un act care conținea date greșite a fost urmat de o escaladare greu de imaginat.
Solicitarea era simplă: corectați ordonanța, astfel încât persoana și societatea indicate în act să corespundă documentelor existente, iar bunul va putea fi predat.
După sute de interacțiuni în care interlocutorul spune „Da, dom’ comisar, să trăiți!”, apariția unuia care spune calm „Nu refuz, dar arătați-mi temeiul legal și întocmiți actul corect” poate fi resimțită nu ca o normalitate instituțională, ci ca un afront personal.
Polițistul se obișnuiește repede cu capetele plecate. Capetele plecate creează unora dintre ei mentalitatea de mici dumnezei, astfel încât, după un timp, omul care stă drept nu mai pare normal, ci obraznic.
Astfel, comisarul-șef Bogdan Mazilu a fost deranjat de „obraznicia” cuiva care i-a cerut să respecte legea și să refacă ordonanța, motiv pentru care a solicitat procurorului să obțină o autorizație de percheziție, spunându-i, probabil, că reprezentanta firmei refuză să-i predea lanțul.
De ce acest abuz? Nu există decât o singură explicație: dorința de a pedepsi „afrontul” adus de cineva care l-a corectat.
Așa că, în locul unei ordonanțe corectate, a urmat o autorizație de percheziție. La ora 20:15, cu 15 minute după limita prevăzută de lege pentru începerea unei asemenea percheziții, comisarul-șef Bogdan Mazilu i-a înmânat autorizația de percheziție reprezentantei firmei.
Codul de procedură penală stabilește că percheziția domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 06:00 sau după ora 20:00, cu excepțiile prevăzute expres de lege. În cazul de față, spațiile vizate — birourile și camerele de tezaur — nu sunt deschise publicului, iar la acea oră erau încuiate, sistemele de alarmă erau activate, iar cheile și codurile de acces se aflau la angajații care utilizau respectivele încăperi.
Și totuși, percheziția a început.
Cincisprezece minute pot părea puține. Dar acesta este tocmai rostul unei limite stabilite prin lege: să existe un moment precis dincolo de care autoritatea nu mai poate face ceea ce putea face înainte.
Întrebarea nr. 3 către conducerea IPJ Constanța: Dacă ora 20:00 poate deveni 20:15 pentru că diferența este considerată neînsemnată, de la ce oră începe, în opinia conducerii IPJ Constanța, obligația polițiștilor de a respecta limita stabilită de lege?
Actul 4 al absurdului: Deschideți ușile, că le spargem! Angajații sunt acasă? Îi aducem cu Poliția
Solicitarea ca percheziția să fie amânată până în dimineața următoare, când birourile urmau să fie deschise, iar angajații prezenți la serviciu, a fost refuzată. Reprezentanta societății a propus inclusiv sigilarea ușilor până dimineață, pentru a înlătura orice suspiciune că, în absența polițiștilor, s-ar putea interveni asupra bunurilor sau documentelor aflate în interior.
Polițiștii au insistat însă ca încăperile să fie deschise imediat, amenințând că, în caz contrar, vor forța ușile. Li s-a explicat că nici măcar spargerea acestora nu rezolva problema: angajații care lucrau în respectivele încăperi și puteau oferi explicații cu privire la documente și bunuri se aflau deja acasă.
Soluția găsită de polițiști a fost chemarea lor de acasă, cu avertismentul că, dacă nu se vor prezenta de bunăvoie, va fi trimis un echipaj de poliție pentru a-i aduce.
În acest punct, ceea ce pornise ca o banală operațiune de identificare și ridicare a unui lanț începea să semene tot mai mult cu o scenă din teatrul absurdului.
Dar distribuția nu era încă completă.
Actul 5 al absurdului: Intră în scenă mascații
Au fost chemați și „voinicii” cu cagule de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.
Șapte polițiști, întăriți de SAS, se aflau astfel în fața unui „adversar” redutabil: o juristă de aproximativ 50 de kilograme, care continua să întrebe de ce se face percheziția după ora 20:00 și de ce fusese necesară o asemenea desfășurare de forțe.
Grotescul situației se năștea tocmai din disproporție. Nu existaseră violențe. Nu existaseră amenințări. Nu exista o mulțime ostilă care trebuia controlată. Exista o femeie care punea întrebări.
Iar pentru că le punea în continuare, unul dintre „voinicii cu cagule” de la SAS a amenințat-o că îi pune cătușele.
Scena ajunsese aproape perfectă în absurditatea ei: cu cât pericolul părea mai mic, cu atât demonstrația de forță devenea mai mare.
Totul pornise de la un lanț și de la o cerere cât se poate de simplă: corectați actele.
Întrebarea nr. 4 către conducerea IPJ Constanța: Ce împrejurări concrete au justificat
mobilizarea Serviciului pentru Acțiuni Speciale și amenințarea cu încătușarea reprezentantei
societății, în condițiile în care aceasta nu manifesta un comportament violent sau amenințător,
ci solicita explicații privind legalitatea percheziției?
Actul 6 al absurdului: Intră în scenă și comisarul-șef Cosmin Tănase, unul dintre polițiștii implicați în manipularea și inventarierea celor 15 kg de aur transformate în tinichele
Vedeti si articolele:
Cunoscut fiind apetitul polițiștilor de la Economic de a inventaria aur și bani, sperând că vor găsi vreo neregulă, au fost chemați mai mulți șefi de la Poliția Economică, respectiv comisarul-șef Adam Melite, comisarul-șef George Szekely și comisarul-șef Cosmin Tănase.
Comisarul-sef Cosmin Tănase a făcut parte din echipa condusă de comisarul-șef „șmenar” Paul Constantinescu la percheziția de acum 19 ani, când polițiștii hoți de la Economic au furat 15 kg de aur și le-au înlocuit cu tinichele.
Și comisarul-sef Cosmin Tănase a participat la operațiunile de manipulare și inventariere a aurului de atunci, operațiuni efectuate cu încălcarea legii!
Despre comisarul-șef Cosmin Tănase, o scrisoare anonimă primită la acea vreme susținea că ar fi fost și el implicat în înlocuirea cu tinichele a celor 15 kg de aur sustrase și ulterior vândute prin intermediul unor case de amanet din Constanța. Fără dovezi, evident.
Interesant este că, dintre toți polițiștii prezenți, judecând după întrebările, solicitările și comentariile făcute, comisarul-șef Cosmin Tănase era singurul care se pricepea la activitatea de amanet!
Iată fragmentul din scrisoarea anonimă:
Dintre toți ofițerii pe care Poliția Economică i-ar fi putut trimite, a fost ales tocmai el pentru o astfel de misiune. O coincidență cel puțin ciudată.
Întrebarea nr. 5 către conducerea IPJ Constanța: Cine a decis participarea comisarului-șef Cosmin Tănase la această intervenție, în condițiile în care urma să compară ca martor în instanță într-un dosar aflat pe rol, legat de o percheziție anterioară efectuată la aceeași casă de amanet, cunoscându-se că a făcut parte din echipa care a manipulat aurul cu încălcarea legii, precum și relația de prietenie cu inculpatul Paul Constantinescu, și cum a apreciat conducerea
IPJ Constanța că prezența sa nu ridică probleme de imparțialitate și conflict de interese?
Actul 7 al absurdului: Lanțul s-a găsit, percheziția continuă
Angajații au venit, terorizați de ideea că le-ar putea bate poliția la ușă în puterea nopții, speriindu-le familiile și deranjând vecinii. S-a făcut inventarul aurului, s-a găsit un obiect care semăna cu cel căutat și a fost ridicat pe loc.
O procedură care s-ar fi putut încheia civilizat.
Dar scopul nu mai era recuperarea unui bun. Scopul era pedepsirea. Fără niciun motiv întemeiat, fără vreo suspiciune suplimentară, polițiștii au decis că percheziția trebuie să continue. Și a continuat.
O percheziție care și-a depășit mandatul, transformându-se într-o percheziție de tip „fishing expedition”, o practică ilegală în care polițiștii au continuat percheziția fără a avea indicii clare sau dovezi specifice cu privire la o infracțiune, ci doar cu scopul de a „pescui” la întâmplare probe care să incrimineze.
Toată noaptea, într-un maraton al epuizării fizice și nervoase, menit să le arate „mușchii” celor din firmă, după ce au scotocit totul și n-au găsit absolut nimic în neregulă, au plecat obosiți, dezamăgiți și, unii mai raționali, chiar jenați.
Întrebarea nr. 6 către conducerea IPJ Constanța: Ce indicii concrete și ce temei legal au justificat continuarea percheziției pe parcursul întregii nopți, după ce bunul căutat fusese identificat și ridicat, și ce anume mai urmăreau polițiștii să găsească în acel moment?
Epilog: După tot spectacolul pus în scenă de cei doi protagoniști, respectiv comisarul-șef Bogdan Mazilu și comisarul-șef Cosmin Tănase, lanțul nici măcar nu era cel căutat.
Cireașa de pe acest tort a abuzului a venit însă a doua zi. Un deznodământ care frizează absurdul absolut: lanțul a fost restituit casei de amanet, deoarece reclamantul nu și l-a recunoscut.
Toată această mobilizare de forțe, teroarea nocturnă, încălcarea legii la minut, chemarea mascaților SAS, umilirea unor oameni nevinovați și hărțuirea de 12 ore s-au bazat pe orgoliul mare și găunos al unor oameni mici.
Se putea rezolva simplu, prin corectarea ordonanței. Dacă existau suspiciuni că s-ar putea ascunde ceva, puteau fi sigilate ușile până a doua zi dimineață, fără să piardă noaptea nici polițiștii, nici angajații.
Cazul acesta nu vorbește despre justiție. Vorbește despre ce se întâmplă atunci când unor oameni mici li se dă o putere mare. Iar singurul răspuns corect în fața unor astfel de abuzuri rămâne refuzul de a capitula în fața lor.
Va urma!