Pe pământul Transilvaniei, în veacul al XVIII-lea, când românii trăiau clipe de grea încercare pentru păstrarea credinței ortodoxe, Dumnezeu a ridicat dintre oameni simpli și smeriți, dar tari ca oțelul în credință, pe Sfântul Mucenic Oprea Nicolae din Săliște, apărător neînfricat al Legii Răsăritului.
El nu a fost nici ierarh, nici învățat, ci un țăran cu suflet mare, un om al ogorului și al rugăciunii, care a îndrăznit să stea înaintea împărătesei Maria Tereza și să ceară, cu glas drept și curajos, libertate pentru Biserica sa.
Prigoana împotriva Ortodoxiei
Pe vremea împărătesei Maria Tereza (1740-1780), asupra credincioșilor ortodocși din Ardeal s-a abătut o mare silnicie. Cu sprijinul autorităților habsburgice, se dorea smulgerea românilor de la Biserica Ortodoxă și aducerea lor la unirea cu Roma. Li se răpeau bisericile, preoții erau izgoniți, iar cei ce refuzau „uniația” erau bătuți, amendați, aruncați în temnițe și împovărați cu biruri nedrepte.
În amărăciunea lor, românii se rugau lui Dumnezeu să nu-i lase să piară cu totul. Din rugăciunea lor a răsărit acest bărbat simplu, dar luminat de harul Duhului Sfânt, Oprea Nicolae din Săliște, care a devenit un adevărat stâlp al credinței și un apărător al neamului său.
Credincios, plugar și tată de familie
Sfântul Oprea era un om de rând, plugar din satul Săliștea Sibiului. Trăia împreună cu soția sa, Stana, și copiii lor o viață curată, în frică de Dumnezeu. Rugăciunea, postul și biserica erau temelia casei lor. În acele vremuri, când unii se clătinau sub amenințări și prigoane, el a rămas statornic, având în inimă dragostea pentru Biserica Ortodoxă.
Lupta pentru dreapta credință
Văzând cum credința ortodoxă era prigonită, Sfântul Oprea nu a rămas nepăsător. A cutreierat satele din jur, încurajându-i pe cei deznădăjduiți, întărindu-i pe cei slabi și mângâindu-i pe cei ce sufereau. Cu post și rugăciune, cu sfatul preoților izgoniți și al bătrânilor credincioși, și-a întărit sufletul și a pornit în lupta cea sfântă pentru libertatea Bisericii.
Primul său pas a fost să se înfățișeze înaintea căpeteniei ținutului, cerând oprirea prigoanelor și libertatea mărturisirii credinței ortodoxe. Dar răspunsul a fost aspru: a fost mustrat ca un răzvrătit și amenințat cu moartea, dacă nu se va pleca unirii cu Roma.
Jalbele către împărăteasa Maria Tereza
Văzând nedreptatea și cruzimea dregătorilor, în toamna anului 1748, Oprea a hotărât să plece la Viena, la împărăteasa Maria Tereza, pentru a cere, în numele poporului său, libertate pentru credința ortodoxă. A ajuns până la curtea împărătească, ducând cu sine jalbele românilor și spunând cu simplitate și demnitate că unirea cu Roma s-a făcut în taină, „încât nici preoții n-au știut ce este”.
Împărăteasa, prefăcându-se milostivă, i-a spus că va cerceta plângerea, dar în ascuns a poruncit să fie întemnițat îndată ce se va întoarce în Ardeal. Prin voia lui Dumnezeu, Oprea a aflat de aceast vicleșug și a rămas o vreme în Banat, ca cioban.
A doua călătorie la Viena, curajul unui martir
Înainte de Sfintele Paști din anul 1752, neputând să mai rabde suferințele fraților săi, Sfântul Oprea a pornit din nou la Viena. De data aceasta, jalba sa era și mai limpede, și mai hotărâtă: „Sau vlădică de legea noastră, sau drum slobod să plecăm din țară.” Era o cerere pentru un episcop ortodox, ca poporul să nu rămână fără păstori.
Această îndrăzneală i-a adus sfârșitul pământesc. Maria Tereza a poruncit ca Oprea să fie prins și osândit la temniță pe viață, în cetatea Kufstein din Tirol, o închisoare fioroasă, unde au pierit mulți mărturisitori ai credinței ortodoxe, între care și Cuviosul Visarion Sarai.
Soarta martirului
Acolo, în temnițele reci și întunecoase de la Kufstein, Sfântul Oprea și-a sfârșit viața pământească, purtând lanțurile ca pe o cunună de biruință. Nu știm ziua morții sale, dar știm că a murit cu Hristos în inimă, mărturisind până la sfârșit credința ortodoxă.
Soția sa, Stana, l-a așteptat ani îndelungați, stând la ușa bisericii îmbrăcată în negru, plângând și rugându-se să-i dea Dumnezeu putere să-și crească copiii. Dar el nu s-a mai întors. În schimb, din închisoarea Kufstein, s-a ridicat către cer, încununat cu slava mucenicilor.
Împreună-luptători pentru credință
Sfântul Oprea nu a fost singur în această luptă. În aceleași vremuri au mărturisit și Cuviosul Visarion Sarai și Cuviosul Sofronie de la Cioara, apărători ai aceleiași credințe. Împreună, acești sfinți au fost glasul poporului ortodox din Ardeal, care cerea doar un lucru: „să fim lăsați în pace în legea noastră.”
Cuviosul Visarion, venit din Bosnia, a străbătut satele ardelenilor ca un înger al lui Dumnezeu, întărindu-i în credință, iar pentru râvna lui a fost închis și el la Kufstein. Cuviosul Sofronie, născut în Cioara, a ridicat poporul prin cuvânt și prin exemplul său, învățându-i pe oameni să ceară episcop român ortodox.
Astfel, jertfa Sfântului Oprea s-a unit cu a lor, formând o cunună de lumină pentru întreaga Transilvanie.
Moștenirea duhovnicească
Timpul a trecut, dar pilda Sfântului Oprea a rămas. În anul 1955, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat, alături de Sfinții Ierarhi Iorest și Sava ai Ardealului și de Cuvioșii Visarion și Sofronie, mărturisitori și mucenici pentru dreapta credință.
Prin viața și moartea lui, Sfântul Oprea ne arată că adevărata credință nu se apără cu sabia, ci cu rugăciunea, cu curajul inimii și cu dragostea pentru Hristos. El a fost un simplu țăran, dar în fața împărătesei s-a dovedit un adevărat împărat al duhului, neclintit în fața oricărei amenințări.
Sfântul Mucenic Oprea, pildă de statornicie și demnitate creștină
Viața Sfântului Mucenic Oprea este o lecție de demnitate și de statornicie. El ne amintește că nu trebuie să ne rușinăm de credință, chiar dacă lumea o disprețuiește. Prin tăria lui, ne-a arătat că și un om simplu poate schimba istoria, dacă are sufletul unit cu Dumnezeu.
Rugăciunile sale ne învață că libertatea nu este darul stăpânitorilor, ci binecuvântarea lui Dumnezeu, care se dă celor care o caută cu curăție și credință.
Astăzi, când Biserica îl pomenește pe Sfântul Mucenic Oprea, îl vedem nu doar ca pe un erou al trecutului, ci ca pe un frate care stă împreună cu noi în rugăciune. El ne cheamă la statornicie, la apărarea credinței și la trăirea curată în Hristos.
Condacul Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie şi al Sfântului Mucenic Oprea
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi lumii…
Văzând noi astăzi toate nevoinţele voastre, cu nespusă bucurie facem pomenirea voastră, prealăudaţilor apărători ai Ortodoxiei; căci, cu Puterea lui Hristos fiind într-armaţi, strălucite biruinţe pentru poporul dreptcredincioşilor aţi secerat, voi cei ce aţi fost adevăraţi soli cereşti şi mucenicească pătimire aţi pătimit.
Troparul Sfinţilor Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie şi al Sfântului Mucenic Oprea
Glasul 1
Luptătorilor pentru Ortodoxie, ca nişte îngereşti trâmbiţe aţi înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credinţe şi ca nişte înţelepţi propovăduitori, pe popor l-aţi hrănit cu dreaptă şi luminată învăţătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre; mare şi osârdia propovăduirii; mare a fost şi rodul luptei voastre drepte, pururea pomeniţilor ostaşi ai lui Hristos.