Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, pomenit la lata de 5 august este cunoscut și sub numele de Hozevitul. Sfântul Cuvios Ioan Iacob,este una dintre cele mai luminoase figuri duhovnicești ale secolului XX, un ales al lui Dumnezeu care și-a închinat întreaga viață rugăciunii, postului și slujirii în smerenie, ajungând prin viețuirea sa înaltă în rândul sfinților Bisericii Ortodoxe.
Prunc binecuvântat în pământul Moldovei
Fericitul Ioan Iacob s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiștea (astăzi în județul Botoșani), într-o familie de țărani temători de Dumnezeu, Maxim și Ecaterina. Din botez a primit numele de Ilie. Încă din fragedă copilărie, viața lui s-a umbrit de suferință: mama sa a trecut la cele veșnice la doar șase luni de la nașterea sa, iar la vârsta de trei ani și-a pierdut și tatăl, căzut în războiul pentru întregirea neamului.
Rămas orfan, Ilie a fost crescut cu multă grijă și dragoste de bunica sa, Maria, o femeie evlavioasă care a renunțat la dorința de a se călugări pentru a-i fi mamă nepotului. Această bunică, o adevărată monahie în lume, i-a insuflat lui Ilie dragostea de rugăciune, râvna pentru Biserică și înțelepciunea răbdării. Îl ducea la mamele tinere din sat pentru a-l alăpta, îl purta în spate într-o traistă când mergea la câmp și îl adormea sub icoane, învățându-l încă de mic cu viața duhovnicească.
Chemarea monahală
Ilie a urmat școala primară în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani și liceul la Cozmeni-Cernăuți, dovedindu-se un elev silitor și profund religios. Deși rudele voiau să-l îndrume către teologie pentru a deveni preot de mir, el simțea în inima sa o chemare mai înaltă. Într-o zi, în timp ce lucra la câmp, s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate calea, iar din senin a auzit un glas lăuntric spunându-i: „Mănăstirea!”.
Cu hotărâre, tânărul Ilie a lăsat toate și, în ziua de 15 august 1933, a intrat ca frate în Mănăstirea Neamț, una dintre cele mai mari și vechi lavre românești. Aici s-a arătat ascultător, smerit, iubitor de slujbe, de liniște și de lectură duhovnicească. A primit ascultarea de bibliotecar și infirmier, fiind foarte milostiv față de bolnavi.
Monah și pelerin în Țara Sfântă
În Miercurea Patimilor din anul 1936, Ilie a fost tuns în monahism cu numele de Ioan. Duhul Sfânt îl îndemna însă către o nevoință și mai înaltă: dorul după Sfintele Locuri. Astfel, în toamna aceluiași an, pleacă în Țara Sfântă, unde se închină la Mormântul Domnului, la Golgota, la Betleem și alte locuri sfinte.
Se stabilește în obștea Mănăstirii Sfântul Sava, din apropierea Betleemului, loc de nevoință pentru mulți sfinți pustnici. Timp de zece ani viețuiește aici, ca paraclisier și infirmier, având o viață aspră de post și rugăciune. Îngrijea nu doar călugări, ci și bolnavi arabi și beduini, câștigând dragostea tuturor. Noaptea se ruga îndelung, făcea metanii, citea din Sfinții Părinți și traducea texte patristice în limba română.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este internat temporar într-un lagăr pe Muntele Măslinilor, dar după eliberare revine la Sfântul Sava. În anul 1947 este hirotonit diacon și apoi preot în Biserica Sfântului Mormânt, iar Patriarhia Română îl numește egumen al Schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan. Aici, timp de cinci ani, slujește zilnic Sfânta Liturghie în limba română, traduce texte sfinte și primește pelerini români pe care îi spovedește și împărtășește.
Pustnic în Hozeva
În anul 1952, simțind nevoia de mai multă liniște, Cuviosul Ioan Iacob se retrage din ascultarea de egumen și merge împreună cu ucenicul său Ioanichie Pârâială la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, pe valea pârâului Cherit (Horat), în pustia Hozeva. Aici, în vara anului 1953, se stabilește în peștera Sfintei Ana, într-un loc greu accesibil, unde trăiește vreme de șapte ani ca un adevărat sihastru.
Viața sa era în întregime închinată rugăciunii și ascezei. Se hrănea o singură dată pe zi, cu pesmeți, măsline și smochine. Dormea pe o scândură, cu o piatră drept pernă. Nu primea pe nimeni în peștera sa, dar răspundea prin scris celor care îi cereau sfaturi, compunând poezii și traducând texte sfinte. În sărbători mari slujea Sfânta Liturghie în paraclisul peșterii, împărtășindu-se împreună cu ucenicul său.
Această perioadă de nevoință intensă a fost marcată de posturi îndelungate, lupte cu ispitele și diavolii, dar și de o pace lăuntrică adâncă. A fost un adevărat rug aprins, un înger în trup, o făclie de lumină în întunericul lumii.
Mutarea la Domnul și proslăvirea
În vara anului 1960, Cuviosul Ioan Iacob s-a îmbolnăvit. Cu două zile înainte de mutarea sa, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar în dimineața zilei de 5 august 1960, și-a dat sufletul în mâinile Domnului, la doar 47 de ani. A fost înmormântat în peștera în care s-a nevoit.
În anul 1980, la 20 de ani de la mutarea sa, moaștele sale au fost aflate întregi, neputrezite și izvorând bună mireasmă. Cu prilejul Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, au fost așezate cu cinste în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul, alături de moaștele altor sfinți. De atunci, mii de pelerini vin să se închine sfintelor sale moaște și să ceară ajutorul Cuviosului.
Canonizarea și cinstirea
La 20–21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea sa în rândul sfinților, sub numele de „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul”, fixându-i zi de prăznuire 5 august, ziua adormirii sale întru Domnul.
Cinstirea sa este vie în inimile românilor, dar și ale grecilor, ciprioților și arabilor ortodocși din Țara Sfântă. El este considerat unul dintre marii nevoitori contemporani, model de rugăciune, post și smerenie. Prin scrierile sale duhovnicești, prin versurile sale și prin viața sa sfântă, Sfântul Ioan Iacob continuă să fie un dascăl viu al Împărăției lui Dumnezeu.
Cu adevărat, viața sa este o mărturie a cuvintelor apostolului Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. ” (Galateni 2, 20).
Condacul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț
Glasul 8
Pe Unul Dumnezeu iubind, de cele trecătoare ai fugit și, în pustie locuind, cu liniștea duhului te-ai logodit, Sfinte Preacuvioase Părinte Ioane, neîncetat slăvind pe Hristos Mântuitorul lumii. Pentru aceasta, cu evlavie, laudă și cântare îți aducem zicând: Bucură-te, floare prea aleasă a Bisericii noastre.
Troparul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț
Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci lăsând lumea și patria ta, ai luat Crucea lui Hristos și în valea Iordanului te-ai așezat spre nevoință. Pentru aceasta și cu îngerii acum se bucură, Cuvioase Părinte Ioane, duhul tău. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.