Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia ca pe un luminător al credinței, un neînfricat mărturisitor al adevărului și un slujitor devotat al poporului său. Viața acestui vrednic cleric se întrepătrunde în chip pilduitor cu istoria zbuciumată a Basarabiei, marcând o epocă de jertfă, dăruire și luptă pentru păstrarea identității românești și a credinței ortodoxe în fața prigoanei comuniste.
Originile și chemarea preoțească
Alexandru Baltagă, căci acesta a fost numele său de botez, s-a născut la 14 aprilie 1861, în Basarabia, într-o familie de preot. Crescut în atmosfera evlavioasă a slujirii altarului, și-a însușit de mic valorile credinței ortodoxe și conștiința datoriei față de Dumnezeu și neam. A urmat școlile teologice ale timpului, pregătindu-se cu râvnă pentru a duce mai departe misiunea preoțească a tatălui său.
A fost numit preot paroh la Biserica „Aleksandr Nevski” din Călăraşi-sat, o localitate din județul Lăpușna, în inima Basarabiei. Aici, părintele Alexandru a slujit cu neîntreruptă dăruire vreme de 55 de ani, dovedind o statornicie rară și o iubire adâncă față de Dumnezeu și de poporul său. Nu a avut copii biologici, dar i-a crescut cu dragoste pe cei doi copii adoptați, Vsevolod și Margareta, cărora le-a oferit o educație aleasă, insuflându-le valori morale solide.
Luptător pentru cultura și identitatea românească
Activitatea părintelui Alexandru nu s-a limitat doar la sfera slujirii liturgice. El a fost un neobosit promotor al culturii și identității românești, într-o vreme când Basarabia, aflată sub stăpânirea țaristă, era supusă unei intense politici de rusificare. Într-un context ostil, în care limba română era marginalizată și interzisă în școli și în administrație, părintele Alexandru a luptat cu înțelepciune pentru păstrarea limbii, a obiceiurilor și a valorilor spirituale românești.
Între anii 1903 și 1925, a deținut funcția de președinte al Congresului Eparhial, afirmându-se ca un lider în rândul clerului basarabean. De asemenea, a contribuit la organizarea vieții bisericești, fiind implicat în problemele pastorale, educaționale și sociale ale vremii.
Reprezentant al Bisericii în Sfatul Țării
Momentul de maximă însemnătate din activitatea publică a părintelui Alexandru l-a constituit participarea sa, în calitate de singur reprezentant al Bisericii, în Sfatul Țării, organul legislativ al Republicii Democratice Moldovenești, creat în urma revoluției ruse din anul 1917. În această calitate, a avut o contribuție decisivă la Actul Unirii Basarabiei cu România, votând la 27 martie 1918 pentru revenirea provinciei la sânul țării-mamă.
Acest vot istoric nu a fost doar un act politic, ci și o mărturisire profundă a conștiinței naționale și religioase. Pentru părintele Alexandru, unirea cu România reprezenta o restaurare a firescului istoric, dar și o șansă pentru Biserica din Basarabia de a fi reîntregită și consolidată în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română.
După Unire, a fost desemnat membru în Comitetul de unificare a Bisericilor din România Mare, contribuind la armonizarea vieții bisericești în cadrul noii realități statale. Această activitate l-a adus în contact cu marii ierarhi și teologi ai vremii, fiind apreciat pentru cumpătarea, discernământul și devotamentul său.
Rezistență în fața ocupației sovietice
Evenimentele tragice din 28 iunie 1940, când Uniunea Sovietică a anexat Basarabia în urma pactului Ribbentrop-Molotov, aveau să aducă o schimbare dramatică în viața părintelui Alexandru. În fața amenințărilor, familia sa s-a refugiat peste Prut, însă el a ales să rămână alături de credincioși, asumându-și cu smerenie și curaj pericolul iminent.
Această decizie a fost expresia unei credințe adânci și a unui legământ moral față de turma încredințată. Nu putea părăsi altarul și comunitatea care îi fuseseră încredințate timp de peste jumătate de secol. Gestul său a fost acela al unui păstor adevărat, care nu fuge atunci când vin lupii, ci stă neclintit pentru a-și apăra oile.
Martiriul
În scurt timp, autoritățile sovietice l-au arestat sub acuzația de „activitate contrarevoluționară și dușmănoasă față de Uniunea Sovietică”. Interogatoriile au scos la iveală sinceritatea și verticalitatea sa: părintele Alexandru a mărturisit deschis că nu a fost de acord cu revoluția bolșevică, considerând-o o urgie împotriva credinței și a valorilor tradiționale.
Mai mult, a afirmat că, înainte de Unire, românii nu aveau dreptul să folosească limba maternă în cult, ceea ce în opinia sa reprezenta o formă de oprimare națională și religioasă. Asemenea declarații au fost considerate „dușmănoase” de regimul sovietic, iar el a fost deportat în lagărul din Kazan, în Tatarstan (astăzi parte a Federației Ruse).
Aici, în condiții de detenție grele, fără un proces corect, în suferință trupească și lipsit de orice sprijin, Sfântul Preot Mucenic Alexandru și-a încheiat viața pământească, la 7 august 1941. Moartea sa a fost una mucenicească, căci a pătimit pentru credință, pentru neam și pentru Adevăr.
Cinstirea sa în Biserica Ortodoxă
După căderea regimului comunist și deschiderea arhivelor, mărturiile despre viața și martiriul părintelui Alexandru Baltagă au ieșit la lumină. Biserica Ortodoxă Română, recunoscând sfințenia vieții sale, curajul mărturisirii și jertfa pentru Domnul Iisus Hristos, l-a trecut în rândul sfinților mucenici.
Este pomenit în fiecare an la data de 8 august, iar numele său a devenit simbol al jertfei preoților basarabeni persecutați de regimul ateu. Chipul său luminos și faptele sale rămân pilduitoare pentru preoții de astăzi, chemați să fie slujitori jertfelnici și mărturisitori neclintiți ai credinței.
Moștenirea sa spirituală
Moștenirea spirituală a Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia este una de o deosebită profunzime. El a fost un model de păstor, un luptător pentru unitatea Bisericii și a neamului, un martor al adevărului în vremuri de prigoană. Viața sa arată că sfințenia nu este rezervată doar monahilor sau celor retrași în pustie, ci este accesibilă și celor care, trăind în lume, își împlinesc cu credincioșie chemarea primită de la Dumnezeu.
El a fost un om al echilibrului, al culturii, al discernământului duhovnicesc, dar și un mărturisitor care nu a făcut compromisuri cu nedreptatea sau cu minciuna ideologică. Într-o vreme în care Biserica era privită ca dușman al regimului, el a stat neclintit în slujba Domnului Iisus Hristos, acceptând suferința și moartea cu demnitate.
O jertfă care rodește în statornicia credinței
Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia se înscrie în ceata aleasă a sfinților mărturisitori ai neamului românesc, alături de alți clerici și credincioși care au suferit în închisorile comuniste. Jertfa sa nu este doar o pagină de istorie, ci un izvor de inspirație pentru Biserica de astăzi, chemată să fie „lumina lumii și sarea pământului”.
Să ne rugăm ca prin mijlocirea sa, Dumnezeu să ne dăruiască păstori devotați, credincioși statornici și o dragoste neclintită față de Adevăr.
Condacul Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia
Glasul 2
Podobie: Cele de sus căutând…
Iubind pe Hristos de tânăr, Sfinte Alexandru, pe El L-ai slujit ca preot al Bisericii, împlinind nevoile cele multe ale poporului, de aceea și ai fost numit Părinte al basarabenilor.
Troparul Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia
Vestind Evanghelia prin faptă și prin cuvânt, ca preot al Domnului, neîncetat ostenind, Biserica ai slujit, Părinte Alexandru, Mucenice Sfințite, cel ce te-ai adus jertfă, la Hristos mijlocește acum cu îndrăznire pentru toți cei ce te cinstesc.