Odată cu instalarea sezonului cald și înmulțirea țânțarilor, virusul West Nile revine în atenția autorităților sanitare și a medicilor din mai multe țări. Deși majoritatea persoanelor infectate nu dezvoltă simptome severe, în anumite cazuri infecția poate provoca complicații neurologice grave, în special în rândul persoanelor vârstnice sau al celor cu un sistem imunitar slăbit.
Specialiștii recomandă măsuri simple de prevenție, mai ales în lunile de vară și la începutul toamnei, perioadă în care circulația virusului este cea mai intensă.
Ce este virusul West Nile
Virusul West Nile face parte din familia Flaviviridae și este transmis în principal prin înțepătura țânțarilor infectați. Acesta circulă în mod natural între păsări și țânțari, iar oamenii și alte mamifere sunt considerați gazde accidentale.
Virusul a fost identificat pentru prima dată în Uganda, în 1937, iar în ultimele decenii s-a răspândit în Europa, America de Nord, Asia și Africa. În România, infecțiile cu virusul West Nile sunt monitorizate anual, în special în sezonul cald.
Cum se transmite
Principala cale de transmitere este înțepătura unui țânțar infectat. Insecta se infectează după ce înțeapă o pasăre purtătoare a virusului, iar ulterior îl poate transmite oamenilor.
Virusul nu se transmite prin contact obișnuit între persoane, cum ar fi atingerea, tusea sau strănutul.
În cazuri rare, transmiterea poate avea loc prin:
- transfuzii de sânge;
- transplant de organe;
- de la mamă la făt în timpul sarcinii sau prin alăptare, situații foarte puțin frecvente.
Care sunt simptomele
În cele mai multe cazuri, persoanele infectate nu prezintă niciun simptom.
Aproximativ una din cinci persoane dezvoltă o formă ușoară a bolii, cunoscută sub denumirea de febra West Nile. Simptomele pot include:
- febră;
- dureri de cap;
- oboseală accentuată;
- dureri musculare și articulare;
- greață sau vărsături;
- erupții cutanate;
- inflamarea ganglionilor limfatici.
Aceste manifestări durează, de regulă, câteva zile, însă starea de oboseală poate persista mai multe săptămâni.
Când infecția devine periculoasă
Un număr redus de persoane dezvoltă forme severe, în care virusul afectează sistemul nervos central. Pot apărea:
- meningită;
- encefalită;
- paralizie acută;
- convulsii;
- confuzie severă;
- tulburări de echilibru;
- slăbiciune musculară importantă.
Riscul este mai mare la persoanele de peste 60 de ani și la cei care suferă de afecțiuni cronice, precum diabetul, bolile cardiovasculare sau cancerul.
Aceste cazuri necesită internare și tratament de specialitate.
Cum se stabilește diagnosticul
Diagnosticul este pus de medic pe baza simptomelor, istoricului pacientului și analizelor de laborator.
Confirmarea infecției se face prin teste care identifică anticorpii împotriva virusului sau materialul genetic al acestuia, în funcție de stadiul bolii.
În cazul suspiciunii de afectare neurologică pot fi necesare investigații suplimentare, inclusiv analiza lichidului cefalorahidian și examinări imagistice.
Există tratament?
În prezent, nu există un tratament antiviral specific pentru infecția cu virusul West Nile.
Pacienții cu forme ușoare primesc tratament simptomatic pentru reducerea febrei, durerilor și disconfortului.
În formele severe, tratamentul se desfășoară în spital și poate include terapie intensivă, susținerea funcțiilor vitale și monitorizarea atentă a complicațiilor neurologice.
Cum poate fi prevenită infectarea
Deoarece nu există un vaccin aprobat pentru populația generală, prevenția rămâne cea mai eficientă metodă de protecție.
Medicii recomandă:
- utilizarea produselor repelente împotriva țânțarilor;
- purtarea hainelor cu mâneci lungi și pantaloni lungi în zonele cu mulți țânțari;
- montarea plaselor la ferestre și uși;
- evitarea expunerii în aer liber la răsărit și la apus, când țânțarii sunt cei mai activi;
- eliminarea apei stagnante din jurul locuințelor, unde insectele se pot înmulți.
De ce este importantă supravegherea epidemiologică
Autoritățile sanitare monitorizează anual circulația virusului prin programe de supraveghere care includ testarea țânțarilor, monitorizarea păsărilor și raportarea cazurilor umane.
Aceste măsuri permit identificarea rapidă a zonelor cu risc crescut și adoptarea unor acțiuni pentru limitarea răspândirii virusului, inclusiv campanii de dezinsecție și informarea populației.