În lumea de astăzi, omul este adesea atras de întunericul păcatului, de plăcerile trecătoare și de iubirea exagerată față de cele materiale.
În mijlocul acestor ispite, glasul Bisericii răsună cu putere prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel:
„Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!” (Efeseni 5, 8).
Acest îndemn apostolic este o chemare la o viață curată, sfântă și plină de iubire dumnezeiască.
Creștinul nu este chemat doar să creadă în Hristos, ci să trăiască asemenea Lui. Viața în Hristos presupune lepădarea păcatului și dobândirea virtuților. Sfântul Apostol Pavel vorbește limpede despre păcatele care îl depărtează pe om de Dumnezeu: desfrâul, necurăția, lăcomia și cuvintele rușinoase. Acestea întunecă sufletul și îl fac pe om rob al patimilor.
În schimb, Dumnezeu îi cheamă pe credincioși să devină „fii ai luminii”, oameni ai adevărului, ai curăției și ai iubirii. Lumina lui Hristos nu este una simbolică, ci o putere vie care schimbă inima omului și îl conduce spre Împărăția lui Dumnezeu.
A merge pe calea lui Hristos
Sfântul Apostol Pavel spune:
„Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi, Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă.” (Efeseni 5, 1-2).
Aceste cuvinte arată măsura vieții creștine: iubirea jertfelnică. Hristos nu ne-a iubit doar cu vorbe, ci Și-a dat viața pentru mântuirea lumii. El S-a făcut „prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă”. Prin Crucea Sa, Mântuitorul ne-a arătat că adevărata iubire presupune sacrificiu, răbdare și smerenie.
A-L urma pe Hristos înseamnă a ne răstigni patimile și egoismul. Înseamnă să renunțăm la răutate, la ură și la iubirea de sine. Creștinul este chemat să fie lumină pentru ceilalți prin faptele sale bune, prin cuvintele sale curate și prin viața sa morală.
Domnul Însuși spune în Sfânta Evanghelie:
„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” (Matei 5, 16).
Lumina creștinului nu vine din puterile proprii, ci din harul lui Dumnezeu. Omul devine lumină atunci când trăiește în comuniune cu Hristos, prin rugăciune, pocăință și împărtășirea cu Sfintele Taine.
Păcatele care întunecă sufletul
Sfântul Apostol Pavel avertizează cu severitate asupra păcatelor trupești și sufletești:
„Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor;” (Efeseni 5, 3).
Desfrâul este unul dintre cele mai mari păcate care distrug sufletul și trupul omului. El transformă iubirea curată într-o simplă plăcere egoistă. Într-o lume care promovează necurăția și libertatea fără limite, creștinul trebuie să păstreze curăția inimii și a trupului.
Mântuitorul spune:
„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5, 8).
Curăția nu este doar trupească, ci și sufletească. Gândurile necurate, privirile păcătoase și dorințele rușinoase întinează omul lăuntric.
De asemenea, Apostolul vorbește despre lăcomia de avere, pe care o numește închinare la idoli. Omul lacom pune bogăția mai presus de Dumnezeu. El își leagă inima de cele materiale și uită de suflet și de viața veșnică.
Sfânta Scriptură spune:
„Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.” (I Timotei 6, 10).
Bogăția în sine nu este păcat, însă atașamentul bolnăvicios față de avere îl îndepărtează pe om de Dumnezeu și de aproapele său.
În același timp, Apostolul condamnă și păcatele limbii:
„Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin”.
Cuvântul are o mare putere. Prin cuvinte omul poate mângâia, dar poate și răni. Vorbele murdare și glumele rușinoase întunecă sufletul și aduc moarte spirituală.
Domnul Iisus Hristos spune:
„Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.” (Matei 12, 36).
Pericolul amăgirii și al compromisului
Sfântul Apostol Pavel continuă:
„Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.” (Efeseni 5, 6).
Încă din primele veacuri ale creștinismului existau oameni care încercau să minimalizeze gravitatea păcatului. Și astăzi mulți spun că păcatul nu mai este păcat, că toate sunt permise și că Dumnezeu este prea bun pentru a pedepsi.
Însă Dumnezeu este nu doar iubire, ci și dreptate. El iubește pe păcătos, dar urăște păcatul. Pocăința este singura cale prin care omul poate scăpa de robia întunericului.
Creștinul trebuie să fie atent la influențele lumii. Mass-media, rețelele sociale și ideologiile moderne promovează deseori o viață lipsită de moralitate și de frică de Dumnezeu.
De aceea Apostolul spune:
„Deci să nu vă faceţi părtaşi cu ei”. (Efeseni 5, 7)
A fi creștin înseamnă uneori a merge împotriva curentului lumii. Nu putem sluji și lui Dumnezeu, și păcatului.
Mântuitorul spune clar:
„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Matei 6, 24).
Lumina lui Hristos în viața credinciosului
„Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!” (Efeseni 5, 8).
Aceste cuvinte descriu transformarea profundă pe care o aduce harul lui Dumnezeu în viața omului.
Înainte de a-L cunoaște pe Hristos, omul trăiește în întunericul păcatului, al neștiinței și al egoismului. Prin Botez, însă, el primește lumina lui Hristos și devine mădular al Bisericii.
În slujba Botezului, preotul spune:
„Se botează robul lui Dumnezeu… în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”.
Din acel moment, omul este chemat să trăiască în lumină.
Lumina lui Hristos se păstrează prin rugăciune, post, spovedanie și împărtășanie. Fără acestea, sufletul începe din nou să se întunece. Viața creștină este o luptă continuă împotriva păcatului și a ispitelor.
Sfântul Ioan Evanghelistul spune:
,,Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat.” (I Ioan 1, 7).
Omul luminat de Hristos devine blând, smerit și iubitor. El nu mai trăiește doar pentru sine, ci și pentru aproapele său. Îi ajută pe cei săraci, îi iartă pe cei care îi greșesc și caută pacea cu toți oamenii.
Rodul luminii
Apostolul Pavel vorbește în continuare:
„Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr.” (Efeseni 5, 9).
Bunătatea este semnul unei inimi în care lucrează Dumnezeu. Omul bun nu răspunde răului cu rău, ci caută să aducă pace și alinare.
Dreptatea înseamnă trăirea după poruncile lui Dumnezeu. Creștinul nu trebuie să facă compromisuri morale pentru avantajele acestei lumi.
Adevărul este Hristos Însuși, Care a spus:
„Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” (Ioan 14, 6).
Într-o lume plină de minciună și depravare, creștinul este chemat să rămână statornic în adevărul Sfintei Evanghelii.
Rodul luminii se vede în viața de zi cu zi: în familie, la locul de muncă, în relațiile cu ceilalți. Creștinul trebuie să fie un exemplu de credință și moralitate.
Îndemnul „Umblați ca fii ai luminii!” este o chemare adresată fiecărui creștin
Dumnezeu ne-a scos din întunericul păcatului și ne-a adus la lumina adevărului prin Hristos. De aceea, nu trebuie să ne mai întoarcem la faptele întunericului.
Desfrâul, necurăția, lăcomia și cuvintele rușinoase îl despart pe om de Dumnezeu și îi răpesc pacea sufletului. În schimb, iubirea, curăția, rugăciunea și viața morală îl apropie pe om de Împărăția Cerurilor.
Sfântul Apostol Pavel ne arată că adevărata viață creștină nu este doar o credință declarată cu buzele, ci o trăire concretă în lumină și adevăr. Creștinul trebuie să fie lumină în familie, în societate și în întreaga sa viață.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească în lupta cu păcatul și să ne ajute să păstrăm lumina harului în sufletele noastre.
Astfel vom putea auzi, la sfârșitul vieții, glasul Domnului:
„Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” (Matei 25, 34)