Viața creștinului este o călătorie neîncetată către Dumnezeu, o luptă pentru curățirea inimii și dobândirea mântuirii.
Pe calea mântuirii, omul întâlnește numeroase ispite, unele ascunse sub chipul prieteniei. Printre acestea se numără tovărășiile rele, care îl îndepărtează de Dumnezeu și îi tulbură pacea sufletească.
Sfântul Simeon Noul Teolog ne spune: „Teme-te, omule, de înşelăciunea însoţită de un cârlig, ascultă-mă şi depărtează-te de ei”.
Aceste cuvinte sunt un îndemn la trezvie și discernământ duhovnicesc. Creștinul este chemat să-i iubească pe toți oamenii, fără a se face părtaș păcatelor lor.
Tovărășiile rele strică sufletul omului
Sfântul Apostol Pavel ne învață: „Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” (1 Corinteni 15, 33).
Omul este influențat de mediul în care trăiește, de cuvintele pe care le ascultă și de persoanele în preajma cărora își petrece timpul. Chiar dacă la început se împotrivește păcatului, prin obișnuință și apropiere repetată poate ajunge să considere firesc ceea ce odinioară îi tulbura conștiința.
Cel care se însoțește cu oameni iubitori de desfrânare, clevetire, beție, mânie sau necredință se expune primejdiei de a dobândi aceleași deprinderi. Răul pătrunde adeseori în suflet pe nesimțite, printr-o glumă nepotrivită, printr-un sfat viclean sau printr-o aparent nevinovată îngăduință.
Asemenea unei picături de otravă care tulbură apa curată, cuvintele și exemplele rele pot întuneca mintea și slăbi voința omului.
De aceea, Psalmistul David spune: „Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut; ” (Psalmul 1, 1).
Fericirea adevărată începe și prin înțelepciunea de a alege căile și tovărășiile care ne apropie de Dumnezeu.
Înșelăciunea ascunsă sub chipul prieteniei
Sfântul Simeon Noul Teolog vorbește despre „înșelăciunea însoțită de un cârlig”. Imaginea este deosebit de sugestivă pentru înțelegerea lucrării ispitei.
Precum pescarul ascunde cârligul sub momeală, tot astfel ispita se ascunde adeseori sub aparența plăcerii, a prieteniei și a libertății. Omului nu i se propune întotdeauna păcatul în chip vădit, ci i se oferă justificări care îl fac să pară neînsemnat.
„Nu este nimic rău!”, „Toată lumea face aceasta!”, „Nu trebuie să fii atât de credincios!”, sunt cuvinte prin care conștiința poate fi adormită, iar hotărârea de a trăi după poruncile dumnezeiești poate fi slăbită.
Uneori, tocmai cei apropiați încearcă să-l întoarcă pe omul care a început să meargă pe calea pocăinței. Îl îndeamnă să renunțe la post, la rugăciune, la participarea la sfintele slujbe și să se întoarcă la vechile obiceiuri.
Nu orice cuvânt dulce izvorăște din iubire și nu orice prietenie este folositoare sufletului. Prietenul adevărat nu te îndeamnă la păcat, ci te sprijină pe calea către Dumnezeu.
Lepădarea de sine și ruperea legăturilor păcătoase
Mântuitorul nostru Iisus Hristos spune: „Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? ” (Matei 16, 24).
Lepădarea de sine presupune renunțarea la voia păcătoasă, la patimi și la toate deprinderile care ne împiedică să împlinim voia lui Dumnezeu.
Uneori, această lepădare cere și îndepărtarea de anumite tovărășii. Nu este ușor să renunți la prietenii vechi, la întâlnirile obișnuite sau la cercurile în care ai petrecut ani întregi. Însă mântuirea sufletului trebuie să fie mai presus de orice atașament care ne ține în robia păcatului.
Sfântul Simeon Noul Teolog îi îndeamnă pe cei care Îl caută pe Dumnezeu să nu se lase întorși la gândurile și simțămintele rele de mai înainte.
Cel care a părăsit o viață dezordonată trebuie să vegheze cu atât mai mult asupra legăturilor sale. Întoarcerea în mediul care i-a hrănit patimile poate însemna reaprinderea unor slăbiciuni pe care, cu multă osteneală și cu ajutorul harului dumnezeiesc, a început să le biruiască.
Adevărata libertate nu înseamnă să facem orice ne îndeamnă ceilalți, ci să avem puterea de a alege binele, chiar și atunci când această alegere presupune sacrificii.
Să urâm păcatul, nu pe păcătos
Îndemnul de a ne feri de tovărășiile rele nu trebuie confundat cu disprețuirea aproapelui. Creștinismul nu ne învață să-i urâm pe cei care păcătuiesc, ci să ne împotrivim păcatului.
Mântuitorul Însuși S-a apropiat de vameși și de păcătoși pentru a-i chema la pocăință, fără a Se face părtaș fărădelegilor lor.
Suntem datori să ne rugăm pentru toți oamenii, să-i ajutăm pe cei aflați în suferință și să le arătăm milostivire. Totodată, trebuie să avem discernământul necesar pentru a nu deveni părtași faptelor lor rele.
Putem iubi un om fără să-i aprobăm păcatele. Putem ierta fără să ne întoarcem într-o tovărășie care ne primejduiește sufletul. Putem păstra respectul față de aproapele fără să acceptăm îndemnurile sale potrivnice Evangheliei.
Îndepărtarea de rău trebuie făcută cu smerenie, fără judecată și fără sentimentul superiorității. Fiecare dintre noi este supus slăbiciunilor și are nevoie de mila lui Dumnezeu.
Nu suntem chemați să osândim oamenii, ci să ne păzim propria inimă.
Tovărășiile rele în lumea contemporană
În zilele noastre, tovărășiile rele nu se limitează la întâlnirile dintre oameni. Prin intermediul internetului, al rețelelor sociale și al diferitelor mijloace de comunicare, omul poate intra zilnic în contact cu numeroase influențe vătămătoare.
Imaginile necuviincioase, cuvintele batjocoritoare, promovarea patimilor și disprețul față de cele sfinte pot deveni o adevărată hrană otrăvitoare pentru suflet.
Chiar dacă omul se află singur în casa sa, mintea lui poate petrece în mijlocul unor tovărășii care îl îndepărtează de Dumnezeu.
De aceea, cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog rămân deosebit de actuale: „Opreşte cugetul tău şi nu îngădui să fie dus în rătăcire auzind cele deşarte”.
Este necesar să alegem cu grijă ceea ce privim, ceea ce ascultăm și ceea ce citim. Mintea hrănită neîncetat cu lucruri deșarte își pierde treptat râvna pentru rugăciune și sensibilitatea față de cele duhovnicești.
Paza simțurilor reprezintă, așadar, o lucrare esențială pentru păstrarea curăției inimii.
Să căutăm tovărășiile care ne apropie de Dumnezeu
Așa cum tovărășiile rele pot întuneca sufletul, prieteniile ziditoare îl pot întări în credință și în lucrarea virtuților.
Este o binecuvântare să avem alături oameni care ne îndeamnă la rugăciune, ne încurajează în încercări, ne sfătuiesc cu înțelepciune și ne ajută să ne îndreptăm greșelile.
Prietenia întemeiată pe credință, sinceritate și iubire creștină devine un sprijin prețios pe calea mântuirii.
Să căutăm apropierea oamenilor smeriți, a celor care iubesc pacea, milostenia și adevărul. Să ne apropiem de Biserică, să cerem sfatul duhovnicului și să ne hrănim sufletul cu învățăturile Sfinților Părinți.
Prin rugăciune, spovedanie, participarea la Sfânta Liturghie și împărtășirea cu Sfintele Taine, potrivit îndrumării duhovnicului, dobândim puterea de a ne împotrivi ispitelor.
Mai presus de toate, să căutăm prietenia cu Hristos, Cel care nu ne părăsește niciodată și Care ne conduce către viața veșnică.
Mântuirea sufletului, mai presus de orice prietenie
Îndemnul Sfântului Simeon Noul Teolog de a ne feri de tovărășiile rele izvorăște din grija părintească pentru mântuirea sufletelor noastre.
Să nu îngăduim ca prieteniile nepotrivite și cuvintele înșelătoare să ne răpească roadele pocăinței și ale rugăciunii. Să avem curajul de a refuza păcatul, căci mai de preț este pacea conștiinței decât aprobarea lumii.
Să-i iubim pe toți, să ne rugăm pentru toți, dar să nu urmăm calea celor care ne îndeamnă la păcat.
Nu umblați în tovărășii rele! Păziți-vă sufletul, căutați prietenia celor virtuoși și rămâneți statornici în iubirea lui Hristos, căci nicio prietenie pământească nu valorează cât mântuirea sufletului.