În fiecare an, la data de 25 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește cu evlavie pe Sfinții Mucenici Marcian și Martirie, notarii, doi slujitori ai lui Hristos care au strălucit prin credință, curaj și devotament în apărarea Ortodoxiei, în vremuri de grea încercare pentru Biserică.
Viața și jertfa lor s-au desfășurat în secolul al IV-lea, într-o perioadă tulburată, când erezia ariană semăna neghină în ogorul dreptei credințe.
Contextul istoric: încercarea Bisericii prin eresul lui Arie
Erezia lui Arie, preot din Alexandria, a fost una dintre cele mai cumplite rătăciri care au lovit Biserica lui Hristos. El învăța că Fiul lui Dumnezeu nu este de o ființă cu Tatăl, ci doar o creatură superioară, născută în timp, și nu veșnică. Această hulă la adresa dumnezeirii lui Hristos a fost condamnată la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), dar, după o vreme, otrava învățăturilor ariene a început din nou să se răspândească, sprijinită chiar de împăratul Constanțiu, fiul Sfântului Împărat Constantin cel Mare.
În acea vreme, arienii au ajuns să aibă o mare influență în Imperiu, iar cei care mărturiseau cu tărie dumnezeirea lui Hristos au început să fie prigoniți, bătuți, izgoniți și chiar uciși, asemenea mucenicilor din vremea păgânismului. Printre cei mai vânați de arieni se afla și Sfântul Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, un mare apărător al credinței ortodoxe.
Ucenicii Patriarhului Pavel: Marcian și Martirie
În jurul patriarhului Pavel se adunaseră numeroși clerici și credincioși care, asemenea lui, nu se temeau să-L mărturisească pe Hristos ca Dumnezeu adevărat, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii. Dintre aceștia, doi s-au arătat cu totul aleși prin râvna și statornicia lor: Marcian, citeț al bisericii, și Martirie, ipodiacon.
Amândoi erau notari ai Patriarhului Pavel, adică secretari care consemnau cu sârguință învățăturile și faptele acestuia, devenind astfel păstrători și mărturisitori ai dreptei credințe. Erau oameni învățați, cunoscători ai Sfintei Scripturi, și propovăduitori ai adevărului evanghelic. Prin cuvântul și prin scrierile lor, luminau poporul și întăreau în inimile credincioșilor convingerea că Hristos este Dumnezeu întrupat, iar nu o făptură omenească.
Domnul le-a dăruit acestor doi slujitori o înțelepciune și o tărie duhovnicească pe care vrăjmașii nu le puteau birui. Ei erau, cum spune Sinaxarul, „ca două paveze” care apărau Biserica de săgețile arienilor.
Moartea Sfântului Patriarh Pavel și începutul prigoanei
Împăratul Constanțiu, fiind orbit de arianism, a dat ascultare sfetnicilor săi eretici, Eusebie și Filip, doi boieri din curtea imperială care urau Biserica Ortodoxă. Prin uneltirile lor, Sfântul Pavel a fost scos din scaunul patriarhal și trimis în exil, în Armenia, unde a fost sugrumat de arieni pentru mărturisirea adevărului.
După această ucidere nedreaptă, arienii au îndrăznit și mai mult, așezând în locul său pe Macedonie, un eretic lipsit de evlavie și adevăr. Însă ucenicii Sfântului Pavel, Marcian și Martirie, nu s-au lăsat biruiți de frică. Ei au continuat să propovăduiască adevărata credință și să mustre rătăcirea celor ce-L socoteau pe Hristos drept o făptură.
Ispita aurului și a slavei lumești
Văzând că nu pot să-i reducă la tăcere prin amenințări, arienii au încercat o altă cale: viclenia. S-au apropiat de cei doi sfinți și au început să-i lingușească, oferindu-le aur, ranguri înalte, scaune arhierești și stăpâniri mari, numai să primească credința lor rătăcită.
Dar Sfinții Marcian și Martirie, fiind plini de Duhul Sfânt, au râs de această înșelăciune, spunând că mai bine primesc ocara, chinurile și moartea pentru Hristos decât să trăiască în minciună și întuneric.
Prin această statornicie, ei au arătat lumii întregi că adevărata credință nu poate fi cumpărată cu aur, nici schimbată pentru slavă omenească. În ei s-au împlinit cuvintele Mântuitorului: „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?”(Marcu 8, 36).
Pătimirea și moartea mucenicească
Văzând arienii că nu pot birui prin meșteșug și lingușire, au hotărât să-i ucidă. Marcian și Martirie, aflând hotărârea lor, nu s-au înspăimântat, ci au primit vestea ca pe o chemare cerească.
Când au fost duși la locul de execuție, au cerut să li se îngăduie puțină vreme pentru rugăciune. Și, ridicând ochii și mâinile către cer, au spus cu lacrimi:
„Doamne Dumnezeule, Cel ce ai zidit inimile noastre și cunoști faptele noastre, primește în pace sufletele robilor Tăi! Pentru Tine murim, ca niște oi duse la tăiere. Ne bucurăm, însă, că pentru numele Tău ieșim cu o așa moarte din viața aceasta. Învrednicește-ne să fim părtași vieții veșnice, Tu, Care ești viața noastră!”
După această rugăciune, și-au plecat capetele sub sabie, iar necredincioșii arieni le-au tăiat sfintele lor capete. Astfel, în anul 355, Sfinții Marcian și Martirie au primit cununa muceniciei, devenind biruitori prin credință și dragoste de Hristos.
Cinstirea moaștelor și ridicarea bisericii lor
Credincioșii din Constantinopol, adânc mișcați de jertfa celor doi mărturisitori, au adunat cu evlavie cinstitele lor moaște și le-au îngropat lângă Poarta Milandisia, la locul numit Devteron, în apropierea Constantinopolului.
Timpul a trecut, dar pomenirea lor nu s-a stins. Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, având evlavie către acești mucenici ai Ortodoxiei, a ridicat o biserică în cinstea lor, pe locul unde odihneau sfintele lor moaște. De atunci, mulți credincioși au aflat ajutor și vindecare prin rugăciunile Sfinților Marcian și Martirie, iar biserica lor a devenit loc de pelerinaj și izvor de binecuvântări.
Semnificația jertfei lor pentru creștinii de azi
Pilda Sfinților Marcian și Martirie rămâne una dintre cele mai grăitoare pentru credincioșia față de adevăr și față de Biserica lui Hristos. Ei nu au fost episcopi sau mari teologi, ci smeriți slujitori, un citeț și un ipodiacon, dar prin curajul lor au devenit stâlpi ai Ortodoxiei, arătând că în fața lui Dumnezeu nu contează rangul, ci statornicia și dragostea pentru credință.
În vremea noastră, când tot mai multe învățături străine încearcă să altereze adevărul Evangheliei, exemplul lor este o chemare la vigilență duhovnicească. Ei ne arată că orice compromis în materie de credință este o trădare a lui Hristos și că dragostea de adevăr trebuie să fie mai puternică decât teama de suferință sau dorința de bunăstare.
Sfinții Marcian și Martirie ne învață, de asemenea, că puterea cuvântului și a scrisului pot fi arme duhovnicești împotriva rătăcirii. Prin scrierile și mărturiile lor, au luminat pe credincioși și au rușinat pe cei rătăciți. De aceea, ei sunt nu doar mucenici ai trupului, ci și mărturisitori ai minții și ai cuvântului, modele pentru toți cei care lucrează astăzi în slujba adevărului creștin.
În lumina biruinței lor
Sfinții Mucenici Marcian și Martirie s-au arătat ca două făclii ale luminii dumnezeiești, arzând până la capăt pentru Hristos. Prin credința lor neclintită, au dovedit că moartea trupească este începutul vieții veșnice și că nicio putere lumească nu poate birui pe cei ce se încred în Dumnezeu.
Cinstirea lor în Biserică nu este doar o amintire istorică, ci o mărturisire vie a biruinței adevărului asupra minciunii. În fiecare an, la data de 25 octombrie, credincioșii îi pomenesc cu evlavie, rugându-se ca, prin rugăciunile lor, să dobândească statornicie în credință și curaj în mărturisire.
Să ne rugăm și noi împreună cu ei, zicând:
„Sfinților Mucenici Marcian și Martirie, voi, care ați iubit mai mult pe Hristos decât viața, întăriți-ne și pe noi în credința cea dreaptă, izbăviți-ne de amăgirile eresurilor și de frica de oameni, ca împreună cu voi să ne învrednicim împărăției lui Dumnezeu. Amin.”
Condac – Sfinții Mucenici Marcian și Martirie, glasul al 4-lea
Cu nevoință bună v-ați nevoit din pruncie, Sfinte Marcian împreună cu Înțeleptul Martirie și ați surpat pe vicleanul Arie, păzind nevătămată credința creștină, urmând Apostolului Pavel Înțeleptului vostru învățător. Pentru aceasta, împreună cu dânsul ați aflat Viața, ca niște apărători ai Preasfintei Treimi, preaaleși.
Tropar – Sfinții Mucenici Marcian și Martirie, glasul al 4-lea
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.