În fiecare an, la data de 18 august, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții Mucenici Flor și Lavru, frați după trup și după duh, care au primit cununa muceniciei în veacul al II-lea, în vremea stăpânirii păgâne din Iliric. Ei sunt un exemplu de dragoste frățească, de unitate în credință și de răbdare în pătimiri pentru Domnul Iisus Hristos. Viața lor mărturisește puterea Evangheliei de a schimba suflete, de a vindeca răni trupești și sufletești și de a întoarce pe oameni de la închinarea la idoli la lumina adevăratului Dumnezeu.
Acești sfinți mucenici au rămas în conștiința Bisericii ca mărturisitori ai Domnului Iisus Hristos nu doar prin suferințele lor, ci și prin lucrarea lor misionară, prin milostenia față de săraci și prin minunile pe care Dumnezeu le-a săvârșit prin ei.
Tinerețea și formarea duhovnicească
Sfinții Flor și Lavru au fost frați gemeni, născuți în părțile Iliricului, și s-au deprins din tinerețe cu meșteșugul cioplitului în piatră. Învățătorii lor au fost Sfinții Proclu și Maxim, bărbați aleși și credincioși, care nu doar i-au învățat arta tăierii pietrei, ci și dreapta credință în Hristos. Viața acestora a fost o adevărată școală de sfințenie, căci, înainte de a primi mucenicia, au sădit în ucenicii lor dragostea pentru Domnul Iisus Hristos, puterea rugăciunii și tăria mărturisirii.
După ce Proclu și Maxim au fost uciși pentru Hristos, Flor și Lavru au urmat pilda lor. Moștenind atât meșteșugul, cât și râvna credinței, frații au devenit pietrari vestiți, dar și vestitori ai Evangheliei în acele locuri dominate de păgânism.
Trimiși să zidească o capiște idolească
În acea vreme, Lichion, ighemonul Iliricului, a primit o cerere din partea unui stăpânitor păgân care dorea să ridice o capiște mare și frumoasă pentru zeii elini. Cunoscând iscusința fraților Flor și Lavru, ighemonul i-a trimis pe aceștia să îndeplinească lucrarea.
Sfinții au primit însărcinarea, dar nu și-au folosit darurile doar pentru scopuri materiale, ci pentru a aduce slavă lui Dumnezeu. Banii primiți pentru osteneala lor i-au împărțit cu săracii, iar ei înșiși trăiau în post și rugăciune. Ziua lucrau cu multă migală la zidirea capiștei, iar noaptea se rugau către Domnul. Din puținul pe care îl mâncau, se hrăneau abia cât să își poată continua lucrul, dar pe cei flămânzi îi îndestulau din belșug. Astfel, lucrarea lor era însoțită de fapte de milostenie și de mărturisirea credinței.
Minunea vindecării copilului
Dumnezeu a întărit propovăduirea lor cu semne văzute. Într-una din zile, pe când ciopleau piatra, un copil, fiul preotului idolesc Merentie, s-a apropiat prea mult de lucrători și o așchie sărită i-a rănit grav un ochi. Văzându-și copilul însângerat și aproape orbit, tatăl său a început să strige și să îi ocărască pe frați, vrând chiar să-i lovească. Cei prezenți însă au mărturisit nevinovăția sfinților, arătând că băiatul singur se apropiase imprudent.
Flor și Lavru l-au mângâiat pe tatăl îndurerat și i-au făgăduit că ochiul fiului său va fi tămăduit. L-au luat noaptea la casa lor și i-au vorbit tânărului despre adevăratul Dumnezeu, Care poate vindeca bolile și poate lumina orbii. Tânărul, dorind cu ardoare să-și recapete vederea, a spus că va crede în Domnul Iisus Hristos dacă ochiul lui va fi vindecat.
Atunci frații au făcut rugăciune cu lacrimi și, însemnând ochiul copilului cu semnul Sfintei Cruci, acesta s-a tămăduit pe dată. Minunea a fost atât de evidentă, încât nu doar copilul, ci și tatăl său Merentie au crezut în Domnul Iisus Hristos și au primit Sfântul Botez.
Dărâmarea idolilor și sfințirea templului
După ce au terminat lucrarea capiștei, Sfinții Flor și Lavru au adunat acolo pe creștinii săraci, cărora le împărțiseră mai înainte plata lor, și, în loc să închine clădirea idolilor, au sfințit-o Domnului Iisus Hristos. Au legat idolii cu funii și i-au tras la pământ, apoi au ridicat o Sfântă Cruce și au sfințit templul ca biserică creștină. Au petrecut acolo o noapte întreagă de priveghere și cântări, aducând slavă Domnului Iisus Hristos „lauda Apostolilor și bucuria mucenicilor”.
Această faptă a stârnit însă mânia celor puternici. Liciniu, fiul împărătesei Elpidia, care le încredințase lucrarea, a aflat de cele întâmplate și, plin de ură, a poruncit să fie arși de vii săracii care au ajutat la dărâmarea idolilor. Astfel, acei creștini și-au primit cununa muceniciei prin foc.
Pătimirea Sfinților Flor și Lavru
Sfinții frați au fost prinși și legați la roata unui car, unde au fost bătuți cu cruzime. Apoi au fost duși înaintea ighemonului Lichion, care, văzând credința lor neclintită, a hotărât o moarte chinuitoare. Au fost aruncați într-un puț adânc, cu mâinile legate, și acolo au rămas până și-au dat sufletele în mâinile Domnului.
Înainte de a-și încheia „alergarea”, ei s-au rugat fierbinte lui Dumnezeu pentru întreaga lume, pentru încetarea prigoanelor și pentru cei care aveau să le cinstească pomenirea. Astfel, sfârșitul lor a fost o jertfă plină de dragoste și nădejde, ca un ultim act de slujire adusă Bisericii.
Descoperirea sfintelor moaște
După câțiva ani, creștinii au scos din puț cinstitele lor moaște și le-au așezat cu evlavie în racle. Din ele izvorau mir și daruri de tămăduire, arătând că Dumnezeu a primit jertfa mucenicilor Săi. Mai târziu, moaștele au fost mutate cu cinste la Constantinopol, unde au rămas spre mângâierea credincioșilor.
Moaștele Sfinților Flor și Lavru au fost și rămân până astăzi izvoare de minuni, dovedind că sângele martirilor este sămânță a Bisericii și că Domnul Iisus Hristos îi preamărește pe cei care L-au mărturisit cu credincioșie.
Învățăturile vieții lor
Viața Sfinților Flor și Lavru aduce numeroase învățături pentru creștinii de astăzi:
Unitatea în Hristos
Frații au trăit în deplină unire, având o singură credință și un singur cuget, arătând că dragostea frățească este chip al iubirii dumnezeiești.
Rugăciunea și postul
Lucrând cu mâinile lor, dar rugându-se neîncetat, ei au unit osteneala trupească cu nevoința duhovnicească.
Milostenia
Plata primită pentru muncă nu au păstrat-o pentru ei, ci au împărțit-o săracilor, împlinind porunca Domnului Iisus Hristos.
Mărturisirea credinței
În fața puterii lumești, ei nu s-au temut, ci au mărturisit pe Domnul Iisus Hristos cu îndrăzneală, chiar cu prețul vieții.
Puterea minunilor
Vindecarea copilului arată că Dumnezeu lucrează prin sfinții Săi nu doar pentru sănătatea trupească, ci și pentru mântuirea sufletelor.
Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt chipuri luminoase ale curajului și credinței neclintite
Viața lor este o chemare pentru fiecare creștin de a uni rugăciunea cu fapta, postul cu milostenia, credința cu mărturisirea. Ei au arătat că nimic din cele lumești nu are mai mare preț decât Domnul Iisus Hristos și că adevărata slavă nu este cea a oamenilor, ci cea pe care Dumnezeu o dă sfinților Săi.
Pomenirea lor, pe 18 august, este prilej de întărire pentru toți cei care trăiesc în lume și se confruntă cu încercări, amintind că și astăzi Domnul dăruiește harul Său celor ce Îl mărturisesc cu îndrăzneală. Moaștele lor, izvorâtoare de mir și de tămăduiri, stau mărturie că dragostea Domnului Iisus Hristos biruiește moartea și că mucenicii sunt vii înaintea lui Dumnezeu.
Astfel, Sfinții Flor și Lavru rămân până astăzi exemple de credință, milostenie și jertfelnicie, chemându-ne să le urmăm pilda și să ne încredem în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel ce dă viață veșnică tuturor celor ce Îl mărturisesc.
Condacul Sfinţilor Mucenici Flor şi Lavru
Glasul 8
Ca o pârgă a firii…
Pe mucenicii cei binecredincioşi şi cugetători de Dumnezeu, pătimitorii lui Hristos, cu preamărire îi cinstim astăzi pe Sfinţii Mucenici Flor şi pe Lavru, ca să câştigăm prin rugăciunile lor dar şi milă şi să ne mântuim de năpaste şi din primejdii, de urgie şi de mâhnire, în ziua judecăţii.
Troparul Sfinţilor Mucenici Flor şi Lavru
Glasul 4
Pe preaîmpodobita şi de Dumnezeu înţelepţita doime cea prealuminoasă, pe Fericitul Flor şi pe Preacinstitul Lavru, după vrednicie să-i lăudăm credincioşii, căci aceştia cu osârdie au propovăduit în chip văzut tuturor, pe Treimea Cea Nezidită. Pentru aceasta, pătimind până la sânge, s-au încununat cu cunună prealuminoasă şi se roagă lui Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.