În istoria Bisericii Ortodoxe, puține perechi de frați au avut un impact atât de profund asupra unui întreg neam, așa cum au avut Sfinții Chiril și Metodie. Numindu-i „întocmai cu Apostolii”, Biserica nu le exagerează contribuția: acești doi sfinți, născuți în Tesalonic, au reușit nu doar să aducă Evanghelia printre slavii din Moravia și Balcani, ci și să le ofere un alfabet, o limbă liturgică și o cultură creștină care a înflorit peste secole.
Origini și chemare
Cei doi frați s-au născut în a doua jumătate a secolului al IX-lea, într-o familie grecească de neam ales. Tatăl lor, Leon, era un ofițer respectat în armata bizantină, iar mama lor, Maria, era cunoscută pentru evlavia ei. Fratele mai mare, Metodie, a fost educat în spiritul disciplinei militare și, pentru o vreme, a slujit ca guvernator în regiuni populate de slavi, ocazie cu care a învățat limba și obiceiurile acestora. Însă, la un moment dat, a renunțat la cariera lumească și s-a retras în Muntele Olimp din Bitinia, unde a devenit monah.
Constantin, cel mai tânăr dintre frați, a fost un copil precoce și cu o chemare evidentă către viața duhovnicească. Un vis din copilărie, în care a ales o fecioară numită Sofia (înțelepciunea), a fost interpretat de părinți ca un semn că Dumnezeu îl cheamă la slujire prin cunoaștere și teologie. Constantin a urmat studii avansate în Constantinopol și a devenit filosof și profesor, apreciat pentru cunoștințele sale în teologie, limbă și filosofie. În monahism, a primit numele Chiril.
Misiunea în Hazarie și nașterea unei culturi
Prima lor misiune de amploare a venit atunci când împăratul Mihail al III-lea al Bizanțului i-a trimis în Hazarie, la cererea regelui kagan, care dorea predicatori creștini. Misiunea nu a fost ușoară: au fost provocați teologic de evrei, musulmani și nestorieni, dar Chiril a dat dovadă de un har aparte în a apăra credința ortodoxă cu argumente puternice, fără ură, dar cu precizie. Răspunsul său către saracini, când a fost întrebat cum poate un creștin să lupte în război și totuși să iubească vrăjmașii, a fost memorabil: „Noi ne rugăm pentru cei care ne fac rău, dar ne apărăm pe frații noștri mai slabi, pentru ca nici sufletele, nici trupurile lor să nu piară în robie și în gheenă.”
Această viziune asupra iubirii creștine și asupra responsabilității față de comunitate a definit întreaga lor lucrare. După reușita din Hazarie, au primit o nouă chemare, mult mai amplă: misiunea în Moravia.
Evanghelizarea Moraviei și nașterea limbii slavone liturgice
Prințul Rastislav al Moraviei dorea să se elibereze de influența misionarilor latini și să adopte o credință autentică, accesibilă în limba poporului său. El a cerut împăratului de la Constantinopol trimiși care să propovăduiască Evanghelia în limba slavonă. Alegerea împăratului a fost clară: Chiril și Metodie.
Pentru a răspunde acestei chemări, cei doi frați au realizat un pas fundamental pentru întregul neam slav: au creat alfabetul Glagolitic – primul alfabet slav, pe baza căruia se va dezvolta ulterior alfabetul chirilic. Au tradus în această limbă Sfânta Scriptură, Liturghia și multe alte texte fundamentale ale Bisericii. Prin aceasta, ei nu doar că au luminat suflete, dar au și așezat temelia unei culturi ortodoxe în limba maternă a slavilor.
Munca lor nu a fost lipsită de opoziție. Clerul latin i-a acuzat că au încălcat regula celor trei limbi „sfinte” – ebraică, greacă și latină – , susținând că doar acestea pot fi folosite în cult. Însă Chiril a respins ferm această idee, întrebând: „Nu plouă Dumnezeu la fel peste toate limbile? Sau nu vorbește Duhul Sfânt toate limbile oamenilor?”
Roma, moartea lui Chiril și continuarea lucrării
Pentru a apăra lucrarea lor și pentru a o face recunoscută oficial, Chiril și Metodie au călătorit la Roma, unde au fost primiți cu cinste de Papa Adrian al II-lea. Papa nu doar că le-a binecuvântat lucrarea, dar a și sfințit pe unii dintre ucenicii lor ca preoți, recunoscând validitatea limbii slavone în cult.
Chiril însă s-a îmbolnăvit în timpul șederii la Roma și a trecut la Domnul pe 14 februarie 867, primind cinul monahal pe patul de moarte. A fost înmormântat cu onoruri în bazilica Sfântului Clement, iar fratele său, Metodie, a preluat misiunea și s-a întors în Moravia.
Acolo a fost hirotonit arhiepiscop și a continuat lucrarea de întărire a Bisericii slavone, în ciuda multor prigoniri din partea clerului latin și a autorităților locale. Timp de aproape două decenii, Metodie a apărat dreptul slavilor de a se închina în limba lor, iar înainte de moarte (6 aprilie 885) a cerut ca ucenicii lui să continue această misiune.
Moștenirea Sfinților Frați
După moartea lui Metodie, cinci dintre ucenicii lui, în frunte cu Sfântul Clement de Ohrida, au traversat Dunărea și au dus mai departe flacăra credinței în Macedonia, Serbia și Bulgaria. De aici, lucrarea lor s-a extins către Kiev și întreaga Rusie Kieveană, ajungând să modeleze spiritualitatea, cultura și identitatea popoarelor slave.
Alfabetul creat de ei – adaptat ulterior în forma chirilică – a devenit temelia scrisului pentru sute de milioane de oameni. Mai important însă, ei au arătat că Evanghelia nu este prizoniera unui imperiu sau a unei limbi, ci trebuie vestită fiecărui popor în limba inimii sale.
Sfinții Chiril și Metodie nu au fost doar misionari, ci au fost creatori de cultură, apărători ai Ortodoxiei, vizionari
Au înțeles că mântuirea este personală, dar și comunitară. Au vorbit limba oamenilor simpli și au oferit popoarelor unelte pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu în propriul grai.
Astăzi, Biserica îi pomenește pe 11 mai ca „întocmai cu Apostolii”. Pe bună dreptate. Așa cum Sfinții Petru și Pavel au fost chemați să răspândească credința printre neamuri, așa și acești frați din Tesalonic au aprins o lumină care nu s-a stins nici până astăzi. Sunt, cu adevărat, luminătorii slavilor și stâlpii Ortodoxiei în Europa de Răsărit.
Cântare de laudă la Sfântul Chiril
Căpeteniile musulmane pe Chiril au întrebat:
„Cum trei fețe în Dumnezeu să se afle?
Dacă Dumnezeu este unul, de unde atuncea sunt trei?
Noi un Dumnezeu avem, iar voi aveți trei!”
Chiril le răspunde: „Nu așa este, nu așa.
Ci este ca soarele de amiază, cu lumina, căldura
Și discul său rotund.
Dar neputincioasă icoană este aceasta
întru arătarea adevărului Dumnezeieștii Treimi,
A Celor Trei Persoane, dar de o Singură Ființă.
Prin Hristos adevărul acesta s-a arătat.
Muritorii nicicând vor înțelege acestea;
Dumnezeu însuși în trup acestea a arătat;
Astfel ne învață Biserica.