În calendarul ortodox, pe data de 26 mai, Biserica face pomenirea Sfinților Apostoli Carp și Alfeu, doi dintre cei șaptezeci de apostoli trimiși de Mântuitorul Iisus Hristos să pregătească lumea pentru venirea Împărăției lui Dumnezeu. Sunt sfinți despre care nu se vorbește des, dar al căror exemplu de viață adânc ancorat în credință și jertfelnicie merită redescoperit.
Apostolul Carp – lumina care a ars tăcut
Sfântul Carp este una dintre figurile tainice, dar de o rară statură duhovnicească, dintre cei șaptezeci de ucenici trimiși de Hristos „ Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate şi loc, unde Însuşi avea să vină.” (Luca 10, 1). Era originar din Troada, o cetate din Asia Mică, iar viața lui s-a desfășurat în umbra marilor apostoli, dar cu o intensitate misionară extraordinară.
Îl regăsim în mod direct menționat de Sfântul Apostol Pavel, într-un pasaj din a doua epistolă către Timotei: „Când vei veni, adu-mi felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, precum și cărțile, mai ales pergamentele” (II Timotei 4,13). Este o mențiune aparent banală, dar care trădează o încredere profundă și o legătură strânsă. Apostolul Pavel își lăsase cele mai importante lucruri în grija acestui om – veșmântul preoțesc și cărțile. Era, fără îndoială, un om de mare responsabilitate și integritate.
Tradiția spune că Sfântul Carp a fost hirotonit episcop al Veriei din Tracia și că a predicat și în insula Creta
Activitatea sa misionară a fost susținută de o viață de rugăciune și de o curăție spirituală rar întâlnită. Sfântul Dionisie Areopagitul, alt mare apostol, îl descrie ca pe un om atât de sfânt încât nu începea săvârșirea Sfintei Liturghii până nu primea un semn dumnezeiesc, o vedenie din cer. O încredințare că Dumnezeu era cu el.
Imaginează-ți un episcop care nu se bazează doar pe rânduiala liturgică, ci așteaptă confirmarea directă a Duhului Sfânt. Nu din mândrie, ci din frică sfântă, din dorința de a nu sluji decât în ascultare și comuniune deplină cu cerul. Astfel de oameni nu pot fi uitați – și totuși, tocmai aceștia ajung de multe ori în umbra istoriei.
Sfântul Carp a avut parte de multe suferințe. Ca oricare apostol al primelor veacuri, a fost prigonit pentru credința lui. Nu a predicat de pe podiumuri, ci printre stânci, printre ruinele idolatre, în fața mulțimii ostile. A îndurat bătăi, chinuri, și în cele din urmă moartea. A fost ucis cu cruzime de iudeii care l-au refuzat pe Iisus Hristos, dar el a murit iertând, asemenea Învățătorului său. Astăzi, moaștele sale sunt izvor de minuni, spune Tradiția. Nu doar amintire, ci prezență vie a harului.
Apostolul Alfeu – părintele celor care au urmat pe Iisus Hristos
Despre Sfântul Alfeu se cunosc puține lucruri, dar acestea sunt de o greutate imensă. Este cunoscut drept tatăl a doi dintre cei doisprezece apostoli – Iacov al lui Alfeu și, potrivit unor interpretări, chiar Matei Vameșul, numit și Levi, fiul lui Alfeu.
Numele lui apare doar sporadic în Scriptură, dar greutatea spirituală a acestei figuri se deduce din roadele pe care le-a dat: fii apostoli, o familie întreagă pusă în slujba Evangheliei. Nu toți sunt chemați să iasă în față, dar unii sunt chemați să nască sfinți. Să crească fii în frica Domnului, să le pună în mâini Scriptura, și să-i învețe să aleagă crucea, nu confortul.
Tradiția îl pomenește alături de ceilalți 70 de apostoli, ceea ce înseamnă că nu doar a crescut sfinți, ci a devenit el însuși un apostol al credinței. Dacă Carp este imaginea apostolului-prieten și colaborator al lui Pavel, Alfeu este icoana tatălui care nu doar a primit credința, ci a transmis-o, a trăit-o în sânul familiei sale.
Moștenirea uitată a celor șaptezeci
Cei șaptezeci de apostoli sunt ostașii necunoscuți ai Evangheliei. Despre cei doisprezece știm mult. Avem Faptele Apostolilor, scrierile lor, martiriul lor consemnat cu detalii. Dar cei șaptezeci – trimiși câte doi, să pregătească drumurile, să înmoaie inimile – sunt adesea uitați. Și totuși, fără ei, nu ar fi fost posibilă răspândirea globală a creștinismului.
Ei nu au avut faimă, dar au avut credință. Nu au avut tronuri episcopale mărețe, dar au avut pustietăți în care au înviat suflete. Nu au scris tratate teologice, dar au aprins flacăra Bisericii în sate și cetăți păgâne.
Carp și Alfeu sunt parte din această armată nevăzută a credinței. Unul – misionar neobosit, smerit și înfocat, altul – părinte duhovnicesc, în care Evanghelia a prins rădăcini până în sânul familiei. Amândoi – mărturisitori, slujitori, și jertfelnici până la sânge.
Ce ne spun azi Sfinții Carp și Alfeu?
Într-o lume obsedată de imagine, de aparență, de notorietate, Sfinții Carp și Alfeu ne învață taina lucrului bine făcut în tăcere. Ne învață că uneori cel mai mare dar este credincioșia în cele mici. Să fii slujitor al unui apostol, să porți epistole, să găzduiești, să crești copii în Hristos – sunt lucruri simple, dar în ochii lui Dumnezeu, veșnice.
Ei sunt modele pentru toți cei care simt că viața lor nu e „extraordinară” după criteriile lumii. Sunt exemple pentru părinții care își cresc copiii în frică de Dumnezeu. Pentru preoții care slujesc în sate uitate. Pentru cei care scriu, predică sau slujesc fără să fie aplaudați. Sunt dovada vie că Dumnezeu lucrează în taină, dar nu uită nimic.
Pe 26 mai, când îi pomenim în biserică, ar fi bine să-i pomenim și în inimă. Să-i rugăm să ne dea râvna lor, curăția lor, puterea lor de a merge până la capăt. Pentru că sfinții nu sunt doar modele, ci și prieteni. Ajutoare. Sprijin real în drumul nostru spre Dumnezeu.
Cântare de laudă la Sfinții Apostoli
Sfinții Apostoli, obștea cea mică,
Cu lumină cerească toată lumea
O au luminat.
De ale Duhului aripi purtați
Ei au cutreierat lumea,
Pe lume cu-ale Duhului aripi înaripând.
Ei au mers în palate, în colibe,
În munți și în peșteri,
Ei s-au nevoit pe cale
Și au străbătut mări.
Lor fiece zi le era
O nouă suferință și luptă.
Dând război lumii, cu ea se războiau
Fără să se plângă, fără părere de rău.
Fiece zi era mereu o alta,
Ei însă mereu aceiași:
La Hristos le era gândul,
La Hristos privirea.
Ce zi aveau să aibă pe ei nu-i tulbura,
De-și vor petrece noaptea în temniță sau palat.
Sârguința lor era
Pe Hristos în ei înșiși să poarte,
Și-ntr-al Lui ajutor pământului să vestească.
De hrană aveau sau nu, lor le era tot una;
Sârguința lor era credința să străluce
Peste fața întregului pământ.
Cinstiri sau loviri, lor le erau tot una;
Ei numai sârguiau pe Hristos a-L proslăvi în lume.
Îngeri cu aripi deasupra capetelor lor mergeau,
Și se bucurau întru ei
Ca întru ai lor frați.
Sfinții Apostoli, fii ai lui Dumnezeu,
Ai Bisericii Stâlpi și Temelie,
Ei chiar și azi lucrează și Biserica zidesc,
Deși ca sorii strălucesc în Ceruri.
Condacul Sfântului Apostol Carp, unul din cei şaptezeci
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi…
Ca pe o stea prealuminoasă câştigându-te Biserica pe tine, apostole Carp, cu darea cea multă a minunilor tale pururea se luminează; mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea ta.
Troparul Sfântului Apostol Carp, unul din cei şaptezeci
Glasul 3
Apostole Sfinte Carp, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.