Prăznuirea Sfinților 7 Tineri din Efes este una dintre cele mai luminoase și îmbucurătoare pagini din Viețile Sfinților, pentru că, prin ei, Dumnezeu a întărit credința Bisericii în învierea de obște.
Pătimirea și minunea lor se leagă de două momente istorice: prigoana împăratului Deciu (†254) și domnia binecredinciosului Teodosie cel Tânăr (începută în 408).
Între aceste borne, taina „somnului” și a „deșteptării” celor 7 tineri devine un cuvânt viu despre puterea lui Hristos, „Care are stăpânire și peste viață și peste moarte”.
Contextul prigoanei lui Deciu
Când păgânul Deciu a preluat sceptrul Romei, a pornit cu mânie împotriva creștinilor. Venind din Cartagina la Efes, a poruncit adunări și jertfe publice pentru idolii neamurilor. Idoli au fost așezați în mijlocul cetății, jertfelnice spurcate au fost ridicate, iar pământul s-a udat cu sângele dobitoacelor înjunghiate.
A treia zi, Deciu a poruncit să fie prinși toți creștinii și siliți să aducă jertfe. Unii, slabi cu sufletul, au căzut din credință; alții, tari ca oțelul, s-au dat la chinuri și la morți felurite, făcând din sângele lor o mărturie care „adăpa pământul”.
În acea vreme, mulți credincioși se ascundeau prin case și peșteri, plângând că nu pot aduna trupurile mucenicilor, aruncate la margini de drum sau spânzurate pe ziduri. Biserica suspina și se ruga: „Doamne, scapă poporul Tău!”
Cei 7 tineri: un cuget și o dragoste
În Efes se aflau 7 tineri din rânduiala ostășească, fii de neam bun și cetățeni cinstiți: Maximilian, Iamvlih, Martinian, Ioan, Dionisie, Exacustodian și Antonin. Născuți din părinți diferiți, ei erau „cu un suflet” în credință și dragoste pentru Hristos. Posteau, se rugau, păzeau curăția și, văzând răutățile împotriva creștinilor, „își zdrobeau inimile, suspinând”.
Descoperiți de pânditori, au fost aduși înaintea lui Deciu. Împăratul le-a cerut să jertfească idolilor; Sfântul Maximilian a mărturisit: „Pe Unul Dumnezeu, Împăratul cerurilor, Îl avem, și Aceluia îi aducem jertfa mărturisirii; jertfe necurate idolilor nu aducem.” Deciu le-a luat brâiele ostășești, dar, milostivindu-se de tinerețea lor, le-a dat timp „să se gândească” până la întoarcerea sa în Efes.
Peștera din muntele Ohlon și „somnul” dăruit de Dumnezeu
Eliberați pentru scurt timp, tinerii au făcut binefaceri cu aurul luat din casele părinților și au hotărât să se retragă în peștera din muntele Ohlon (spre răsăritul Efesului), pentru rugăciune și întărire în mărturisire.
Pe cel mai tânăr, Iamvlih, l-au rânduit să coboare la cetate după hrană și vești. Când a aflat că Deciu s-a întors și că îi caută pentru jertfe, s-a întors în grabă, aducând puțină pâine. După rugăciuni și cuvinte de mângâiere, tinerii au adormit.
Atunci, Dumnezeu, purtătorul de grijă al Bisericii, a rânduit pentru ei o adormire minunată „ca un somn”, păzindu-le sufletele în mâinile Sale. Între timp, Deciu, neaflându-i, a poruncit să fie astupată peștera cu pietre, ca tinerii să piară de foame și sete. Doi dregători creștini ascunși, Teodor și Rufin, au așezat la intrare un sicriaș de aramă cu două tăblițe de plumb, scriind numele și pătimirea lor „pentru Hristos”.
Tulburarea despre înviere în vremea lui Teodosie cel Tânăr
După moartea lui Deciu și a altor prigonitori, domnia lui Teodosie cel Tânăr a adus pace Bisericii. Însă în zilele sale s-au ridicat eretici care se îndoiau de învierea morților: unii spuneau că omul piere cu totul; alții că numai sufletul rămâne, iar trupul nu va mai învia. Se uitase glasul Evangheliei: „Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia.” (Ioan 5, 25); și profețiile: „Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică, iar alţii spre ocară şi ruşine veşnică.” (Daniel 12, 2); „De aceea proroceşte şi le spune: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre şi vă voi duce în ţara lui Israel. ” (Iezechiel 37, 12).
Împăratul, mâhnit de tulburare, a postit și s-a rugat cu lacrimi ca Domnul să tămăduiască rana din Biserică.
Deschiderea peșterii și „deșteptarea” sfinților
În acea vreme, un bărbat pe nume Adolie, stăpân peste muntele Ohlon, a vrut să-și facă staul pentru oi. Slugile, luând pietre din locul peșterii astupate, au deschis fără să știe o gură de intrare.
Atunci Hristos, „Care pe Lazăr l-a înviat a patra zi”, i-a deșteptat pe cei 7 din somnul lor ca dintr-o noapte obișnuită: trupurile le erau întregi, hainele neatinse, fețele tinere și luminoase. Ei socoteau că Deciu încă stăpânește și că amenințarea jertfelor păgâne îi pândește.
Iamvlih a coborât în cetate după pâine. Văzând cruci pe porți și ziduri, auzind pe mulți jurându-se „pe Hristos”, s-a mirat: ieri numele Domnului era prigonit, astăzi este cinstit în văzul tuturor! Când a plătit pâinea cu un ban de argint vechi – cu chipul împăratului Deciu, vânzătorii s-au bănuit că a găsit o comoară.
Prins și dus înaintea antipatului și a episcopului Ștefan, tânărul a spus că banii sunt din averea părinților și că ieri însuși Deciu a intrat în Efes. Atunci i s-a răspuns: „Nu mai domnește Deciu; acum împărățește Teodosie cel Tânăr”.
Ca să lămurească lucrurile, Iamvlih i-a rugat să meargă împreună la peșteră. La intrare au găsit sicriașul de aramă cu tăblițele de plumb care mărturiseau numele și pătimirea celor 7. Intrând, i-au văzut pe sfinți șezând cu fețele strălucite, ca niște îngeri. Minunea s-a făcut cunoscută în tot Efesul, iar episcopul și antipatul au trimis îndată veste la împărat.
Întâlnirea cu Teodosie cel Tânăr și mărturia despre înviere
Împăratul Teodosie a venit degrabă din Constantinopol, împreună cu boieri și mulțime de popor. Intrând în peșteră, a căzut la picioarele sfinților, iar ei l-au ridicat cu blândețe. Împăratul i-a sărutat cu lacrimi, slăvind pe Dumnezeu „Care v-a înviat pe voi, ca pe Lazăr, ca să întărească în Biserică credința în învierea morților”. Sfântul Maximilian i-a răspuns: „Pentru credința ta, împărăția se va întări; Hristos a făcut aceasta spre întărirea ta și a tuturor.”
Tradiția consemnează că împăratul a zăbovit mai multe zile lângă ei, iar la urmă, sfinții și-au plecat iar capetele și au adormit în Domnul, după porunca de sus. Teodosie a poruncit să li se facă racle scumpe; dar în noaptea aceea sfinții i s-au arătat în vis, cerând să fie lăsați în peșteră, cum se odihniseră dintâi. S-a adunat sobor de episcopi, s-a făcut praznic luminos, iar împăratul a făcut multe milostenii, eliberând și pe cei legați. Apoi s-a întors în capitală, slăvind pe Hristos Dumnezeu.
Sensul duhovnicesc al minunii
Minunea celor 7 tineri din Efes este o icoană a învierii: nu doar sufletul, ci întreg omul, suflet și trup este chemat la viață veșnică. „Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,” (Ioan 5, 28), iar această auzire nu e metaforă, ci putere; martorii acestei puteri au fost tinerii din Efes, „adormiți” sub Deciu și „deșteptați” sub Teodosie, pentru ca îndoielile să tacă și credința să biruiască. Peștera devine astfel „școală de dogmă”, iar somnul lor devine dovadă că trecerea timpului nu știrbește promisiunea Domnului.
De asemenea, minunea mustră fricoșia și slăbiciunea vremurilor de prigoană: unii au căzut la idolii deșerți, alții au stat până la sânge.
Cei 7 tineri au avut chip de mărturisitori: blânzi, săraci cu duhul, iubitori de rugăciune și de milostenie; au ales ascunderea nu din lașitate, ci ca pregătire pentru o mărturie pe care Dumnezeu o voia mai mare decât chinul: o mărturie peste veacuri, pentru mântuirea multora.
Nu în ultimul rând, minunea arată pronia tainică prin care Domnul lucrează exact când Biserica are mai multă nevoie. Când învățăturile străine clătinau inimile, Hristos a ridicat „dovezi vii” nu argumente omenești, ci oameni transfigurați, a căror însăși existență stă mărturie. Așa cum Teodosie a plâns de bucurie, tot astfel și noi suntem chemați să ne înnoim nădejdea: „«Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov»? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al viilor.” (Matei 22, 32).
Condacul Sfinţilor 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin
Glasul 4
Cel Ce Te-ai Înălţat…
Cel Ce ai minunat pe pământ pe sfinţii Tăi, mai înainte de înfricoşătoarea şi a doua Ta venire, prin preaslăvită scularea celor şapte tineri, Hristoase, descoperind învierea ce va să fie, ai arătat celor ce nu credeau în ea, îmbrăcămintea şi trupurile lor nestricate. Iar pe împăratul l-ai înduplecat a grăi: cu adevărat este învierea morţilor.
Troparul Sfinţilor 7 tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan şi Constantin
Glasul 4
Mari sunt isprăvile credinţei! În peşteră, ca într-o cămară împărătească, au petrecut cei şapte sfinţi tineri şi fără stricăciune au murit. Iar după multă vreme, ca dintr-un somn s-au sculat, pentru încredinţarea învierii tuturor oamenilor. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.