Pe 19 mai, Biserica Ortodoxă face pomenirea unui grup de mucenici care și-au încheiat alergarea pământească în chip slăvit, dând mărturie despre Iisus Hristos în vremuri de prigoană: Sfântul Sfințit Mucenic Patrichie, Episcopul Prusiei, și cei trei preoți împreună cu el – Acachie, Menandru și Polien. Jertfa lor stă mărturie peste veacuri despre puterea credinței, despre curajul celor care au iubit mai mult pe Dumnezeu decât propria lor viață și despre biruința adevărului asupra rătăcirii idolatre.
Prusia Bitiniei – între idolatrie și adevăr
În secolul al IV-lea, orașul Prusia din Bitinia (în Asia Mică, pe coasta asiatică a Mării Negre) era renumit pentru izvoarele sale de ape fierbinți, considerate tămăduitoare. Aceste ape erau socotite de păgâni ca fiind darul zeului Esculap (Asclipie), zeul sănătății în mitologia greacă. O capiște îi fusese ridicată în semn de mulțumire, iar fiecare bolnav care se vindeca lăsa acolo semne de închinare.
În mijlocul acestui cult păgân s-a ridicat episcopul Patrichie, un om al lui Dumnezeu, plin de râvnă pentru adevăr și păstor devotat al Bisericii lui Hristos. Prin cuvânt și viață, el a propovăduit credința creștină, mustrând rătăcirea elinească și întorcând pe mulți la lumina Evangheliei. Trei dintre preoții formați sub ocrotirea sa – Acachie, Menandru și Polien – i-au fost aproape în această misiune și aveau să-i fie tovarăși și în mucenicie.
Întâlnirea cu tiranul
Dregătorul roman Iuliu (numit și Iunius în unele surse), guvernatorul Bitiniei, era un om dăruit cultului idolesc și un slujitor înflăcărat al zeilor. Vindecat el însuși în apele termale ale Prusiei, s-a hotărât să-i oblige și pe creștini să recunoască puterea idolilor, mai ales a lui Esculap. Astfel, i-a arestat pe Patrichie și pe cei trei preoți și i-a adus în fața poporului, cerându-le să se lepede de Hristos și să aducă jertfă în capiștea păgână.
Răspunsul Sfântului Sfințit Mucenic Patrichiea fost limpede și neclintit: „Zeii voștri sunt demoni, iar aceste ape și toate celelalte din zidire sunt făcute de Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia singur ne închinăm cu evlavie.” De aici, urmează o întreagă confruntare între adevăr și înșelare, între lumina Evangheliei și întunericul idolatriei.
Dregătorul l-a întrebat cu dispreț: „Cine a creat aceste ape fierbinți, dacă nu zeii noștri? Nu vezi că ele tămăduiesc? Nu este aceasta dovada puterii lor?” Iar Patrichie a rostit cuvântul care a rămas și azi ca răspuns tuturor formelor de idolatrie: „Dacă zeii voștri ar fi reali, n-ar fi lipsiți de viață. Dar ei nu pot face nimic, fiind simple invenții omenești. Tot ce e zidit – și focul, și apa, și viața – e din mâna lui Iisus Hristos.”
Încercarea cu apele clocotinde
Neputând să-i întoarcă prin cuvinte, Iuliu a trecut la amenințări. L-a întrebat pe Patrichie dacă Iisus Hristos îl va scăpa, în cazul în care va fi aruncat în apele clocotinde. Răspunsul sfântului a fost o mărturisire de credință cutremurătoare: „Dacă El voiește, poate să mă păzească nevătămat. Dar și dacă voi muri, va fi bine, căci sufletul meu se va uni cu El. Facă-se voia Lui.”
Aruncat în apa clocotită, Patrichie nu a suferit vreo vătămare. Cei de față, dimpotrivă, au fost opăriți de stropii care săreau din bazin. Dar episcopul se afla nevătămat, cu buzele mișcându-se în rugăciune, ca și cum s-ar fi aflat într-o baie binefăcătoare. A fost o minune văzută de toți – o minune care ar fi trebuit să deschidă ochii celor împietriți. În loc de pocăință, însă, a urmat furia.
Moartea ca naștere în veșnicie
Tulburat și plin de mânie, dregătorul a poruncit moartea lor. Cu toții – Patrichie, Acachie, Menandru și Polien – au fost scoși afară și li s-au tăiat capetele cu toporul. Mărturisitorii lui Iisus Hristos au mers la moarte cu rugăciunea pe buze, neclintiți, senini, ca niște biruitori.
Nu există în istoria Bisericii noastre mucenicie care să nu fie urmată de rod duhovnicesc. Moartea lor a fost, cu adevărat, o naștere în Împărăția lui Dumnezeu și o sămânță pentru credința altora. Pământul Prusiei, stropit cu sângele lor, a fost sfințit pentru veșnicie, iar numele lor a intrat în sinaxarul sfinților, ca mărturie că „Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui. ” (Matei 24, 13).
Moștenirea lor pentru noi
Ce ne spune nouă, celor de azi, mărturisirea și jertfa Sfântului Patrichie și a celor împreună cu el?
În primul rând, că adevărul nu are nevoie de mulțime, ci de curaj. În fața unei lumi păgâne și idolatre, un singur om, plin de har, poate rușina întunericul și poate aprinde făclia luminii.
În al doilea rând, că mucenicia nu este o excepție, ci o vocație posibilă pentru orice creștin. Nu toți suntem chemați la jertfa sângelui, dar toți suntem chemați la mărturisire. Să nu tăcem când Iisus Hristos este batjocorit, să nu ne rușinăm de credință, să nu ne plecăm sufletul în fața minciunii – aceasta este mucenicia zilelor noastre.
În al treilea rând, că Iisus Hristos nu ne promite scăparea din orice pericol, dar ne promite prezența Sa în orice necaz. „Dacă El voiește” – cuvintele lui Patrichie nu sunt o îndoială, ci o încredere desăvârșită. Nu cerem semne și minuni, ci să fim ai Lui, oricum va fi – în viață sau în moarte.
Sfântul Sfințit Mucenic Patrichie, episcopul Prusiei, și cei trei preoți care l-au urmat în mucenicie, sunt pentru noi icoane ale curajului, ale dreptei credințe și ale dragostei de Hristos până la moarte
Prigoanele vremii lor nu diferă prea mult de ispitele timpului nostru – doar că azi idolii poartă alte nume: confort, relativism, rușine de credință, lașitate.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Patrichie şi a celor dimpreună cu dânsul
Glasul 4
Ca nişte pârgă a firii…
Ca o sfinţită vistierie a lui lisus, Patrichie, Biserica primind trupul tău, bucurându-se strigă ţie: prin tine toată lumea în pace adâncă se ţine, şi se acoperă de tot eresul nevătămată ca o nebiruită.
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Patrichie şi a celor dimpreună cu dânsul
Glasul 4
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.