În istoria lumii creștine, puțini sunt acei părinți ai Bisericii care, asemenea Sfântului Ierarh Iuvenalie, s-au dovedit a fi nu doar învățători ai dreptei credințe, ci și apărători neobosiți ai acesteia, cu prețul vieții, al păstoririi și al liniștii personale. Personalitate de prim rang a Bisericii din veacul al V-lea, Sfântul Iuvenalie a fost Patriarhul Ierusalimului într-o vreme de mari tulburări dogmatice și frământări eclesiale. Prin statornicia și curajul său, el a fost un adevărat luminător al Ortodoxiei, rămânând până azi o pildă vie de mărturisitor al adevărului.
Contextul istoric: secolul frământărilor teologice
Sfântul Ierarh Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului a fost chemat de Dumnezeu să slujească Bisericii într-un veac în care dreapta credință era amenințată din toate părțile. Pe de o parte, erezia lui Nestorie, care afirma că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria nu este Născătoare de Dumnezeu (Theotokos), ci doar maica Domnului Iisus Hristos în sens omenesc, a provocat dezbinare și rătăcire în rândul credincioșilor. Pe de altă parte, erezia lui Eutihie și Dioscor, care nega firea omenească a Mântuitorului Iisus Hristos, susținând că în El se află doar o singură fire, cea dumnezeiască, a provocat alte tulburări grave în sânul Bisericii.
În acest context, Iuvenalie, împreună cu alți mari sfinți contemporani, precum Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Eftimie cel Mare, Sfântul Teodosie cel Mare, Sfântul Gherasim de la Iordan și Sfântul Simeon Stâlpnicul, a devenit un sprijin neclintit al Ortodoxiei. Prezența sa la două dintre cele mai importante sinoade ecumenice: Sinodul III de la Efes (431) și Sinodul IV de la Calcedon (451), este o dovadă a înaltei sale staturi duhovnicești și teologice.
Apărător al Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria
La Sinodul de la Efes, Sfântul Ierarh Iuvenalie s-a ridicat cu hotărâre împotriva lui Nestorie, mărturisind cu tărie adevărul că Preasfânta Fecioară Maria este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Această mărturisire nu era doar o afirmație teologică, ci o apărare a însăși tainei Întrupării Domnului.
Hristos este o singură Persoană (Ipostasul Fiului lui Dumnezeu), având două firi: dumnezeiască și omenească, unite fără amestecare, fără schimbare, fără împărțire și fără despărțire, după cum a fost definit la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, în anul 451.
Dacă Domnul nostru Iisus Hristos nu este, în același timp, Dumnezeu adevărat și om adevărat, unit în chip desăvârșit într-o singură Persoană, atunci întreaga lucrare de mântuire săvârșită pentru neamul omenesc este zdruncinată.
Prin această luptă pentru adevăr, Sfântul Ierarh Iuvenalie s-a arătat nu doar un apărător al dreptei credințe, ci și un adevărat slujitor al mântuirii oamenilor.
Luptător împotriva monofizismului
La douăzeci de ani după Sinodul de la Efes, Sfântul Ierarh Iuvenalie s-a aflat și în fruntea luptei împotriva ereziei monofizite, apărute prin învățăturile lui Eutihie și Dioscor. Aceștia susțineau că în Domnul Iisus Hristos există o singură fire, cea dumnezeiască, anulând astfel realitatea firii omenești a Mântuitorului. La Sinodul de la Calcedon din anul 451, Iuvenalie a strălucit ca un luceafăr între Sfinții Părinți, mărturisind cu îndrăzneală adevărul de credință: Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, în două firi neamestecate, neschimbate, neîmpărțite și nedespărțite, unite într-o singură Persoană.
Prigoana și exilul
Însă biruința Ortodoxiei la nivel dogmatic nu a însemnat liniștirea imediată a Bisericii. Ereticii, neîmpăcați cu hotărârile sobornicești, au continuat să semene tulburare și ură. Unul dintre aceștia, Teodosie, un călugăr cu obiceiuri vrăjitorești și apropiat al lui Dioscor, a reușit să-i înșele pe mulți dintre monahii Palestinei, dar și pe împărăteasa Evdochia, soția lui Teodosie cel Tânăr, care se stabilise în Ierusalim după moartea soțului ei. Teodosie a declanșat o revoltă împotriva Sfântului Iuvenalie, forțându-l să părăsească scaunul patriarhal.
În locul lui, Teodosie s-a autoproclamat patriarh și a început o prigoană dură împotriva celor ce nu împărtășeau erezia sa. Episcopi ortodocși, precum Severian al Schitopolei, au fost uciși, iar casele lor, jefuite. Frica, teroarea și dezbinarea au cuprins Palestina, iar mulți dintre Sfinții Părinți s-au retras în pustie, rugându-se cu lacrimi pentru restabilirea păcii în Biserică.
Biruința dreptei credințe și întoarcerea în scaun
În acest moment de cumpănă, Dumnezeu a lucrat printr-un alt mare luminător, Sfântul Simeon Stâlpnicul. Împărăteasa Evdochia, tulburată de evenimente, a căutat sfatul Sfântului și a fost îndrumată să se pocăiască și să se alipească din nou de Ortodoxie. Ascultând cuvântul Sfântului Simeon, ea a renunțat la sprijinul acordat ereticilor și a cerut ajutor împăratului Marcian.
Împăratul, împreună cu împărăteasa Pulheria, a trimis o scrisoare oficială eparhului Ierusalimului, poruncindu-i să-l îndepărteze pe Teodosie cel mincinos și să-l readucă pe Sfântul Iuvenalie în demnitatea de patriarh. Porunca a fost dusă la îndeplinire, iar credincioșii au fost eliberați de jugul rătăcirii.
Mărturia despre Adormirea Maicii Domnului
Sfântul Ierarh Iuvenalie a avut și un rol deosebit în legătura dintre Biserica Ierusalimului și cea din Constantinopol. Împăratul Marcian și împărăteasa Pulheria, întemeind Biserica din Vlaherne, au cerut părintelui Iuvenalie să le dăruiască relicve ale Maicii Domnului. Iuvenalie le-a spus că nu există moaștele Maicii Domnului, deoarece, după tradiție, la trei zile după îngropare, mormântul ei a fost găsit gol, semn al mutării ei la ceruri. A oferit însă veșmintele de înmormântare ale Preasfintei, care au fost așezate cu cinste în biserica Vlaherne.
Păstorirea și mutarea la cele veșnice
Sfântul Ierarh Iuvenalie a păstorit Biserica Ierusalimului vreme de 38 de ani, o perioadă plină de frământări, dar și de biruințe. Sub păstorirea sa a fost instituită și sărbătoarea Nașterii Domnului la 25 decembrie, după modelul Bisericii Romei. A fost un ierarh luminat, un teolog puternic, un păstor curajos și un mărturisitor desăvârșit. A adormit în pace, în anul 458, fiind cinstit de Biserică ca sfânt și ierarh mărturisitor.
Moștenirea Sfântului Iuvenalie
Viața Sfântului Ierarh Iuvenalie este o dovadă vie a faptului că adevărul nu se impune doar prin cuvinte, ci mai ales prin jertfă. Prin statornicia sa în credință, prin suferințele îndurate, prin înțelepciunea și rugăciunea sa, Sfântul Ierarh Iuvenalie a devenit o călăuză sigură pentru păstorii și credincioșii de azi. Într-o vreme în care confuzia și erezia se strecoară adesea în viața spirituală, exemplul său ne îndeamnă să rămânem neclintiți în dreapta credință, să iubim Biserica și să mărturisim adevărul fără teamă.
Pomenirea Sfântului Ierarh Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului, se face în fiecare an la data de 2 iulie. Să ne rugăm lui cu evlavie, cerând mijlocirea sa înaintea Tronului lui Hristos pentru Biserica noastră și pentru întărirea noastră în credință: