În rândul aleșilor lui Dumnezeu care au strălucit în Biserica Ortodoxă prin viețuire sfântă, pocăință adâncă și nevoință desăvârșită, se numără și Sfântul Cuvios Erasm. Viața acestui cuvios părinte, deși puțin cunoscută în rândul credincioșilor de azi, este o comoară de înțelepciune duhovnicească și o lecție vie despre marea milostivire a lui Dumnezeu față de cei ce se întorc cu sinceritate la El. Sfântul Erasm ne învață că, indiferent de starea în care am căzut, Dumnezeu nu ne leapădă, ci ne așteaptă cu brațele deschise, dându-ne timp de pocăință.
Origini și renunțarea la lume
Sfântul Erasm s-a născut în secolul al III-lea în Antiohia Siriei, într-o familie înstărită și respectată. Încă din tinerețe, a dovedit o înclinare profundă spre cele duhovnicești, deși trăia în mijlocul luxului și al desfătărilor lumești. În sufletul său încolțise dorința de a-L urma pe Domnul Iisus Hristos cu toată inima. Conștient că adevărata comoară nu este cea materială, ci cea a Împărăției lui Dumnezeu, Sfântul Erasm a renunțat la averea sa, a împărțit-o săracilor și a intrat în monahism.
A ales să se retragă în singurătate, urcând în munți pentru a se dedica postului, rugăciunii și meditației la cele sfinte. În pustnicie, s-a nevoit ani întregi întru desăvârșirea sufletului, trăind cu trupul pe pământ, dar cu inima în cer. Această perioadă a fost una de curățire și întărire a virtuților: smerenie, răbdare, credință și dragoste față de aproapele.
Jertfelnicie și înțelepciune
Pe când era încă în lume, Sfântul Erasm a ridicat o biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioarei Maria în Lavra Peșterilor, pe cheltuiala proprie. A înfrumusețat-o cu odoare scumpe, icoane și vase sfinte, aducând slavă Maicii Domnului și bucurie celor ce se rugau acolo. Fapta aceasta nu a fost făcută din mândrie, ci din iubire curată față de Dumnezeu și Biserica Sa.
După intrarea sa în viața monahală, Sfântul Erasm a început să-și „împodobească” sufletul cu nevoințe și virtuți, așa cum împodobise mai înainte locașul Domnului. Cu toate acestea, în marea înțelepciune a lui Dumnezeu, i s-a îngăduit o ispitire grea, ca să fie încercată și statornicia lui în credință.
Ispita deznădejdii și căderea în nepăsare
Vrăjmașul sufletelor, diavolul, care nu rabdă binele și sfințenia, l-a ispitit pe Sfântul Erasm cu gândul că a cheltuit în zadar toată averea pentru biserica Maicii Domnului. Acest gând a prins rădăcină în inima lui, și astfel sfântul a căzut în deznădejde, lenevie și nepăsare duhovnicească. Rugăciunea i s-a rărit, postul i-a slăbit, iar sufletul i-a fost cuprins de întunecime.
Starețul mănăstirii și ceilalți frați l-au sfătuit, l-au mângâiat, s-au rugat pentru el, dar fără izbândă. Era o luptă nevăzută, una dintre cele mai grele: lupta cu descurajarea și deznădejdea, care poate face sufletul să se înstrăineze de Dumnezeu.
Minunea milostivirii dumnezeiești
Într-o zi, Sfântul Erasm a fost cuprins de o boală cumplită și a ajuns pe patul morții, unde a zăcut inconștient timp de șase zile. În această stare de comă, a avut parte de o vedenie minunată, care i-a schimbat viața pentru totdeauna. În timp ce diavolul aștepta cu bucurie moartea lui, i-au apărut în vedenie Sfinții Antonie și Teodosie, marii părinți ai Lavrei Peșterilor.
Aceștia i-au spus: „Ne-am rugat pentru tine Domnului, iar Acesta, ca un milostiv, ți-a mai dat vreme de pocăință.” Apoi, i-a apărut Maica Domnului, care i-a spus: „Erasmie, pentru că ai împodobit biserica mea și ai înfrumusețat-o cu icoane și vase de preț, am mijlocit pentru tine către Fiul meu.” Cu glas de mamă duhovnicească, Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria i-a oferit nu doar iertare, ci și o chemare la pocăință și mântuire.
Luminat de această descoperire dumnezeiască, Cuviosul Erasm s-a trezit din boală și s-a ridicat imediat, cerând starețului să-i dea Schima Mare. A primit-o cu lacrimi și zdrobire de inimă, conștient de greșelile sale și hotărât să-și închine întreaga ființă Domnului.
Ultimele zile și mutarea la cele veșnice
După primirea Schimei Mari, Cuviosul Erasm s-a retras într-o chilie, unde a petrecut ultimele sale zile în neîncetată rugăciune, pocăință și tăcere. Nu mai vorbea cu nimeni, ci numai cu Dumnezeu. Lacrimile îi udau pământul chiliei, și sufletul i se curăța, ca aurul în topitoare.
La trei zile după ce primise Schima, a adormit în pace, împlinind cuvântul Maicii Domnului. Când frații i-au descoperit trupul, l-au aflat nestricat și izvorând bună mireasmă. Minuni s-au săvârșit la mormântul lui, iar credincioșii au început să îl cheme în rugăciune, cerându-i mijlocirea pentru răbdare, curaj și întoarcere la Dumnezeu.
Moștenirea duhovnicească
Sfântul Cuvios Erasm rămâne un exemplu grăitor al puterii pocăinței și al milostivirii dumnezeiești. Chiar dacă a căzut în deznădejde, nu a fost părăsit de Dumnezeu. Vedem în viața lui cum mila cerească se pogoară acolo unde rugăciunea fraților și dragostea Maicii Domnului întâlnesc o inimă care se frânge cu adevărat. De aceea, Sfântul Erasm este un model pentru toți cei care se simt căzuți, slabi, nevrednici, pentru că el ne arată că întoarcerea sinceră la Dumnezeu poate schimba chiar și un suflet cuprins de întuneric.
Cinstirea Sfântului Cuvios Erasm
Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Cuvios Erasm ca pe un mare mărturisitor al răbdării și credinței neclintite. Credincioșii îl invocă în rugăciuni în momente de îndoială, de boală, de luptă sufletească, știind că acest sfânt a cunoscut adâncurile deznădejdii, dar și lumina mântuirii.
Viața sa rămâne actuală pentru noi, cei din lumea modernă, în care suntem adesea ispitiți să abandonăm calea duhovnicească atunci când apar greutăți sau ispite. Sfântul Erasm ne îndeamnă să nu renunțăm, ci să strigăm la Dumnezeu cu credință, să cerem mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților și să ne ridicăm cu nădejde.
Sfântul Cuvios Erasm este o pildă de credință vie, un stâlp al răbdării și un dascăl al pocăinței adânci
Viața sa, marcată de sacrificiu, ispită, cădere și ridicare, ne învață că Dumnezeu nu caută perfecțiunea, ci inima smerită care se întoarce la El. Să-i cerem cu credință Sfântului Erasm să ne fie mijlocitor în momentele grele ale vieții, să ne învețe răbdarea și să ne inspire curajul de a merge mai departe pe calea mântuirii. Amin.