Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul, pomenit la data de 11 decembrie, este cinstit în Biserică pentru viața sa aleasă și nevoințele prin care s-a desăvârșit în Hristos.
Născut prin darul lui Dumnezeu și desăvârșit prin nevoințele sale peste fire pe stâlpul din Anaplu, Sfântul Cuvios Daniil a devenit unul dintre cei mai cunoscuți stâlpnici ai secolului al V-lea.
Următor al Sfântului Simeon Stâlpnicul și mare făcător de minuni, el a trăit în vremea împăraților Leon cel Mare, Zenon și Vasilisc, rămânând un stâlp viu al credinței și al Bisericii.
Nașterea minunată și începuturile vieții
Mesopotamia, ținut binecuvântat între Tigru și Eufrat, a odrăslit această „stâlpare a Raiului”, pe Cuviosul Daniil, în satul Vitara, aproape de cetatea Samosata. Părinții lui, Ilie și Marta, erau oameni credincioși, dar încercați de durerea nerodirii. Marta îndura mustrări și defăimări din partea soțului și a apropiaților, iar povara suferinței o împingea la rugăciune stăruitoare. Într-o noapte, pe la miezul nopții, cu mâinile ridicate spre cer și cu lacrimi multe, ea a strigat către Dumnezeu, amintind minunile făcute pentru Sara, Ana și Elisabeta. Se ruga ca Dumnezeu să îi ia rușinea și să îi dăruiască un fiu pe care să-L închine Lui.
Ca răspuns, Dumnezeu i-a trimis un vis: două candele luminoase coborau încet din cer peste capul ei. Acesta era semn că rodul ce urma să vină avea să fie strălucitor prin faptele sale. Curând a zămislit și a născut un fiu, vindecându-se astfel de durerea sterpiciunii și de ocara oamenilor.
Pruncul a crescut cinci ani fără nume, pentru că părinții doreau ca însuși Dumnezeu să-l numească. Când l-au adus la o mănăstire pentru a primi binecuvântare, egumenul, insuflat de har, a deschis cartea Sfântului Altar și a găsit cuvinte ale prorocului Daniil. Înțelegând voia dumnezeiască, l-a numit pe copil „Daniil”, semn că avea să urmeze viața și virtuțile marelui proroc.
Chemarea monahală și anii tinereții
Crescut într-o familie evlavioasă, copilul Daniil arăta din fragedă vârstă o aplecare deosebită spre cele duhovnicești. La doisprezece ani, fără a spune cuiva, a părăsit casa părintească și s-a îndreptat spre o mănăstire aflată la douăzeci de stadii depărtare. A căzut la picioarele egumenului cerând cu lacrimi să fie primit în rândul monahilor și să primească chipul îngeresc.
Deși egumenul, temându-se de slăbiciunea vârstei lui, încerca să-l întoarcă din drum, copilul răspundea cu hotărâre:„Am venit să viețuiesc întru Hristos și să mor lumii; mai bine să mor aici în osteneli pentru Dumnezeu, decât să plec în deșert.” Statornicia lui a convins obștea, iar mai târziu, în prezența părinților săi, a primit tunderea în monahism.
În mănăstire, Daniil a crescut în fapte bune și în râvna pentru Dumnezeu. Avea o dorință arzătoare: să se închine la Sfintele Locuri ale Ierusalimului și să-l vadă pe marele Simeon Stâlpnicul, renumit în tot Răsăritul pentru nevoința sa. Dumnezeu a îngăduit ca această dorință să se împlinească atunci când egumenul a avut nevoie să călătorească spre Antiohia și l-a luat pe tânărul Daniil cu sine.
În apropiere de Telada, unde se afla turnul Sfântului Simeon, Daniil l-a întâlnit pe marele nevoitor. Deși ceilalți frați nu au avut puterea să urce pe scară până la el, copilul a făcut aceasta cu bucurie, sărutându-i mâinile. Sfântul Simeon i-a dăruit binecuvântare și, prin descoperire dumnezeiască, i-a spus prorocind: „Multe osteneli vei suferi pentru Hristos, dar El îți va fi ajutător în toate.”Această întâlnire avea să-i marcheze întreaga viață.
Retragerea în capiștea idolească și lupta cu demonii
Întors în mănăstire, după ani de nevoințe, Daniil a primit în inima sa chemarea pustniciei. Prin descoperire dumnezeiască, a plecat spre părțile Traciei, aproape de Constantinopol, la locul numit Anaplu, pe țărmul Mării Negre. Acolo a găsit o capiște idolească părăsită și s-a închis în ea, dorind liniștea și apropierea de Dumnezeu.
Timp îndelungat, demonii l-au atacat cu violență. Încercau să-l alunge, îl loveau, îl înspăimântau, dar el răbda toate cu rugăciune, cu semnul Sfintei Cruci și cu nădejde în Hristos. Aceste lupte, deși nevăzute oamenilor, au deschis calea către nevoința cea mare: viața pe stâlp.
Nevoința pe stâlp, lucrare îngerească pe pământ
După o vreme, Daniil a ridicat un stâlp pe care s-a suit asemenea Sfântului Simeon. Acolo a rămas până la sfârșitul vieții sale, expus vânturilor, zăpezilor, arșiței și ploii. Stâlpul său a devenit loc de pelerinaj pentru mulți oameni, care veneau să primească cuvânt de mângâiere și binecuvântare.
Răbdarea sa era mai presus de fire. Nici frigul aspru, nici zăduful verii, nici calomniile oamenilor, nici multele ispitiri ale demonilor nu au putut să-l clatine. Trăia pentru Dumnezeu, întru Dumnezeu și prin Dumnezeu.
Dumnezeu, văzând sârguința lui, i-a dăruit harul facerii de minuni, al vindecării și al prorociei. Ucenici mulți s-au strâns în jurul stâlpului său, formând o obște monahală numeroasă pe care sfântul o povățuia cu blândețe părintească.
Împărații vremii la picioarele sfântului
Vestea despre virtuțile lui a ajuns până la împărații Leon, Zenon și Vasilisc. Cu toții au mers să se închine sfântului, căutând sfat și binecuvântare. Daniil le-a prorocit cursul vieții și al domniei lor, iar cuvântul lui s-a împlinit întotdeauna.
Împăratul Leon cel Mare, venind cu oaspeți străini la stâlpul sfântului, le-a arătat locul și a zis: „Iată cea mai scumpă comoară a împărăției mele!”
Cuviosul Daniil a fost, de asemenea, apărător statornic al Bisericii în vremea luptelor cu ereticii, întărind prin sfatul său pe cei ce apărau dreapta credință.
Sfârșitul vieții și mutarea la Domnul
După optzeci de ani de viață pământească plină de nevoințe, Dumnezeu a descoperit sfântului apropierea sfârșitului său. Cu trei zile înainte de mutare, în miezul nopții, ucenicii au văzut o lumină cerească pogorându-se și mulțime de sfinți, prooroci, apostoli și mucenici, venind să-l cerceteze și să-i mângâie sufletul.
Sfântul și-a chemat ucenicii, i-a sfătuit ca un tată și le-a dat binecuvântarea cea mai de pe urmă. În ceasul trecerii sale, îngerii s-au arătat deasupra stâlpului, primind sufletul acestui bărbat îngeresc.
Trupul său a fost așezat cu cinste, iar pomenirea lui se face până astăzi în Anaplu, unde stâlpul său a rămas mărturie peste veacuri.
Moștenirea duhovnicească a Sfântului Daniil Stâlpnicul
Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul rămâne un far al credinței neclintite, un chip al răbdării și o pildă a luptătorilor duhovnicești. Viața lui, începută prin minune, continuată în nevoință și încununată de har, ne arată că Dumnezeu lucrează în cei care Îl caută cu toată inima. El este un stâlp al Ortodoxiei, atât prin nevoința trupească, cât și prin statornicia în dreapta credință.
Troparul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul
Glasul 1
Stâlp al răbdării ai fost râvnind strămoşilor, cuvioase: Dreptului Iov întru patimi, Sfântului Iosif întru ispite; şi în trup viaţa celor fără de trup având, Sfinte Preacuvioase Daniil, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul
Glasul 8
Ca o pârgă a firii…
Suindu-te pe stâlp, fericite, ai luminat lumea cu sfintele tale fapte şi ca o stea mult strălucitoare, ai depărtat, părinte, în tunericul înşelăciunii. Pentru aceasta te rugăm pe tine, luminează şi acum, în inimile robilor tăi, lumina cea neapusă a cunoştinţei.