Sfânta Cuvioasă Xenia din Roma este una dintre marile chipuri ale fecioriei și lepădării de lume pentru Domnul Iisus Hristos. Pomenită de Biserica Ortodoxă la data de 24 ianuarie, viața ei este o mărturie vie a alegerii conștiente a Împărăției cerurilor în locul slavei și desfătărilor trecătoare ale acestei lumi.
Originea nobilă și chemarea dumnezeiască
Sfânta Xenia s-a născut în Roma cea veche, într-o familie de mare cinste. Tatăl ei era unul dintre cei mai de seamă senatori ai Imperiului, creștin dreptcredincios și temător de Dumnezeu. Unica lor fiică, Eusebia, era crescută cu multă grijă și dragoste, fiind păzită ca lumina ochilor. Ajunsă la vârsta rânduită pentru căsătorie, părinții au hotărât să o dea după un tânăr de neam ales, asemenea lor în bogăție și rang, pregătind toate cele de trebuință pentru o nuntă strălucită.
Însă în inima fecioarei se aprinsese o altă dorire: dragostea arzătoare pentru Domnul Iisus Hristos. Plină de dumnezeiască râvnă, Eusebia nu voia să se lege de cele trecătoare ale lumii, ci dorea să-și păstreze fecioria și să se dăruiască în întregime lui Dumnezeu. Cunoscând dragostea părinților și împotrivirea pe care ar fi întâmpinat-o, ea a tăinuit această hotărâre, purtând în inimă lupta cea mare dintre ascultarea față de oameni și chemarea cerească.
Taina hotărârii și fuga din lume
Eusebia avea două slujnice credincioase, crescute împreună cu ea din copilărie, cărora le-a descoperit gândul inimii sale. Cu jurământ înaintea lui Dumnezeu, le-a cerut să păstreze taina și să o însoțească pe calea lepădării de lume. Le-a mărturisit că viața acestei lumi este „umbră, fum și vis” și că nimic nu o va putea întoarce de la dorirea ei, nici focul, nici sabia, nici amenințările, dacă Dumnezeu îi va fi ajutor.
Mișcate de aceeași dragoste pentru Domnul Iisus Hristos, slujnicele au primit cu bucurie această hotărâre. Din acea clipă, cele trei fecioare au început să împartă în ascuns din averea lor săracilor, pregătindu-se pentru viața de sărăcie și înstrăinare. În noaptea dinaintea nunții, Eusebia și-a schimbat hainele femeiești cu îmbrăcăminte bărbătească, a luat puțin aur pentru trebuință și, împreună cu slujnicele sale, a ieșit pe furiș din casa părintească, însemnându-se cu semnul Crucii și încredințându-se proniei dumnezeiești.
Drumul înstrăinării și numele Xenia
Călătoria lor a fost plină de primejdii, dar și de nădejde. Au ajuns mai întâi la Alexandria, iar de acolo în insula Coș, aproape de hotarele Cariei. Acolo, dorind să rămână necunoscute, Eusebia le-a cerut surorilor sale să nu spună nimănui nici patria, nici numele ei adevărat. Și-a ales numele de Xenia, care înseamnă „străină”, arătând astfel că nu mai avea cetate stătătoare pe pământ, ci căuta pe cea viitoare.
În insula Coș, cele trei fecioare au viețuit în liniște și rugăciune, cerând neîncetat lui Dumnezeu să le trimită un povățuitor duhovnicesc, care să le călăuzească spre viața monahicească.
Întâlnirea cu Cuviosul Pavel și întemeierea mănăstirii
Rugăciunea lor a fost ascultată. Dumnezeu le-a scos în cale pe Cuviosul Pavel, preot și egumen, venit de la Sfintele Locuri. Văzându-l, Sfânta Xenia a căzut la picioarele lui cu lacrimi, rugându-l să le fie părinte și îndrumător, asemenea Sfântului Apostol Pavel pentru Sfânta Tecla.
Sub povățuirea acestui om al lui Dumnezeu, fecioarele au ajuns în cetatea Milasa din Caria. Acolo, din aurul adus cu ele, Sfânta Xenia a zidit o mică biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Ștefan și câteva chilii, punând temelia unei mănăstiri de fecioare. În acest loc, ea și surorile ei au fost tunse în monahism, lepădându-se pe deplin de lume.
Viața ascetică și desăvârșirea duhovnicească
Deși crescuse în desfătări și bogății, Sfânta Xenia s-a deprins cu o viață aspră, peste puterea firii omenești. Postul ei era neobișnuit: uneori mânca o dată la două sau trei zile, alteori trecea săptămâni întregi fără hrană. Hrana ei era puțină pâine, adesea presărată cu cenușă din cădelniță, împlinind cuvântul psalmistului: „Cenușă cu pâine am mâncat și băutura mea cu plângere am amestecat”.
Nopțile și le petrecea în rugăciune neîncetată, stând cu mâinile ridicate sau în genunchi până la Utrenie, iar ziua slujea cu smerenie surorilor și săracilor. Nu se mânia niciodată, nu căuta slava oamenilor și se socotea pe sine mai prejos decât toți. Diavolii se temeau de nevoința ei, iar surorile o priveau ca pe o icoană vie a vieții îngerești în trup.
Mutarea la Domnul și semnul ceresc
În jurul anului 450, Sfânta Cuvioasă Xenia s-a mutat la Domnul, Mirele pe Care L-a iubit din tinerețe. La ceasul adormirii ei, Dumnezeu a binevoit să arate un semn minunat: pe cer s-a ivit o cruce de stele, înconjurată de o cunună luminoasă, mai strălucitoare decât soarele. După îngroparea trupului ei, semnul a dispărut, arătând că a fost o cunună cerească dăruită sfintei pentru nevoințele și curăția vieții sale.
Abia atunci s-a aflat adevărul despre obârșia ei nobilă și numele din naștere, Eusebia, dezvăluit de una dintre slujnicele ei. Însă pentru lume ea a rămas Xenia – Străina, cea care a ales înstrăinarea de cele pământești pentru a dobândi cetățenia cerească.
Moștenirea duhovnicească
Viața Sfintei Cuvioase Xenia din Roma rămâne o pildă vie de curaj, jertfă și dragoste desăvârșită pentru Domnul Iisus Hristos. Ea ne arată că adevărata bogăție nu stă în rang, aur sau slavă, ci în lepădarea de sine și în urmarea Domnului cu inimă curată.
Prin rugăciunile ei, Sfânta Xenia să ne ajute să învățăm taina înstrăinării de păcat și să dorim cu adevărat Împărăția cea veșnică, unde Domnul Iisus Hristos este Lumina cea neapusă.
Troparul Sfintei Cuvioase Xenia
Glasul 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Xenia, duhul tău.
Condacul Sfintei Cuvioase Xenia
Glasul 2
Cu curgerile sângiurilor…
Pomenirea ta cea minunată, Sfântă Preacuvioasă Xenia, săvârşind-o noi, cei ce te cinstim pe tine cu dragoste, lăudăm pe Hristos, Cel Ce ţi-a dat ţie întru toate putere de tămăduire; pe Acela totdeauna roagă-L pentru noi toţi.